Ce mă enervează la oamenii fără copii

Bună, eu sunt Alex și sunt părinte. Știu că fac multe căcaturi și mă comport de multe ori aiurea. De mult mai multe ori decât realizez. De mult mai multe ori decât mi-ar plăcea să recunosc.
Știu că unele dintre comportamentele mele de părinte îi scot pe alții din minți. Vrei, nu vrei, asta intră în job description-ul tău, de părinte: să devii enervant. Pentru copilul tău, pentru partener, pentru familie, pentru necunoscuții cu care intri în contact etc. Și știu că unele dintre aceste comportamente sunt de-a dreptul de neînțeles și neexplicat pentru cei care nu sunt părinți. Îi înțeleg perfect, am fost și eu acolo și, Doamne, cum mă mai enervau părinții pe vremea aceea.
Dar…dar, nu am cum să nu spun că sunt câteva chestii care mă ENERVEAZĂ la cei care nu sunt părinți.

1. Mă enervează că îi enervează obsesia mea pentru copilul meu. Îi văd cum se uită la mine când încep din nou să povestesc despre el. Le văd privirea, la început plină de milă și apoi, pe măsură ce eu continui să turui, plină de nervi. Mă enervează că nu am cum să le explic cât să înțeleagă cum și cât de tare îl iubesc. Cel mai bun exemplu este să le spun despre un suporter înfocat al vreunei echipe, genul care are toate hainele (inclusiv chiloții), toate gadget-urile inscripționate cu echipa favorită și orice discuție ajunge inevitabil la ultimul meci sau ultimul transfer realizat. E, luați acea pasiune și înmulțiți-o cu 1,000 și ați putea începe să înțelegeți ce simte un părinte pentru copilul său.

2. Mă enervează că se dau obosiți. Ai un job care durează 24 de ore, 365 de zile pe an? Jobul tău te obligă să spui “Prezent” în orice moment, fie că poți, fie că nu? Ai experimentat doar câteva ore de somn (poate nici alea), zile sau săptămâni la rând? Nu mai știi când te-ai spălat, te-ai bărbierit sau te-ai epilat ultima oară, pentru că atunci când ai prins o pauză cât de mică , ai preferat să adormi cu capul pe masa din bucătărie? Nu? Atunci, prietenul sau prietena mea, chiar nu știi ce e aia oboseală. Ceea ce, nu mă înțelege greșit, e un lucru minunat, doar că extrem de frustrant când stăm de vorbă și eu sunt nedormit de atâta vreme, iar tu îmi spui cum nu mai poți de oboseală pentru că ai stat două zile (DOUĂ!!!) la rând la birou până la 8 seara să-ți termini prezentarea. Și nu, nu dau din cap a aprobare în timp ce-mi povestești tâmpeniile astea, ci îmi cade capul de somn și profit să fur 3 – 5 minute de somn până să mă întorc la muncă.
Când termin? În vreo 18 ani, dacă am noroc.

3. Mă enervează că îmi judecă felul în care mă port cu copilul meu. Când ești înt-un loc public și copilul face un tantrum, o “scenă” din te miri ce, acela e momentul în care pot spune cu o marjă de eroare de maxim 0,0004% cine este părinte și cine nu. Părintele, chiar dacă este deranjat, te va privi cu măcar un pic de empatie și-ți va zâmbi, amintindu-și că și el sau ea a fost de atâtea ori în situația ta. Cel sau cea care nu este părinte? Te va condamna precum l-au condamnat evreii pe Iisus, bucuroși că au găsit pe unul pe care să-l arate cu degetul, Răul Suprem. Pentru că nu ești în stare să-ți educi copilul de câțiva ani să nu urle în public, înseamnă că ești un părinte rău, rău, rău de tot. Un fel de Semi-Om, o chestie inferioară, care trebuie alungată cu pietre.

4. Mă enervează că nu înțeleg și că nici eu nu reușesc să le explic cât de fericit sunt. Că toate lucrurile de mai sus și multe altele nu conteză, de fapt. Că atunci când ajung acasă și copilul meu mă ia în brațe sau îmi spune că mă iubește, eu pur și simplu uit de toate relele din lumea asta și simt cu fiecare fibră a mea că lumea asta nebună are un sens și că pot fi oricât de obosit, supărat, judecat, bârfit etc, că toate astea sunt chestii colaterale. Insignifiante. Că nu știu să existe sentiment mai frumos ca dragostea și nu știu să existe obiectiv mai bun ca acela de a-ți ajuta copilul să ajungă om mare.

