
După cum probabil știți de pe pagina de Facebook, Mark a început undeva la final de octombrie să ne bată la cap cu ce o să primească el de Crăciun? Noi am reușit să ne ținem tare și nu am suflat absolut nimic, de aici născându-se o grămadă de situații comice în care el încerca să ne păcălească în a-i spune.
Pe 23 seara, când iar mă luase că el nu mai poate aștepta încă o zi, i-am spus:
– Băi, dar ce te faci dacă o să fii dezamăgit de ceea ce vei primi?
– Păi, n-am cum să fiu, a zis el, că nu-mi doresc în mod deosebit nimic, așa că mă voi bucura de orice ar fi.
Am zâmbit și nu am mai zis nimic.
Și, în sfârșit (pentru toată lumea 🙂 ), a venit 24 seara. Într-un moment în care el nu era pe-acolo, am așezat cadourile sub brad. Mamă! Când le-a văzut, a venit gonetă, s-a înfipt în al său, l-a deschis într-o secundă.
Și a văzut că a primit cadou de Crăciun un puzzle.
Mda, vă înțeleg dezamăgirea. Trebuia să îi vedeți fața lui: pur și simplu nu i-a venit să creadă, nu putea să i se întâmple tocmai lui una ca asta. Nu știu cum nu i-au dat lacrimile sau cum nu ne-a dat cu puzzle-ul în cap.
– Ce-i asta?
– Cadoul tău de Crăciun.
– Un puzzle?!?…Atât?!?
– Atât s-a putut anul ăsta! a zis maică-sa.
– Păi, nu ziceai tu ieri că te vei bucura de orice? am completat eu.
– B…ba da, a zis el, încă nevenindu-i să creadă necazul care se abătuse asupra lui.
– Hai să-l facem! am zis noi, dacă tot l-ai primit.
Ulterior, copilul ne-a zis că primul gând care i-a trecut prin cap a fost următorul: “Părinții mei au greșit copilul! Nu se poate să nu mă cunoască deloc și să nu știe că mi-e nu-mi plac puzzle-urile!!”
Mai de gura noastră, mai din lipsă de alternativă, ni s-a alăturat în asamblarea puzzle-ului. A început brusc să fie mai interesat când a realizat că pe imaginea puzzle-ului, cu noi trei, mai scria ceva. Iar când a văzut textul întreg, nu și-a mai putut stăpâni emoțiile: scria acolo că în luna mai vom merge cu toții la Final 4-ul Euroligii de Baschet. A început să țopăie, ne-a sărit în brațe, iar când i-am spus că e ok să plângă, dacă așa simte, a dat drumul lacrimilor. A fost cu adevărat un moment pe care nu-l vom uita, așa cum niciunul dintre noi nu va uita dezamăgirea lui când a văzut puzzle-ul! 🙂
Deși sunt genul căruia îi plac și lucrurile…mult, cred foarte tare în experiențe și în faptul că suma lor este cea care ne face pe fiecare dintre noi ceea ce suntem. Sunt convins că Mark nu își va aminti nici măcar o parte din ghetele de baschet, mingile, gadget-urile sau hainele pe care i le vom cumpăra. Așa cum sunt convins că nu va uita ceea ce a simțit când a intrat prima oară în sala celor de la Real Madrid ca să-i vadă jucând, ce a simțit când a mers prima oară pe bicicletă singur, cât s-a bucurat la prima medalie obținută sau ce va simți în mai când vom merge la Koln. Sau ce a simțit când a văzut puzzle-ul. 🙂
Așa că, oameni buni, odiseea cadoului lui Mark de acest Crăciun a ajuns la final. A fost într-adevăr într-un fel unic, început de el încă din toamnă, continuat de mine și de voi pe Facebook, cu toate postările mele și comentariile voastre și terminat cu surprizele (una extrem de dezamăgitoare, urmată de cea foarte frumoasă) puse la cale de Iulia și de mine. Sper că și voi și copiii voștri v-ați bucurat de cadourile primite, indiferent care au fost acestea și ați reușit să faceți și din acest Crăciun sau din orice altă zi, o experiență de neuitat pentru voi și copiii voștri. Ele sunt amintirile pe care le vor lua cu ei peste tot și pentru totdeauna.
Crăciun Fericit!
Leave a Reply