8 metode ale copiilor de a evita să mănânce ce nu le place

În privința mâncării, noi suntem niște norocoși: copilul mănâncă orice îi pui în farfurie din cele 4 feluri pe care le mănâncă. În rest, nu e unul mai vocal decât el să afirme că e dispus să încerce orice, mai ales când ne vede sau ne simte pe noi că începem să ne enervăm pe subiect. Zice că e mort de foame, că abia așteaptă, că ce bine miroase și apoi…
Mie personal mi se par fascinante două aspecte:
1. Că ei își închipuie că inventează roata sau apa caldă și că noi nu ne prindem de toate tertipurile lor. Adică fix cum făceam și noi când eram copii.
2. Că noi încă ne mai lăsăm păcăliți de aceste tertipuri, deși sunt vizibile din avion și nu prea funcționau nici măcar pe vremea noastră.

Dar, iată, din experiența mea de 7 ani, care sunt cele mai frecvente 8 tehnici ale copiilor de a NU mânca lucrurile care nu le plac:

1. Plimbatul mâncării cu furculița prin farfurie. Asta e grea de tot pentru părinți. Pentru că ignori și ignori și apoi încerci să ignori și la un moment dat știi că nu mai poți să ignori și începi să urli și copilul zice că nu îi place și îi dai ce vrea el să mănânce ca să termine odată cu neorocirea aia de plimbat.

2. Ciugulitul. Tehnica asta funcționează în familiile care au ca regulă că trebuie să încerci orice mâncare, nu trebuie neapărat s-o mănânci. Așa că ei gustă o cantitate situată între epsilon și 0.02 miligrame, zic că nu le place și te provoacă să le spui ceva, știind că tu nu le vei spune nimic, pentru că regula este că trebuie doar să încerce.

3. Mâncatul cu scârbă. Asta e o tehnică riscantă, căci fie funcționează atât de bine încât adulții se oripilează de fețele pe care le fac ei de le vine lor să verse, astfel încât îi lasă pe copii să nu mai mănânce. Sau seenervează atât de rău, încât încep urletele alea mari și multe, de nu se mai strâmbă nimeni și toată lumea e foarte fericită cu ce are în farfurie.

4. Vorbitul în neștire. În loc să mănânci, povestești. Câte-n lună și-n stele. Dacă nu se prind părinții, la un moment dat după ce ei au terminat de mâncat, zice și copilul: Gata, m-am săturat! și nimeni nu mai spune nimic. Sigur, farfuria lui e mai degrabă neatinsă, dar iluzia este că a mâncat cot la cot cu noi, doar am fost cu toții acolo, la masă, tot timpul.

5. Mâncatul minim posibil, la limita comentariului. Ăsta e un fel de 2.0, pentru cei mai mari și mai versați. Mănâncă suficient cât să nu poți să îi zici nimic. Apoi rabdă suficient de mult (juma de oră – 1 oră) și vin la tine că vor și ei o gustărică pentru că li s-a făcut un pic de foame. Și dacă le pui pe masă ceva ce le place, înfulecă de zici că n-au măncat de-o săptămână.

6. Mâncatul în avans. Și asta e pentru cei mai destoinici, cei care la o masă cu ceva care le place vor întreba și ce urmează să mănânce la următoarea masă. Și dacă aud ceva ce sună extrem de “periculos” pentru sistemul lor digestiv, păi ,să te ții, frățioare: sunt în stare să mânănce și bolul în care e mâncarea preferată, precum în desenele cu Tom și Jerry, cu verișorul ăla mic al lui Jerry, mereu înfometat.

7. Durutul burții. Asta e o soluție de avarie, când ceea ce trebuie să mănânce îi ia prin surprindere. Mamă, îi vezi cum se panichează și cum mintea lor începe să lucreze la turație maximă pentru a găsi o scuză justificată pentru care nu pot mânca ce li se oferă. Și pentru că nu găsesc altceva, începe subit să-i doară burta sau capul sau să aibă o indispoziție. Nasol pentru ei e dacă le joci și tu cacealmaua și le spui că îți pare rău, că după ce mânca un pic de broccoli, ai fi vrut să le oferi o ceafă de porc cu piure. Atunci ies la iveală marii jucători.

8. Luatul cu apă. Hai, că asta o facem și noi, adulți fiind, când suntem rupți de foame, dar avem ghinionul să ne aflăm undeva unde nu ne place ce se servește. Luăm o înghițitură și apoi o ducem pe maț în jos cu ajutorul unei guri de apă. Și tot așa, și tot așa se umple repede burtica și te simți super sătul. Plus hidratat.

Mai sunt și alte metode?

PS Ca să nu îmi săriți în cap: copilulului meu nu-i place ceafa de porc cu piure. O preferă cu cartofi prăjiți.

Sursa foto: https://eidikospaidagogos.gr/