5. Dar cel mai tare mă enervează că nu realizează că, atunci când vor deveni părinți, vor fi exact ca mine. Și că oricât le-aș spune asta (așa cum mi-au spus-o și mie alții) nu au cum să înțeleagă. Mă enervează că nu am cum să le arăt sau să îi fac să simtă ce simt eu.
Ce simt eu? Simt că dragostea pentru copilul meu mă face..nu, mă obligă, să fiu un om mai bun, mai tolerant, mai dornic de a contribui la a face lumea asta mai bună, pentru el.

Așa că da, probabil că de multe ori sunt foarte enervant. Dar am cea mai bună scuză din lume: sunt părinte. Și, fie că îmi place sau nu, fie că place altora sau nu, viața mea gravitează în jurul vieții lui. Scopul meu este să nu fac prea multe chestii enervante față de el. Cu voi, restul, m-oi descurca eu cumva.

Acest articol e un răspuns la articolul lui Alex de ieri. Mi-am propus să scriu ceva haios. Mi-am dat seama în timp ce scriam că e mai bine să fiu sincer.

48 Comments

  1. Eu am 2 copii adolescenti si tot ma enervează articolul de față si ma enerveaza si proaspetii parinti care au si bunicii sa-i ajute si se cred martiri si cei mai speciali ca au proceat.
    Draga celmaibuntata esti penibil cand te crezi asa special si important doar pt ca cresti un copchil, care de sigur este la fel cu toti ceilalti.
    Sunt de acord cu tot ce au spus mai sus oamenii fara copii, sunt reguli de bun simt in societate si in conversatie.

  2. Boss, si noi suntem enervati pe voi, si voi pe noi si tot asa toata lumea e nervoasa. Diferenta este ca noi ăștia fără copii nu va deranjăm pe voi cu nimic. Eu nu vin sa zbier langa masa ta cand incerci sa bei si tu linistit o bere cu prietenii tai si sa te relaxezi 2 ore după o saptamana de munca grea (aberația aia cu oboseala nici nu merita raspuns), nu iti vărs ciorba in poala la restaurant, nu iti urlu în ureche la supermarket si tot asa. Copilul tau face chestiile astea cu mine, si nu e vina lui ci a ta ptr ca nu stii sa il înveți să respecte și alte persoane si sa inteleaga ca nu i se cuvine totul pe lumea asta si ca mai sunt si alti oameni cu nevoi in jurul lui. Cum am fi noi, ăștia fără copii, care avem nesimțita pretenție de a fi considerati și noi oameni care au dreptul de a trai linistiti. Si sa stii ca pe noi ăștia fără copii nu ne enervează toți copiii, ci doar aia needucati si nu ne enervează toți părinții, ci doar aia egoiști și nesimțiți, care cred ca simplul fapt ca au procreat le da dreptul sa invadeze spațiul celorlalți.

  3. Cei fara copii e clar ca nu ii pot intelege pe cei cu. Dar noi, cei care avem acum copii, putem intelege atitudinea fata de acest subiect a celor care nu au, pentru ca am fost si noi acolo si si pe noi ne enervau pe vremea aceea cei care nu aveau alte subiecte decat odraslele din dotare. Ma astept la mai multa intelegere si stapanire de sine din partea celor care au experimentat ambele situatii.

  4. “Acest articol e un răspuns la articolul lui Alex de ieri. Mi-am propus să scriu ceva haios. Mi-am dat seama în timp ce scriam că e mai bine să fiu sincer”

    articolul asta e un fel de laba in cerc?

    mosu ca sa intelegi ce au zis si altii, ai un plod – congrats, sunt asa multi care au calarit si ei si a aparut Bubu si nu au primit niciun premiu si nici nu se lauda la fel ca tine. cred ca nici ai tai nu s-au laudat asa mult

  5. ma enerveaza si pe mine fanatismul asta a celor care cred ca daca au copii sunt mai buni de cat cei care nu au.E absurd sa nu uitam ca noi toti am fost copii si nimeni nu a facut atata caz din existenta noastra.Sau cei care nu ne plac, pentru ca nu avem copii sa se gandeasca ca si copii lor poate intr-o zi vor fi ca noi cei care nu avem copii.Ca doar nu sunt nimic altceva de cat oameni in crestere nu sunt zei sau supraoameni.Faptul ca sunt deranjanti, cand vorbesc fanatic despre copii lor e normal si cei ce vorbesc atat de mult despre copii lor ar trebui sa invete arta conversatiei.In primul rand nu e frumos sa acaparezi discutiile inspre interese personale ,trebuie sa lasam spatiu si celorlalti chiar daca au alte subiecte de conversatie care pentru noi sunt plictisitoare.E normal sa se discute si despre altceva de cat copii daca ne aflam intr-o conversatie .Sunt si alte argumente poate unul vrea sa iti spuna ce carte minunata a descoperit,sau altul a vazut un articol despre lupta impotriva cancerului sau altul adora muzica etc…Nu e normal ca sa lasam spatiu tuturor?Sau e normal daca unul are copii toata lumea sa stea sa il aplaude pentru ca copilul sau respira?Nu intaleg nevoia asta necontrolata a celor care au copii sa se exprime doar ei .Intaleg cand cineva spune cu bucurie ca isi iubeste copilul sau ca e mandru de el ,ca povesteste in context despre copil e ok dar sa vrea sa acapareze conversatia e doar proasta educatie ,lipsa de empatie fata de ceilalti lipsa crasa de bun simt elementar

