Un moment de neuitat

“…Când am terminat-o, i-am dat-o mamei, care a luat loc în camera de zi, și-a pus pe jos cartea de buzunar pe care o lectura și a citit dintr-o suflare povestea mea. Mi-am dat seama că-i place – a râs exact acolo unde trebuia -, dar nu eram sigur dacă o făcea fiindcă mă iubea și voia să mă simt bine ori pentru că povestea era într-adevăr bună.
“Pe asta n-ai copiat-o?” m-a întrebat după ce-a terminat-o. Am spus că nu, n-o copiasem. A zis că e destul de bună ca să apară într-o carte. Nimeni de atunci încoace nu mi-a spus ceva care să mă facă mai fericit.”

Stephen King – “Misterul regelui. Despre scris

Miercuri după amiaza, când am ajuns cu cartea mea acasă, Mark dormea. S-a trezit și buimac a venit în sufragerie lângă mine. A văzut cartea și i s-a luminat fața dintr-o dată:
– Hai să-mi citești din ea!
În ultimele săptămâni îi tot povestisem cât de emoționat sunt de apariția acestei cărți și el îmi tot spusese că abia așteaptă să-i citesc din ea. Fiind un lucru care urma să se întâmple în viitor, nu i-am dat prea multă atenție, zicându-mi că probabil o să uite asta până chiar ajunge cartea la noi. Astfel că, atunci când m-a rugat să-i citesc din ea, având cartea acolo, m-am pierdut cu totul. Nu eram decât noi doi acasă și nu știam la ce să mă aștept. Mă gândeam că o să rabde ceva vreme și apoi îmi va propune să ne jucăm altceva.
Ne-am așezat amândoi confortabil în canapea, el sprijinindu-și capul de umărul meu și am început cu începutul, adică “Cuvântul înainte”.
Mai țineți minte emoțiile pe care le aveam în clasele gimnaziale când trebuia să citim ceva cu voce tare, în fața întregii clase? Vă înțeleg, normal, și eu le uitasem. Dar exact așa mă simțeam atunci. Tot aplombul pe care îl avusesem în scris se evaporase cumva și acum citeam cu jumătate de gură și de voce rândurile care aproape că îmi erau străine, atent la orice reacție a lui, la orice gest.
Copilul? “Poker body”. Nu se mișca cu niciun mușchi, iar reacția asta (sau non-reacția, de fapt) la oameni mă inhibă cel mai tare.
Mă apropiam de finalul capitolului și eram hotărât să-i propun după să facem altceva, spunându-i că poate ar fi o idee mai bună să citească atunci când va fi mai mare. Și am ajuns la acest paragraf:

…când plângi de bucurie că după atâtea lovituri care te fac să scapi niște picături de pipi pe tine ai rămas (aproape) cu toate degetele de la picioare…”

Măi, oameni buni, când a izbucnit copilul în râs, vă jur că am văzut confetti colorate în fața ochilor și am auzit focuri de artificii! A râs în hohote de nu se mai putea opri! A râs toată seara și m-a pus să-i reproduc de nu știu câte ori pasajul. I-a povestit maică-sii cât de mult i-a plăcut și m-a pus să i-l repet și ei. Iar eu…eu m-am simțit ca și cum aș fi fost drogat. Nu pot compara cu nimic acel moment pentru că nu am mai trăit un asemenea sentiment până atunci, o „bucurie – mândrie – împlinire sufletească – răsuflare ușurată că mi-a ieșit – speranță că mi-a ieșit bine”.

Citatul de la începutul povestirii l-am descoperit ieri și Stephen King a fost mult mai norocos ca mine: l-a trăit la 7 ani. Și nu aș vrea să mă înțelegeți greșit: știu despre mine (așa cum probabil știți și voi, cei care mă cunoașteți) că sunt un „praise junkie”, adică îmi place la nebunie când îmi spune lumea că sunt deștept sau că am scris ceva care i-a plăcut. La fel cum mă atac de câte ori aud vreun comentariu negativ. Nu, nu sunt genul pe care nu-l interesează lucrurile astea, ba din contră.

Și deși nu vreau în niciun fel să vă jignesc, pot și vreau să vă spun un singur lucru: sunt convins că aprecierile sau reproșurile voastre referitoare la Cel Mai Bun Tată – cartea*, mă vor bucura sau întrista, după caz. Dar, cu siguranță, la un moment dat, le voi uita.
Râsul copilului meu însă, pe care eu am reușit să i-l provoc la 5 ani și jumătate cu ceva scris pentru oamenii mari, mă va însoți toată viața. Și pentru asta îi sunt recunoscător. Și, oricât de ciudat sună, îmi sunt recunoscător.

 

*Cartea va fi disponibilă în această săptămână la Târgul Gaudeamus, la standul Editurii Trei, cu o reducere de 30%. Dacă nu mai aveți răbdare, am văzut că este deja disponibilă aici și aici și, am înțeles, în această săptămână va deveni disponibilă în mai toate librăriile.
Iar dacă vreți să ne vedem sau cunoaștem, vă aștept joi seara, începând cu ora 6, la Gaudeamus.

1 Comment

Leave a Reply to Alex Cancel reply

Your email address will not be published.


*