“Tu mergi acolo să înveți sau să te joci?”

Această întrebare am auzit-o adresată de o bunică nepotului ei, săptămâna trecută pe stradă. Nu știu dacă veneau de la școală sau de la vreun opțional și nici nu contează. Dar mi s-a părut atât de tristă această separare a celor două, pe cât de real și actual mi s-a părut felul în care gândea acea femeie.

E trist că nu înțelegem câtă nevoie au copiii de joc și joacă. E trist că nu înțelegem că, pentru ei, joaca nu este o pierdere de vreme sau doar un mod de a petrece timpul liber (prea puțin pe care îl au, dar asta este o altă discuție), ci înseamnă mult mai multe lucruri. Oportunități de învățare, în primul rând. Atât a elementelor unei materii (calcule, geografie, istorie etc), dar și diferite lecții ale “școlii vieții”: reguli într-un grup, limite, cum să-ți faci prieteni și cum să îi păstrezi, cum să faci față bullying-ului și tot așa.

Tot auzim în jurul nostru lucruri nu tocmai confortabile despre viitorul copiilor noștri: cum va arăta lumea lor, ce meserii vor mai exista și care vor dispărea, cum ar trebui să-i pregătim etc. Și când specialiștii spun cât de important este să încercăm…nu, să ne străduim să le cultivăm creativitatea și empatia și abilitățile de comunicare, noi ne cramponăm ca ei să învețe matematică, gramatică, legile fizicii și formulele chimice pe de rost, cum altfel? Și, mai mult, îi obligăm să le învețe în modul comunist în care le-am învățat noi, luând toată partea distractivă din învățare. Pe toceală, tată! Să știe copilul cât mai multe informații care, cel mai probabil, nu-i vor folosi la mai nimic.

Oare chiar suntem atât de orbi să nu vedem câtă bucurie le aduce joaca, copiilor? Nu vedem câte lucruri pot învăța ei atunci când sunt relaxați și nimeni nu pune presiune pe ei? Mergeți în orice loc de joacă, mai ales acum, când a venit vremea frumoasă, stați nemișcați și doar ascultați pentru câtev minute. Combinația aceea de râsete, chiote, țipete ar trebui să ne fie un semn că acei copii se distrează acolo. De ce nu am milita pentru introducerea distracției în școli? Sigur, structurată, cu obiective clare șamd, dar distracție. Nu, noi le inoculăm de foarte devreme ideea că școala e școală și distracția e distracție. Sigur că e foarte bine să te distrezi, dar când vine vorba de școală, distracția rămâne acasă. What.The.Fuck!?!

Iar apoi când mai cresc și considerăm noi că sunt destul de maturi, le spunem că ce bine ar fi să îmbine pasiunile cu munca, adică să facă ceea ce le aduce bucurie și să facă și bani din asta. Pe bune!?! Deci întâi le spunem că munca e muncă, iar apoi le spunem că ar fi bine ca munca să fie distracție. Și nu înțelegem de ce își aleg, mulți dintre ei, joburi pe care le urăsc și care îi fac nefericiți. De ce oare, Sherlock???

Poate că în loc să le spunem copiilor când îi lăsăm la școală să fie cuminți, am putea încerca să le spunem să se distreze. Iar la finalul zilei, când îi luăm, în loc să-i întrebăm ce au învățat sau ce note au mai luat, să-i întrebăm atât:
Te-ai distrat azi la școală?

Poate că dacă am face aceste lucruri am avea copii mai veseli, mai relaxați, mai educați și mai bine pregătiți pentru necunoscutul care îi așteaptă în viitorul care ne bate deja la ușă.

sursa foto: https://www.today.com/

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*