  6. Ești complet pierdut, amice. Urmează să fiu tată, sper să nu ajung ca tine, să îmi pierd identitatea și mințile.

    • Daaa… iar pe mine ca parinte ma enerveaza- alti parinti!!!! aia care au doar unul si 4 bunici, care mai de care la datorie- si tot ei sunt aia surmenati si obositi… (eu =parinte de gemeni…baieti). Pentru cei cu comentariile “rautacioasa”- poate va fericeste si pe voi cu gemeni viata! atunci sa vezi distractie!!!! :))))

  7. I give 0 fucks ca ai copil si ca vorbesti despre el sau nu.Totusi lumea devine enervata de asta din maimulte motive:
    1. Nu le pasa, deoarece copilul tau e ceva de care-ti pasa in special tie. E ca si cum te dai mare ca ai vazut un film varza, care-ti place doar tie.
    2. Nu e nimic interesant la copilul tau: copii sunt foarte asemanatori si fac cam aceleasi chestii.
    3.Tot ce sti despre un copil e ca invata si evolueaza dar nu ai de unde sa sti in final daca o sa ajunga un nesimtit sau cel mai tare om ever.
    4. Nu, nu toti ajung sa vorbeasca despre asta, asa cum nu toti iubitorii de animale sau vegani vorbesc despre asta, dar da, sunt unii care strica imaginea la restul.
    Eu unul inteleg ca copilul conteaza pentru familia ta, dar pentru restul… e ca si cum ar trebui sa ne bucuram pentru tine ca ti-ai luat o usa

  8. Cum s-a mai scris, generalizezi prea mult! Cel mai mult as avea de obiectat la faza cu “oboseala” pentru simplul motiv ca “Everyone You Meet is Fighting a Hard Battle”..nu ai niciodata de unde sti prin ce trec oamenii si nu, in nici un caz nu inseamna ca daca nu au copii sunt mai odihniti. Poate lucreaza 9 ore si cand ajung acasa au grija de o ruda bolnava care doarme 3 noapte pe ora? Te-ai gandit la asta? Sunt mii si mii de exemple….Si apoi…eu una sunt super satula, spun cu toata sinceritatea, de tanguielile astea legate de oboseala si lipsa timpului pentru ca presupun ca daca suntem oameni seriosi ne asumam 100% cresterea unui copil cu bune si rele. Asta nu implica numai poze photoshopate la studiouri fashion, la care comenteaza toti pe facebook si dau like, ci si colici, dinti, febra, schimbat de scutece imputite de-a dreptul, scanceli, urlete si tot tacamul. Ar fi fain sa ni le asumam, daca ne-am dorit copil. Sau daca nu sa ne luam bone sau alte ajutoare. Daca nu inseamna ca l-am facut doar ca sa “fim in rand cu lumea” ca la noi in Balcani oricum prostul moare de grija altuia. Observ tendinta oamenilor de a nu isi asuma propriile alegeri. Mereu dam vina pe scoli, pe stat, pe profesori…pe oricine altcineva uitand ca un copil este mai presus de toate raspunderea noastra. Cu bune si rele. Si este cea mai grea meserie din lume zic eu. Cat despre treaba cu fericirea…suntem diferiti si ne fac fericiti lucruri diferite. Pe tine faptul ca te ia in brate si iti zice ca te iubeste…pe mine ca am gasit bilet ieftin de avion spre Islanda. Sunt multi care au impresia ca un copil este implinirea suprema. Le respect parerea, dar nu sunt de acord.Si inainte de a ne apuca sa le aruncam in fata “cand faci si tu unul”, “nu esti fericit cu adevarat pana nu ai un copil” etc, ar fi onest sa ne intrebam daca respectivii pot procrea sau simplu…daca isi doresc un copil.

