780 de grame

V. cântărea 780 de grame când s-a născut la 26 de săptămâni. Doctorii i-au spus lui T., tatăl ei și prietenul meu, că șansele de supraviețuire nu sunt mari. Cum ar fi putut fi, nu cred că era mai mare decât o mână de om.
Au pus-o într-un incubator și T. îmi povestea în acele zile cât de neputincios se simte pentru că nu poate face altceva decât să se uite la ea și să o roage să lupte cu tot ce are.
V. a depășit perioada critică și a început să respire de una singură. Iar doctorii i-au spus lui T. că trebuie să aștepte până la 2 ani ca să îi poată face o serie de teste prin care să afle dacă V. s-a dezvoltat normal din punct de vedere neural. Vă puteți imagina cum o fi să trăiești cu această nesiguranță, cu această teamă timp de 2 ani? Eu nu, nu pot.
V. are acum 10 ani și este un copil cât se poate de tipic: merge la școală, se joacă, se ceartă cu părinții ei, se răzvrătește. Și desenează atât de frumos! Dintr-un bebeluș prematur, cu puține șanse de supraviețuire, V. s-a transformat, precum o prințesă dintr-un basm frumos, într-un copil minunat, așa cum sunt toți copiii.

Al doilea nume al lui V. este Alexandra. Prietenul meu a considerat că ea trebuie să-mi poarte numele, pentru că în ultimele săptămâni ale sarcinii (și acelea cu mari probleme) am putut să-i ajut pe el și pe mama lui V., astfel încât fetița lor să ajungă să se nască un pic mai târziu, oricât de ciudat sună asta, având în vedere că ea s-a născut prematur. Și dacă într-adevăr am putut oferi vreun sprijin, acela a fost că eram prieten cu niște oameni care erau prieteni cu niște oameni și am putut apela la ei în situațiile de urgență care au tot apărut. Atât. Dar V. este fetița minunată din ziua de azi datorită doctorilor care le-au îngrijit pe ea și pe mama ei și datorită echipamentelor pe care spitalul respectiv le avea. Aceste 2 elemente, luate împreună, au dus la un final fericit. Oricare dintre cele două ar fi lipsit, probabil că șansele de supraviețuire ale lui V., și așa extrem de mici, ar fi scăzut dramatic sau nu ar fi existat deloc.

Cu siguranță că și de aceea sunt extrem de fericit să fiu parte din campania #strigătdeviață a celor de la Dorna realizată în parteneriat cu Asociația Salvați Copiii. Când văd că ei își continuă misiunea începută în 2013, aceea de a dota cât mai multe maternități din țară cu echipamentele necesare bebelușilor născuți prematur, mă gândesc că povestea lui V. poate deveni povestea mult mai multor copii. Căci 1 din 10 dintre nou-născuții din România se nasc prematur, majoritatea dintre ei având nevoie de îngrijire specială chiar din prima oră de viață.
Doctori buni avem, iar aceștia, cu echipamentele necesare, pot face ca nașterea prematură să fie doar un mic obstacol în viața unor bebeluși care apoi devin copii tipici.

Iar dacă Dorna și Salvați Copiii pot dota maternitățile cu echipamentele necesare, eu cred că noi, restul, putem deveni vocea prematurilor care sunt atât de mici la naștere încât nici măcar nu pot striga. Haideți să strigăm noi pentru ei, făcându-le cauza cunoscută: putem să dăm share postărilor sau video-ului campaniei, împreună cu hashtag-ul #strigatdeviata și astfel cauza lor se va duce mai departe. Copiii aceștia, prematurii, merită toate eforturile noastre pentru că și ei, ca de altfel toți copiii din lume, merită tot ce e mai bun. Haideți să fim alături de ei!

#strigatdeviata #dorna #sponsored

Sursa foto titlu: https://adevarul.ro/