Sfaturi pentru un viitor tată

Dacă ar veni azi un prieten la mine și mi-ar spune Băi, o să fiu tată!, primul lucru care mi-ar trece prin cap să i-l spun ar fi:
– Văleleleleleu!!!!!

În gând, desigur. Căci cu voce tare i-aș spune:
Băi, bravo, felicitări! Ce tare!!….Văleleleleleleu!!!!

Fiind bărbați, în mod normal cam aici ar trebui să se încheie discuția noastră. Dar, dacă el ar fi genul mai insistent și mai stresat și mi-ar întreba Și…Ai vreun sfat pentru mine?, m-aș gândi foarte bine dacă să-i dau vreun sfat sau nu. Nu pentru că nu aș avea ce sfatui să-i dau, doar că nu sunt convins că l-ar ajuta. Și totuși, l-aș sfătui trei lucruri:

Să te pregătești că nu vei fi niciodată pregătit să fii părinte. Da, cu siguranță acesta este un sfat pe care mi-ar fi plăcut să-l aud și eu. Că indiferent cât voi citi, ce cursuri voi face, cât îmi voi privi prietenii interacționând cu ai lor copii, nu voi fi pregătit pentru tornada care a devenit viața noastră în acele prime luni din viața copilului. Și nu pentru că nu ne-am fi pregătit, ci tocmai pentru că nu poți să te pregătești.
Uite, dacă tot dau sfaturi unui viitor tată, i-aș explica așa: știi cum e asta cu pregătirea de a deveni părinte versus chiar a fi părinte? Este ca și cum tu te antrenezi să fii cel mai bun executant de penalty-uri. Și te pregătești și te pregătești și tragic mii și mii de penalty-uri și te simți pregătit pentru testul suprem. Iar în ziua testului suprem, te ia cineva și te duce pe un stadion unde 80,000 de oameni urlă și te înjură de mamă și țipă că ești cel mai prost jucător. Iar apoi cineva îți dă o minge și-ți spune că da, vei executa o lovitură pentru a-ți demonstra cunoștințele, doar că lovitura nu va fi de la 11m, ci de la mijlocul terenului, spre o poartă care nu e de fotbal, ci de hochei în care se află nu un portar, ci patru. Și dă gol, coaie, dacă ai cum!!!?!?!! Fix așa e și cu parentingul aplicat vs. parentingul teoretic.
Asta nu înseamnă că n-ar trebui să te pregătești. Ci doar să încerci să nu uiți, în acele momente de maximă panică, că toții părinții s-au simțit la fel de neajutorați și că, într-un fel, nimeni nu știe cu, toți părinții au supraviețuit. Așa cum vei supraviețui și tu.

L-aș mai sfătui să nu încerce să fie părintele perfect. Pentru că sunt șanse mai mari să găsești un unicorn decât un părinte perfect. Pur și simplu, această sintagmă este definiția oximoronului. Poți fi foare multe lucruri ca și părinte: iubitor, grijuliu, jucăuș, atent, foarte atent, protector sau mega protector și tot vei fi undeva pe la Ploiești, mergând pe jos spre Vf. Omu, simbolizând aici perfecțiunea în parenting. Nu căuta perfecțiunea, viitor tată, caută de fiecare dată zâmbetele, chicotitul, îmbrățișările, pupăturile și Te iubesc-urile copilului tău. Ele vor reprezenta maximum de fericire pe care acum nu ți-o poți închipui și care te vor ajuta să treci peste toate momentele când vei ști, fără să-ți spună nimeni, c-ai dat-o de gard. Rău de tot. Și te-aș sfătui să nu-ți întorci atunci spatele, să stai față în față cu tine, să-ți recunoști greșelile și să încerci să ți le corectezi. Numai tu poți face asta, numai tu te poți convinge ce-ai făcut bine și ce nu, oricine altcineva îți va spune ceva legat de cum ești tu ca părinte, va fi greu să treacă de surzenia care ne caracterizează pe toți atunci când ne simțim judecați în această postură.

Și nu în ultimul rând l-aș sfătui să doarmă. Să lenevească diminețile, să “fure” câte-un pui de som în timpul după amiezelor sau să stea. Pur și simplu să stea fără să facă nimic. Va urma o perioadă mai lungă sau mai foarte lungă în care oboseala va căpăta noi dimensiuni, necunoscute până atunci. I-aș spune să-și seteze un timeline de minim 1 an în care să-și spună că trebuie să supraviețuiască, orice ar fi. Sunt șanse să devină mai ușor mult mai repede. Norocul lui. Iar dacă perioada se tot prelungește, atunci…după un an nici nu mai contează, că deja te-ai obșnuit.
Mie mi s-au părut cumplite primele 4 luni, motiv pentru care nici nu mai am amintiri prea multe din acea perioadă, lucru care mă bucură sincer. Și a-nceput să mi se pară semnificativ mai ușor după ce-a-mplinit trei ani. Dar, oricum, primul an a fost….a fost UAUAUIUA!

 

Și mi-ar fi plăcut să-i mai pot spune acestui prieten al meu că mama copilului său va dispărea pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă din viața sa, fiind înlocuită de un pachet permanent iritat de hormoni care au luat-o razna….
Nu, aici n-am ce sfat să-i dau, i-aș da doar un Heads Up! așa, ca între masculi.

Sigur, există și varianta în care nimeni nu m-ar întreba nimic și n-aș fi nevoit să povestesc toate astea…nu?

3 Comments

  1. Mi-e greu să pun în scris experiența creșterii gemenelor mele. Trec pe lângă părinți cu un copil, cu bunici și bone roind pe lângă ei și nu îi înțeleg de ce se dau de ceasul morții.

  2. Sa vezi cand apare nr 2… Ca parca ai impresia ca stii cum sa faci de la nr 1. Numai ca nr 2 e diferit. Si, de fapt, o iei de la capăt cu un toddler in plus pe lângă tine.
    Noi sa fim sanatosi! Ca odihniti nu cred ca o sa mai fim vreodată. :))))

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*