  9. Las si eu o parere pe aici:
    Treaba asta cu “parintele” a inceput sa fie un factor de “clasificare” a taberelor.
    Nici eu nu am inca copii, dar incerc sa inteleg cat pot si tabara “adversa”, dar Alex (celalalt) are dreptate pe alocuri.
    Ca sa va dau un exemplu, am fost invitata la o petrecere, unde parintii au venit fara copii (in ideea de a se destinde si a se distra). Barbatii erau afara povestind despre masini si alte hobby-uri, femeile in casa la masa.
    FRATILOR, 7 ORE (m-am uitat la ceas) S-A DISCUTAT NUMAI DESPRE COPII!!!!
    Incerc sa inteleg (cat ma duce pe mine bibiloiul) iubirea maxima ce va leaga de copil, dar pe bune??!! 7 OREEE!!!
    Eram 4 femei fara copii acolo (ca si inexistente) si oricat am fi incercat sa schimbam subiectul, esuam cu succes. Pana si o discutie despre S*X a ajuns sa graviteze tot in jurul copiilor, mai exact in jurul nasterii. Cum este S*X-ul dupa prima nastere?! Dar dupa a doua?!

    Pe bune?!

    Eu inteleg ca vi se pare foarte ciudat ca cei fara copii “nu va inteleg”, dar totusi, v-ati gandit totusi ca poate si voi exagerati? Un pic….numai zic… 🙂

    7 ore sa discuti despre ce a mancat, cum s-a c***t, ce medicamente folosesti ptr reflux, cum i-au ramas hainutele mici, cu ce sapun il speli, cand i-a dat primul dinte, cum s-a zvarcolit in somn, cum a dus singur lingurita la gura, ce a zis bunica despre el, cum a tras matza de coada…si lista continua….. e “un pic” cam mult.

    Nu pun pe nimeni la zid si imi doresc candva un copil, dar… “intelegerea” aia de care vorbiti mai sus…nu este aplicata, de multe ori. Si datorita impresiei pe care o aveti ca cei fara copii nu va inteleg, afisati o atitudine superioara, de “eminenta cenusie” si mai ca nu le spuneti pe fata “sunteti niste fraieri care nu au atins apogeul iluminarii”.

    Iar totul se incheie cu “tu cand faci unul? deabia atunci te vei simti implinita”. Adica, in traducere libera (dupa interpretarea mea), “fraiero…degeaba muncesti de iti sar capacele ptr un salariu bun, o casa, o masina, un trai mai bun (pe care evident ulterior i le vei transfera viitorului copil)…toate astea nu inseamna nimic”. Mai pe romaneste, cu acest “sfat”, anuleaza toata munca ta…prin simplu fapt ca nu ai atins iluminarea ca ea.

    So… hai cu “intelegerea” pe ambele fronturi 😉

  10. “Îi înțeleg perfect, am fost și eu acolo și, Doamne, cum mă mai enervau părinții pe vremea aceea.” inchei citatul.

    Cum adica ii intelegi dar te si enerveaza in acelasi timp?

    Hai sa iti spun eu ce ma enerveaza la oamenii cu copii: ca se simt superiori pentru simplu act al procrearii, pentru ca isi aroga dreptul la oboseala (zau?!! ce stiti voi despre motivele de oboseala ale celorlalti?), pentru ca ipocriti, pentru ca pozeaza, pentru ca nu inteleg ca se vor putea mandri de treaba asta abia cand proprii copii vor ajunge parinti la randul lor, abia atunci ai reusit, daca ai reusit ceva. Pana atunci, ce faci tu face si pisica mea, iubeste si are grija.

    Un sfat: lasa-te de scris. Si eventual de facut copii. haidepapa.

  11. Perfect de acord cu tot ce ai scris. Felicitari! Culmea, nu cred ca as fi putut sa apreciez la fel de mult articolul in urma cu 2 ani (cand nu eram parinte). Interesant este ca majoritatea comentariilor oarecum rautacioase vin din partea celor care nu au copii. Pentru ca oricat ar incerca, nu au CUM sa inteleaga. Pur si simplu, nu au CUM.

  12. O sa vreau si eu sa comentez un aspect pe care multi nu il iau in calcul.
    Eu zic ca majoritatea exagereaza prin a descrie prin ce trec, totul este prea central si egoist, de acceia exista intr-una tabere si discutii fara sens.

    Hai sa o luam obiectiv, iti iubesti copilul ? Chiar crezi ca faci ceea ce trebuie legat de aceasta iubire. Daca chiar il iubesti si esti un tolerant atunci te-ai purta ca atare.De cate ori te-ai opus sistemului din cauza caruia e riscul sa iti omoare copilul, de la proteste pentru autostrazi, pentru spitale curate etc.
    A e mai usor sa-i luam jucarii si sa-l lasam sa faca ce vrea si gata suntem cei mai iubitori parinti.

    Unii poate au facut-o dar foarte putini.Dar noi preferam sa ocolim, legile, sa dam spagi sa facilitam copilului totul si uite asa mentinem un sistem bolnav la infinit.
    Ne place sa creeam tabere sa ne luam de cei fara copil sau cu copil, sa ne bagam in viata lor, sa vrem sa se schimbe ei dupa noi si etc.

