Sunt bărbat, deci uit să fac până când fac pe mine

Ieri, pe la 5 după amiaza ajung la o întâlnire la un restaurant. În timpul întâlnirii realizez că mă încearcă o ușoară senzație de pipi (sigur o știți, genul pentru care nu te-ai da noaptea jos din pat). Fiind prima întâlnire cu respectivul om, m-am gândit să nu fac o impresie greșită și, cum mergeam la un alt restaurant (tot cu treabă, nu fiți cârcotași), am zis că mai rezist.
În următoarea locație, terminăm ce aveam de făcut și îl aud pe Călin, un prieten, că se duce până la baie. Atunci mă izbește că “ce m-aș mai duce și eu” dar, pentru motive care pur și simplu îmi scapă, nu o fac.
Plecăm și de acolo și, când să mă sui la Călin în mașină, mă izbește pipi-ul cel mai mare (și pe ăsta îl știți, genul pentru care ai întrerupe chiar și…chiar și orice). Neah, mă gândesc eu, oricum mă duce Călin acasă, mai rezist 5 minute.
Și mai rezist 5 minute, ajung acasă, urc scările imaginându-mi bucuria și zâmbetul de pe chipul meu când voi elibera presiunea vezicii când…? Când realizez că n-am cheie de la casă, Iulia și Mark fiind în parc.

Primul meu gând a fost, normal: Ce căutați voi în parc când eu fac pe mine și am uitat să-mi iau cheia? Iar următorul a fost: Oare cât e amenda pentru urinare în public? M-am gândit că poate nu este momentul să fac cel mai scump pipi din viața mea. Nu, vezica mi-a zis altceva: Faci acum sau fac pe tine!

Norocul meu e că sunt un vecin bun. Pe bune că sunt. Așa că m-am dus la pizzeria de peste drum și , foarte demn, mi-am asumat greșeala și le-am zis acelor oameni: Nevastă-mea m-a lăsat fără cheie și eu fac pe mine!
Cei cu care am vorbit, bărbați fiind, au empatizat instantaneu cu mine, astfel că am îndepărtat pericolul unei rușini și/sau al unei amenzi.

Dar problema de fond rămâne: Ce naiba o fi în capul meu de nu mă duc la pipi atunci când am ocazia și când mă taie moderat? De ce oare creierul meu simte nevoia să fie în competiție chiar și cu vezica mea? Parcă și aud următorul dialog:
– În corpul ăsta nu faci pipi câmd vrei tu, faci pipi când spun EU!
– Prietene, mai ai 5 minute.
– Nu tu comanzi! Eu sunt creierul atotputernic!
– Și eu sunt vezica atotplină de pipi. Și am o supapă pe care o controlez.
– EU îți controlez supapa!
– Hai, la pariu?

Și din cearta asta stupidă ajung eu mereu să fac pipi în ultima secundă. La propriu. Sunt momente în care nu apuc cu tot…ok, poate că n-ar trebui să povestesc asta.

Și măcar dacă aș fi un adolescent de 16 ani cu hormonii care au luat-o razna și care proclamă peste tot:
– Mă revolt împotriva a tot!
– Bravo, ca de exemplu, ce? Politică? Sistemul monetar? Războaie?
– A, nu! Împotriva făcutului de pipi!

Dar eu sunt un ditamai adolescentul de 38 de ani, tată de băiat care ar trebui să modelez…mamă, acum mi-am adus aminte: am fost de curând la niște prieteni care au piscină și la un moment dat, Mark a tâșnit din apă zicând că nu se mai poate ține și exact când i-am dat slipul jos a început să ude tot în jurul lui, în mijlocul acelor oameni.

Gata, pot să stau liniștit! Ce era mai important, l-am învățat deja! Moștenirea bărbaților Zamfir e pe mâini sigure! De vezici nu prea știu ce să zic…

Sursa foto: www.manneken-pis.be

2 Comments

  1. Ești conștient că nici ție și nici băiatului (și nici celorlalți) nu vă face bine lucrul ăsta (ținutul până spargi vezica)? Adică chestii medicale, nu de rușine. Google it!

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*