Via Sport-ul unui tată

În 2010, când le-am povestit lui Dan (Dumitrescu) și lui Dan (Șerbulea) despre ideea de a face din Kiseleff cel mai mare teren de sport din București, cred că m-au privit cu neîncredere. Era ceva nemaiauzit până atunci.
Ceilalți colegi din agenție sunt convins că m-au privit ca pe-un nebun, dar ei erau deja obișnuiți cu mine având tot felul de idei. Încă una în plus nu cred să fi făcut vreo diferență.
Dar pe măsură ce povesteam (noi, toți) și altora, vedeam în ochii tuturor aceeași privire jucăușă care spunea Cât de tare ar fi să ne putem juca pe un Kiseleff fără mașini!
Nu o să uit niciodată chiotul de bucurie al Iuliei atunci când am închis șoseaua pentru prima oară, într-o seară de vineri: s-a suit pe bicicletă și alături de Anca au dat prima tură pe stradă, nederanjate de nicio mașină. Și nu o să uit cum începând din al doilea weekend, ne-am trezit cu oameni care veneau la 10 fix ca să ne ajute să montăm echipamentele pe stradă, astfel încât ei să poată începe joaca mai repede.

Dar Via Sport înseamnă mult mai multe lucruri pentru mine, și foarte multe dintre ele sunt legate de Mark.
În acea vară din 2010 l-am conceput pe el. Iar în 2011, în fiecare weekend de Via Sport luam căruțul și îl plimbam pe-acolo, povestindu-i câte lucruri vom face împreună pe Kiseleff: cum vom juca baschet, ping-pong, fotbal și mai știu eu ce.

Anii au trecut și, într-adevăr, Via Sport a fost locul în care m-am jucat prima oară cu el toate aceste sporturi: acolo a dat prima oară cu mingea la coș, acolo am jucat ping-pong în varianta “Mark”, adică el dă cum vrea el, pe masă, prin aer, pe sub masă și dacă mingea trece de mine, e punctul lui. Acolo ne-am cățărat pe un perete împreună pentru prima dată.
Diminețile de vară de weekend le începeam pe Via Sport, atunci când eram în București, nici nu ne-am gândit vreodată să facem altceva.
Iar în fiecare an, când venea septembrie și încheiam sezonul, Mark mă întreba cât mai durează până ne jucăm din nou.

Weekendul acesta a fost primul weekend de vară pentru mine și Mark fără Via Sport după mai bine de 5 ani. Duminică după-amiaza, de obicei, aveam sentimentul că am mai încheiat cu bine un weekend fain. Acum am sentimentul că o parte importantă din viața mea a plecat pentru totdeauna. (Doamne, cum sper să mă înșel!).

Știu că sunt unii care spun că acest proiect este o tâmpenie, că sunt(em) doar câțiva zăpăciți care țin(em) bulevardul ocupat degeaba. Așa cum știu că și ei știu că toate astea sunt minciuni. Am învățat de ceva vreme că indiferent ce ai face în țara asta, indiferent, se vor găsi unii să spună că nu e bine.

Adevărul este că Via Sport devenise o tradiție. Am auzit ieri oameni prin Parcul Kiseleff nedumeriți că bulevardul nu e închis pentru mașini. Fie că erai șofer, fie că veneai la joacă acolo, toți ne obișnuiserăm cu un Kiseleff închis traficului pe perioada weekendului, în timpul verii. Hai să te fac un baschet la Via Sport! devenise ceva extrem de comun în limbajul bucureștenilor.

Așa că, cel puțin în numele meu, vreau să-mi cer scuze în avans celor care nu sunt de acord cu Via Sport, dar acesta este un eveniment mult prea frumos și important, zic eu, pentru București ca să nu lupt pentru el cu toată puterea mea. Poate unii dintre voi aveți alte locuri în care să vă petreceți diminețile de vară de sâmbătă și duminică, atunci când nu sunteți plecați în concediu. Eu vreau să mi le petrec în mijlocul orașului meu, pe o stradă închisă circulației și deschisă tuturor celor care vor să se joace și să respire aer curat. Vreau să fac asta cu băiatul meu până când el va crește și, cine știe, poate să aibă și el posibilitatea s-o facă cu băiatul sau fata lui.

Eu vreau să mă joc cu Mark pe Via Sport.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*