    Nu mai bine ar trebui sa incercam sa ne intelegem unii pe altii si sa colaboram, tu poate esti obosit si nu ai vazut ca, copilul a dat peste mine cu caruciorul, eu poate sunt nervos ca am uns ef idiot pus acolo pe pile si nu am rabdare sa dea odrasla peste mine.

    Dragi romani, colaborarea si sustinerea ajuta o natiune sa evolueze, dar o sa se intample foarte greu, tinand cont si de calitatea media.

  13. Titlul este captivant de-a dreptul,…. dupa citeva rinduri citite pe diagonala, parca vizualizam ACEL film american cu ACELE personaje zbenguite, care se prostesc la fiecare replica pe care o dau sau pe care o primesc, intrebindu-ma pt cine se regizeaza astfel de filme. Aceeasi intrebare o pun si aici…pt cine au fost scrise aceste rinduri si de ce???.. Mai oameni buni, bag seama ca traim vremuri grele..se filozofeaza pe toate temele, unele mai imposibile decit altele…..si culmea nu ca ar filozofa niste persoane remarcabile..nuuu…pe acele canale lipsite de minim de profesionism filozofeaza care mai de care, in special duduile care s-au ajuns dupa standardul lor si au devenit ba femei de afaceri, ba neveste sau mamici…ooohhhh…sa te tii…cita filozofie de viata… dar culmea, nu de viata, in general.nuuu… de viata lor mediocra..gustul meu e intr-un mare fel, casa mea e cea mai cea, stilul, copilul este intr-un fel anume….aaa copilul a tras un pirtz..hmmm pai stai putin ca nu este un pirtz oarecare, este pirtzul de la la ora 14, ….pai 2 saptamini se vorbeste pardon se filozofeaza pe tema de ce pirz si de ce 14…
    Ce faci domnule tata si tu..credeam ca doar doamnele au cazut in patima extraordinarului pe sticla?!
    Oameni buni nu mai cautati senzationalul in lucruri firesti lasate de Dumnezeu de cind lumea..cind vreodata parintii vostri au fost atit de marcati de rolul de parinti, bunicii..isi traiau viata cu bune cu rele in intimitatea familiei sau cel putin intr-un cerc restrins.
    Ma bufneste risul cind vad si alte tematici pe site-ul asta..oare omului ii trebuie ghid de crestere a copilului, nu mai stie sa gindeasca, sa discearna…pai ne mai miram de manualul de sport..
    In ziua de astazi, ne dam mari pentru lucruri asa mici, pai oare ce ar spune stramosii nostri care isi cresteau copii cu asa o greutate, ..hrana trebuia toata dar toata obtinuta cu miinile lor, cita truda pentru a avea ce imbraca, ce minca..cita osteneala pentru caldura..razboi…offfff..mi-e si jena…
    Am vazut un filmulet cu un domn cu picioarele pe pamint care comenta ca pina si joaca copilului e tema de filozofie si impaunare pentru parinte..e programat unde si cind sa se joace…locul trebuie sa fie intr-un fel si el..:)..un simplul batz in mina unui copil este prea banal in mintea unui matur din zilele nostre..trebuie ceva care sa-l dezvolte, sa-i stimuleze creativitatea…asta faceti voi parintii din ziua de astazi..va luati rolul prea in serios dar in sensul gresit…

    • Asa este. Cresterea unui copil a devenit pentru multi un scenariu penibil. Sa, nu mai spun ca multi isi crec gresit copiii facand din ei niste marionete fara personalitate, ajungand adulti nu-si asuma nimic si nu sunt capabili de nimic de la atata bibileala.

  14. Domnule părinte Alex, sunt de acord 100% cu articolul dumitale, cu o singură, mică, extrem de mică necesară corecție Te rog să modifici articolul (e foarte ușor dacă spui că faci muncă de birou..) în felul următor
    CTRL+H
    text to find părinte
    replace with părinte român
    Dacă nu înțelegi de ce, cere-mi detalii, te rog. A, și înceracă să ții capul mai sus.. nu în fața mea ci în fața propriei odrasle

  15. muhahahahahahhahahahahahahaha…
    “Te va condamna precum l-au condamnat evreii pe Iisus, bucuroși că au găsit pe unul pe care să-l arate cu degetul, Răul Suprem.” – daca imi permiti o comparatie usor apropiata de sindromul maniei persecutiei…mama lor de nenorociti care nu vor sa se reproduca….

