661 views

Tibia, ultima frontieră

Când eram eu mic, au fost filmele lui Tarkovsky, Kurosawa sau Wajda. Sigur, faptul că ele au fost nu înseamnă că eu le-am și văzut. Nu, eu am văzut alte filme, de artă și ele: Academia de Poliție – toate părțile, Calea Dragonului cu celebra scenă de luptă de la Colosseum între cei doi titani ai filmului mondial – Bruce Lee și Chuck Norris sau Commando cu tânăra speranță (la acea vreme) Arnold Schwarzenegger. Și, nu îl ultimul rând, filmele cu marele actor incorect nebăgat în seamă de către Academia Americană de Film – Jean – Claude Van Damme.
Cam pe acum, cei sub 30 de ani au ieșit de vreo cinci minute de pe blog, de când și-au dat seama că titlul nu este vreo metaforă metafizică la protestele zilelor noastre. Doamnele mai în etate mature își dau ochii peste cap, obosite să audă din nou o poveste din vremurile de glorie ale filmelor proaste cu bătăi. În schimb, domnii de vârsta mea (adică aproape 40 de ani, încă tineri, frumoși și în putere) zâmbesc, iar mintea le fuge fericită pe câmpiile amintirilor când după ce vedeam un film, ieșeam pe stradă și recream fiecare secvență de kung-fu, karate sau ce stiluri mai practicau oamenii ăia pe acolo.
Nu mă credeți? Ok, voi ăștia 7 mai tineri care mai citiți încă, întorceți-vă către colegul de birou mai experimentat (nu, nu mai în vârstă, nesimțiților) și întrebați-l atât: Auzi, știi ceva despre tibia lui Van Damme?

Gata! S-a terminat ziua de lucru, până când veți pleca acasă și multe zile de acum înainte veți auzi povești care se învârt în jurul acestei scene, în care Van Damme, enervat, lovește cu tibia într-un copac de bambus de se julește. Mă rog, nu se julește, omul își face tibia praf, dar ce imagine simbolică. Habar n-am ce simbolizează, dar am văzut că alți scriitori mult mai talentați ca mine, bagă asta cu imagine simbolică și m-am gândit că ar fi bine să încep s-o folosesc și eu.

Bun, acum că v-ați amintit sau ați căutat pe net secvența cu tibia lui Nea Jean, am o întrebare: v-ați lovit vreodată la tibie? Nu, adică nu dacă v-ați zgâriat sau lovit ușor. V-ați LOVIT vreodată la tibie? De ce vă întreb? Pentru că mie mi se pare că nimic nu doare mai tare ca tibia..și spun asta ținând cont de faptul că sunt mândrul posesor al unei perechi de co@!e.

Să mă explic: acum câteva săptămâni, am ieșit, a nu-știu-câta oară în această iarnă, să dau căcatul alb din curte. Căcatul alb care, între timp, mai și înghețase. Nicio problemă, căci Alex (ăsta sunt eu) și-a achiziționat din vreme un spărgător de gheață. Doar că spărgătorul s-a cam uzat, astfel că, în timp dădeam eu cu spărgătorul în gheață de mă luase transpirația pe la -7 grade, la un moment dat a sărit partea metalică a spărgătorului iar muchia extrem de ascuțită a nimerit…nu, nu co@!ele, deși poate ar fi fost mai bine, ci tibia.
Instantaneu și concomitent s-au întâmplat următoarele:
1. M-am pișat pe mine de durere.
2. 4 picături de tranpirație s-au prelins cu o viteză nemaivăzută de pe ceafă până-n cur.
3. Sângele a țâșnit din rană.

Iar aia cu sângele a fost cea mai mică problemă dintre toate. Bun, am urcat în casă și cumva am reușit să opresc sângerarea și încet, încet buba s-a cicatrizat și a început procesul de vindecare.

Cut până sâmbăta ce tocmai a trecut. Tibia, în continuare relativ umflată, și când spun relativ, ar fi bine să citiți “foarte”. Asta nu m-a împiedicat însă să îl provoc pe Mark la o luptă (bine, ăsta e termenul politically correct pentru bătaie în familia noastră) de care pe care. Care s-a transformat în care pe care pe tibie.

Băi, băiatule, când mi-a tras un picior în tibie (bine, poate faptul că tocmai îi trăsesem și eu un picior destul de tare, să aibă vreo legătură) exact în lovitura de pe tibie, am dus durerea la un alt nivel, nivel pe care oricât m-am străduit, nu am reușit să-l match-uiesc cu nimic din experiența mea anterioară.

Știți cum arată un bărbat are urlă? Cam așa: un om pe la 1,80 și 85 de kile care se rostogolește pe jos și urlă cât îl țin plămânii: AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA!!!!!!

La un moment dat, mi-am luat tricoul în gură ca să nu mai urlu, m-am pus în patru labe și am început să mă rog la Dumnezeu, Allah, Budha și Zeul Thor în același timp, promițând slujire eternă oricăruia dintre ei v-a reuși să facă durerea să se oprească. Uite, acum, când scriu, sunt ușor transpirat pe la tâmple și mă chircesc doar când îmi aduc aminte. Vă puteți închipui ce imagine simbolică afișez pentru cei din jurul meu.

Se spune că în viață e bine să le încerci pe toate, ca să acumulezi experiență. Ca unul ce pe vremea când juca baschet și-a luat un șut în co@!e de am alergat de trei ori în jurul terenului până când s-au mai domolit atât durerea, cât și urletele animalice care ieșeau din gâtlejul meu, pot spune cu mâna pe inimă că unele lucruri chiar nu e bine să le încerci. Iar lovirea tibiei e acolo, sus, în top.

PS Nu știu cum e să naști, dar aș paria că durerea de tibie e acolo, pe-aproape. Poate confirma vreo doamnă?

Sursa foto: http://www.sparkpeople.com/

1 Comment on Tibia, ultima frontieră

  1. Sunt o duamna si confirm: durerile de travaliu sunt ca lovitura in tibie, durerea de ureche, sutul in oua plus scos maseaua de minte fara anestezic. Toate la un loc, adica.
    Mi-am indoit cam toate oasele, mi-am intins muschi, tendoane, mi-am rupt ligamente (nu sunt agent secret, ci doar impiedicata), dar nimic nu s-a comparat cu travaliul. Asa, ca sa stii 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*