Ziua cea mare

Cum ti-o imaginezi:

Te trezesti de dimineata si primul lucru pe care-l vezi este soarele care pare ca straluceste doar pentru tine, pentru ca, nu, este ziua cand ti se va naste primul copil, un baiat!
Te imbraci, o ajuti pe sotie sa se imbrace, iei bagajul si plecati voiosi spre spital, nerabdatori sa treceti prin aceasta experienta.
La spital oamenii aceia iti dau toata atentia cuvenita, te fac sa te simti ca esti special, ca toti sunt acolo ca sa se asigure ca totul va decurge perfect.
Dupa ce sunteti condusi in rezerva voastra, nu aveti prea mult timp sa va dezmeticiti pentru ca vine cineva sa va duca spre sala de operatii. Iti imbratisezi sotia si vezi in ochii ei aceeasi bucurie pe care o simti si tu: ‘Vom avea un copil!”
Tu esti condus in sala de asteptare unde in curand incep sa iti vina prietenii, familia. Dar nu stai foarte mult acolo pentru ca esti chemat la sala de operatii unde, printr-un geam imens, asisti la cea mai mare minune a lumii: nasterea baiatului tau. Care, bineinteles, se desfasoara fara cusur. Ii faci cu mana sotiei, ii spui “te iubesc” si fugi cu copilul ca sa te asiguri ca asistentele vor fi foarte atente cu el, desi in realitate nu ai nicio frica.
Te uiti prin geamul imens al “acvariului” cum il spala, il imbraca si il aseaza in fata ta. Si, de departe, este cel mai frumos copil de acolo, cum altfel?
Tot restul zilei ti-l petreci intr-o stare euforica, plutind intre Terapie Intensiva unde ii povestesti sotiei fiecare detaliu despre el si acvariu, unde ti se pare ca el e din ce in ce mai frumos.
Seara, inevitabil, iesi la o bere cu baietii unde toata lumea te felicita si faci aceleasi vechi glume “bai, eu mi-am facut datoria, am facut baiat” si “aveti grija, astia cu fete, incepeti sa puneti zestre deoparte, ca toate o sa fie in cap dupa fi-miu.”
Intr-un final, adormi linistit stiind ca da, va urma o perioada mai grea, dar sigur frumoasa….

Cum arata in realitate:

Te trezesti de dimineata din pat, pentru ca de fapt n-ai inchis un ochi toata noaptea si esti atat de stresat pentru ca urmeaza sa ti se nasca primul copil incat nu vezi daca afara e soare, ploua sau sunt minus 10 grade. Ca urmare, te imbraci cu primele lucruri care iti pica la indemana. Sotia a fost mai prevazatoare si si-a pregatit hainele de cu seara. Plecati spre spital si pareti atat de disperati incat oricine v-ar vedea si-ar inchipui tot ce e mai rau despre voi.
La spital, oamenii aceia au si alte lucruri de facut in ziua respectiva, asa ca incearca sa va treaca repede repede prin toate formalitatile.
Sunteti condusi in rezerva si vi se spune ca va veni cineva in curand sa va ia. Pareti sa aveti o notiune diferita a ceea ce inseamna “curand” pentru ca la un moment dat iesi sa intrebi o asistenta, incercand sa pari spiritual, daca nu cumva au uitat ca voi trebuie sa nasteti. Asistenta zambeste condescendent si intelegi ca cel mai bun lucru pentru tine este sa taci din gura.
Intr-un final vine cineva sa o duca pe sotie spre sala de operatii. O imbratisezi iar ea iti spune incet la ureche “sa nu-i lasi sa-mi faca nimic rau”, moment in care panica se instaleaza definitiv. Faci o ultima incercare sa pari relaxat dar cand ii vezi fata, stii ca ea este la fel de ingrozita ca tine. Creierul tau rational iti spune incontinuu “totul o sa fie ok, e doar o operatie de nastere”. Din pacate pentru tine, ti-ai pierdut creierul rational undeva prin luna a 7-a de sarcina, asa ca nu mai auzi nimic din toate astea.
Tu esti condus in sala de asteptare si ti se spune ca in curand (iar!!!!???) va veni cineva sa te conduca la sala de operatii. Incep sa iti vina prietenii si familia, dar la puls 220 e cam greu sa auzi altceva inafara batailor inimii tale.
Dupa foarte multa vreme realizezi ca nu mai vine nimeni niciodata sa te ia la sala de operatii si atunci incepi sa te pregatesti pentru sosirea bebelusului. Si intr-un final apare. Si il vezi..pentru prima oara..si primul gand pe care il ai despre copilul tau este “Doamne, te rog, sa nu-mi spuna ca are vreun sindrom”. N-ai vrea sa gandesti asta, dar cand il vezi asa de mic, de zbarcit, de rosu si de nervos, e tot ce iti trece prin cap.
Nu, n-are niciun sindrom. Dar lichidul amniotic avea nu stiu ce culoare dubioasa, asa ca trebuie sa semnezi un formular sa ii recolteze sange atunci, pe loc. “Baaaa, nu vedeti cat e de nervos!! Daca il mai si intepam, asta ne bate pe toti!”.
Urci cu copilul la acvariu si, prin geamul ala imens, vezi cum o asistenta il tine ca pe un obiect incasabil in timp ce il spala, il imbraca si il aseaza neatent in fata ta. Te uiti stanga dreapta si te imbarbatezi cand ii vezi pe copiii mai mari cu o zi sau doua ca par mai..umani.
Restul zilei il petreci alergand ca un bezmetic intre Terapie Intensiva si acvariu. Nu te poti hotari cine arata mai rau: sotia sau copilul? Partea buna e ca foarte repede te obisnuiesti cu amandoi.
Seara, inevitabil, nu iesi la nicio bere. Nici n-ai putea, ti-e atat de somn si tot ce vrei este ca toata lumea sa te lase in pace.
Intr-un final atipesti cu greu, nestiind ca, de fapt, n-o sa mai dormi multa vreme de-acum incolo. N-ai nici cea mai vaga idee de cat de greu va va fi de acum incolo. Dar nici ca viata poate fi atat, dar atat de frumoasa…

Follow

Send