  16. Ei “parintilor”, lasati, nu va mai tot enervati pe noi astia fara copii.
    Din experienta personala, oamenii fara copii muncesc mai mult, sunt mai concentrati pe ce au de facut, dau randament mai mare si calitate mai buna. De aceea subtem obositi, ca noi chiar muncim. Cei cu copii isi aloca timp sfant de dat telefoane sa verifice ce face copilul, plus telefoane cu alte prietene care la randul lor au copii si povestesc pana cand le intrerupe cineva ca sa le reaminteasca ca sunt in timpul serviciului. Telefoanele se intampla in timpul serviciului… ca doar nu o sa rupa din timpul liber pretios (cu copilul)! La telefoane se adauga statul pe net ca sa caute te miri ce produse pentru copii, sa citeasca despre diverse boli (de-ale copiilor) si sa caute concediu perfect (indirect cumva tot pentru copil). Iar daca pe hol la servici se intalnesc 2 parinti, incepe o discutie de cateva minute (max 30 min.)… despre copii. Deci la asta cu oboseala… parintilor lasati-o balta… nu e chiar caz de ridicat statuie. Ba chiar ar trebui sa fie mai atenti sa nu ramana in urma la locul de munca (concurenta e mare).
    Mai sunt si parintii care iti arata zeci de poze cu copiii lor, iti povestesc ce replici smechere dau copiii lor, ce tehnici de educatie dai copiilor in diverse situatii (gen iesiri la restaurante)… iar tu (ala inferior care nu ai copii) trebuie sa ii raspunzi parintelui zilnic cu complimente, ca ce frumos, cuminte, destept si haios e copilul tau si doamne cat de corect il cresti. Partea mai trista este cand te intalnesti cu copilul (insotit de partinte) si de fiecare data este un rasfatat si un alintat (contrar imaginii de ingeras pe care ti-o formezi din povestile parintilor).
    Si ca sa inchei, tot din experienta vorbind, am colegi fara copii, care si-au luat pe acasa caine, pisica… nu cumparat ci de tip “rescue pet”. Si acestia au povesti haioase despre animalele lor.. dar oamenii cu copii nu sunt impresionati de aceste povesti. Ei sunt mai presus. Ti-o taie repede (discutia).
    Nu inteleg de ce simtiti nevoia sa scrieti astfel de articole… pana la urma si cei fara copii pot sa aiba probleme in viata care sa ii tine treji noptile. Voi (cei cu copii) traiti o fericire in plus.

    • Draga MS,

      1. Nu mai generaliza. Nu toti copiii sunt prost crescuti. Ai fi surprins/a 🙂 P.S. : si tu ai fost copil candva. Din cele afirmate de tine rezida faptul ca nu ai fost decat un nesuferit, la randul tau.
      2. Sunt si oameni carora nu le plac copiii. Pentru asta, noi, restul, am putea sa va numim frustrati si realmente nefericiti, dar nu o facem. Nu va judecam, nu pierdem vremea prin a va analiza trairile, pentru ca nu sunt de interes.
      3. Esti intr-o mare EROARE daca iti permiti sa compari pisici, caini, si alte animale cu un copil. Pentru informatia ta, sa stii ca sunt destule sufletele de copii parasite pe lumea asta care merita iubite si alinate. Ai putea incerca, si cine stie ce trairi ai putea descoperi: empatie, caldura, daruire, poate chiar iubire.
      Toti meritam o sansa…chiar si tu.

      • da un copil care este si el tot OM pacatos ca noi care mai tarziu creste pleaca sau iti da in cap. un caine nu face niciodata asa cceva, e acolo si cand suferi si cand esti bucuros, de ce sa nu comparam aceste lucruri? doar pt ca sutn copii si trebuie priviti ca niste sfinti? nu sunt sfinti, sunt tot oameni

      • Voi restul sunteti niste frustrati, fara bun simt. In afara de fitze nu aveti nimic in cap. Sa stiti ca reproducerae nu a inceput de la voi. Nu e treaba voastra sa dduceti grija celor fara copii.Cainele moare de drum lung si prostul de grija altuia. ESti o penibila prin comentariu. Te crezi buricul pamantului dar lumea ta e mica si egoista. Pun pariu ca esti din aia care rupe usa la biserici.

      • Draga Dana,

        ”Sunt si oameni carora nu le plac copiii. Pentru asta, noi, restul, am putea sa va numim frustrati si realmente nefericiti, dar nu o facem” – wow, oamenii care nu au copii sunt frustrati? din ce put al gandirii ai scos-o? te-ai gandit macar vreo secunda ca unii oamenii chiar nu vor copii? banuiesc ca nu.
        ”Nu va judecam, nu pierdem vremea prin a va analiza trairile, pentru ca nu sunt de interes” – well, fraza asta e si o judecata si o jignire. Trairile voaste nu sunt de interes? oamenii sunt interesanti din o gramada de alte motive, faptul ca au copii sau nu n-are importanta. Eu am copii, dar cand aud unele discutii intre ”mamici”, mi-e rusine de cata prostie se ascunde in mintea unor femei. Altfel, foarte multe femei – si barbati – isi mascheaza esecurile dand vina pe copii sau concentrandu-si toata atentia pe ei, pentru a-si masca lipsa de pasiuni si de curiozitate.

  17. Sunt total de acord, cand nu am fost parinte ma imaginam parinte si niciofata dar niciodata nu ma enerva nici o scena la care participam impreuna cu copilul, ei , asta m-a pregatit sa debin parinte cat mai aproape de “parinte bun” si asa mi-am ajutat partenerul sa fie. Am devenit parinti si destul de ok.
    Multumesc pt articol.
    Ps. Dragi comentatori la articol, incepeti a invata toleranta si rabdarea, compasiunea si iubirea, nu judecati pe cei care au copii si nu va judecati pe voi insiva. Doar incercati sa fiti sau sa deveniti cea mai buna varianta a voastra.

  18. Gasesc cam exagerat ca pe baza unor experiente personale sa se ajunga la generalizari de genul celor relatate.Inca nu am copii, dar ii ascult cu placere pe colegii si apropiatii mei vorbind despre copiii lor pentru ca simt in cuvinte lor iubirea pe care le-o poarta. Ii ajut pe copiii prietenilor mei la teme sau in alte situatii.Deci, mi se pare total gresit sa consideri ca empatia este strict apanajul celor care au copii si o totala necunoscuta in cazul celorlalti.Legat de partea cu judecatul,exista oameni care sunt mai preocupati de problemele lor si gasirea solutiilor la acestea. Cat despre oboseala, nu cred ca exista un aparat de masura, singurul capabil sa dea semnale in acest sens fiind organismul fiecaruia (rezistenta la efort, stres, stare de sanatate, etc). Asa ca, generalizarile nu exprima neaparat adevarul, pentru ca ce concluzie as putea trage din urmatoarea situatie despre cei care au copii: aduci la TNB,la o piesa de teatru care nu se adreseaza celor mici, un copil de aproximativ 5 anisori, care evident ( pentru mine care nu am copii? ) se plictiseste, devine neastamparat si deranjeaza toti spectatorii din preajma, care au platit biletul si care aleg in cele din urma, parte din ei sa paraseasca sala ?? Sa spun ca cei care au copii nu stiu sa ii educe si nu ii respecta pe ceilalti? Nu ar fi prea corect si nici nu ar respecta realitatea, pentru ca sunt ca cazuri si cazuri, nu ?☺ Ps: chiar am facut schimb de locuri cu cel mic pentru ca parintii au considerat ca asa ar fi mai bine pentru el.

  19. Acum, zau, la punctul 4 omul are dreptate – pana la urma e treaba ta cum se comporta copilul respectiv cu tine, dar in momentul in care sunt afectate si alte persoane, aia chiar n-au de ce sa-ti suporte tie copilul! Da, stiu, e ingrozitor sa-ti spuna cineva ca n-are de ce sa-ti suporte copilul, cumplit! Dar e purul adevar, serios. 🙂 Am patit si eu sa-mi pocneasca copilul cuiva carutul de glezne in supermarket, iar mama copilului sa priveasca linistita, durand-o la basca. Sau sa-mi traga altul fata de masa intr-un restaurant, in timp ce parintii lui mancau linistiti la alta masa. Si nu, nu e vina copilului, e vina parintilor. Daca tu simti nevoia sa-l cresti intr-o “libertate” totala, fara absolut nici o limita, e problema ta si doar a ta. In momentul in care copilul tau afecteaza libertatea si (eventual) integritatea personala a altei persoane, nu mai e doar problema ta, oricat de tare te-ar deranja asta. Da, copilul tau nu e buricul pamantului si n-are nimeni nici o obligatie sa-l suporte daca face chestii naspa. Si nu, nu e normal sa spui “e copil, asta e”.
    A se retine ca mai sus nu m-am referit la “tantrums”. Alea sunt normale. M-am referit la mici rautati si nesimtiri pe care un copil le constientizeaza, stie perfect ca nu e in regula ce face, dar nu se poate abtine pentru ca i se permite.

    • Andra, nu știu dacă mă dojeneai sau nu, dar să știi că eu sunt de acord cu ce ai spus tu. Nici mie nu-mi place când alți copii fac răutăți, probabil doar că poate am o doză mai mare de înțelegere. Și sunt foarte de acord cu tine că problema nu e la copil, ci la părinte.

  20. Salut! Fac parte din categoria celor fara copii si da-mi voie sa nu fiu de acord cu tine.

    Daca nu am copii nu inseamna ca sunt un monstru fara suflet! imi place sa discut cu colegii mei despre copiii lor dar poate ca ei stiu sa povesteasca fara sa plictiseasca..

    Si da, uneori sunt obosita si nu cred ca doar cei cu copii pot fi obositi. Inainte sa ai copil nu erai niciodata obosit? Poate ca voi aveti un avantaj, acela ca oboseala se evapora la primul gest de dragoste din partea copilului!
    In plus, este o decizie personala aceea de a deveni parinte si trebuie sa iti asumi tot ceea ce inseamna asta.

    E real ca nu poti intelege cu adevarat ce simte celalalt pana nu esti si tu in situatie dar asta se aplica in toate cazurile.

    Si de final, te rog spune-mi, tu cat timp ai suporta sa stai de vorba cu un suporter fanatic? ?
    Succes!

    • Ana, s-o iau punctual, că ai scris multe:
      1. Nu am zis despre niciun om fără copil că ar fi un monstru fără suflet. Ba, din contră, am spus că îi înțeleg perfect, că am fost și eu acolo și că mă regăsesc în tot ceea ce a scris celălalt Alex. (sper că ai citit pentru că e foarte misto)
      2. Și înainte eram obosit, dar, și aici trebuie pe moment să mă crezi pe cuvânt, după ce am avut copil am realizat că atunci de fapt nu eram obosit – obosit. 🙂
      3. Da, e o decizie personală și fie că alegi să fii părinte sau nu, e la fel de ok.
      4. Da, se aplică în toate cazurile. Been there.
      5. Am prieteni suporteri fanatici 1și îi ascult cât pot de mult. 🙂 Bine, am și mult antrenament de al fii-miu, că și el vorbește mult. 🙂

  21. Mi-a placut cum si cat de sincer ai scris. M-am regasit in toate “enervarile”. Alex nu stiu cat se va regasi nici cand va avea copii.
    P.s. unul din cele mai frumoase momente ale vietii mele a fost cand unul din baietii mei, care nu implinise inca 2 ani, s-a cocotat la mine-n poala, si-a incolacit manutele dupa gatul meu si mi-a zis “o iubesc pe mami in continuu”. Deh…parintii astia si laudele lor…

    • Eu sunt convins că celălalt Alex se va regăsi în toate situațiile. Iar la ultima parte a comentariului tău cred că părinții vor spune “ce frumos!” iar cei care nu sumt părinți vor spune “Iar începi!” 🙂 🙂 🙂

      • ce-mi plac mie convingerile absolute! 🙂 mai are sens sa spun ca n-am copii, dar nu mi-ar fi trecut prin cap acel “iar incepi”? nu cred, mai degraba m-ai sfatui sa incerc sa-mi amintesc cand am facut un copil si pe unde-i acum de-am uitat deja ca-l am 😀

    • Mişto presupunere.
      Dacă ți-aş spune că provin dintr-o familie săracă şi am fost nevoit să-mi cresc verişorii de la o vârstă nu prea înaintată?
      Dar, dacă ți-aş spune că aceste creaturi pe care le numim copii sunt aproape singurele care mă sensibilizează pe lumea asta? Bine, şi patrupedele.
      Şi… dacă ți-aş spune că în ciuda abuzurilor din copilărie, am reuşit să-mi doresc o familie mare, cu 4 copii, de când mă ştiu?
      Să-ți spun şi că atunci când iubita a mea a pierdut o sarcină, a fost cea mai cumplită depresie prin care am trecut, fiindcă lucrasem atât de mult cu mine încât să nu-mi fie frică de venirea pe lume a propriului meu copil, asta din teama de a nu mă transforma în călău, cum au fost ai mei pentru mine?

      Şi totuşi, am găsit resurse să râd şi să povestesc nişte lucruri pe care, eu, cel puțin, le consider mai mult amuzante decât enervante.
      Tu poți? 🙂

  22. Pe mine cel mai tare mă enervează părințiii care dorm singuri în cameră, profită de bunici și apoi se plâng că cei mici nu sunt afectuoși cu ei. Băi, ce frumos te-a îmbrățișat fata ta! Da, băăăi, pentru că sunt tatăl ei și mă comport ca atare.

    • Dar de ce te-a enervat atât de rău celălalt Alex? Eu, pe lângă faptul că m-am distrat copios, m-am regăsit în mai toate situațiile. Da, cred că pentru cei fără copii outem fi uneori extrem, dar extrem de enervanți.

1 Trackback / Pingback

  1. ce urăsc la cei care nu au copii, dar vorbesc despre asta - Daniel Osmanovici

Leave a Reply to Alina Cancel reply

Your email address will not be published.


*