Scrisoare deschisă către unii conducători auto din București

Dragi colegi de drum,

Încep prin a vă mărturisi că sunt departe de a fi o Maica Tereza a șoselelor bucureștene. Nu, mă consider un șofer bun, prin bun înțelegând mai degrabă experimentat, calm, binevoitor de multe ori, care poate accepta că mai sunt și alții pe străzi înafară de el.
Acestea fiind spuse, am o întrebare la unii dintre voi: Ce-aveți cu mine? Pe bune, chiar nu pot face nimic care să vă fie pe plac? Dacă îl las pe vreunul să intre de pe-o stradă laterală, mă claxonează cel din spate și mă face labagiu. Dacă nu-l las pe vreunul de pe-o stradă laterală, mă ia la trei păzește chiar Nelăsatul și-mi urează să nu mă mai lase nimeni niciodată să trec. Dacă merg liniștit pe o bandă, si-gur îmi iau flash-uri din spate că stau în calea vreunui vitezoman. Dacă schimb banda, îmi iau flash-uri de la unu’ aflat la 100 de metri în urma mea căruia i-am ocupat abuziv banda și, auzi tu, l-am întârziat cu o mașină.
Ferească Sfântu’ să rateze vreunul un semafor din cauza mea! (și când spun să rateze, înțeleg să rateze un galben-roșu). Păi nu mă mai spală toată zăpada rămasă pe străzile orașului la mai bine de 10 zile de când a nins o zi.
Poate părinții voștri au fost mai avuți și v-au făcut niște străzi/bulevarde pe persoană fizică. E voie, nu comentez nimic. Dar măcar spuneți-mi și mie lucrul ăsta, puneți o pancartă, ceva. Că eu, prostu’, plec de la premisa că șoseaua e pentru noi toți și încerc să mă comport ca atare. Mare greșeală! Șoseaua e a cui are mai mult tupeu și e mai tare în gură am observat, calități pe care nu pare să le posed.
Și dacă aș fi numai eu, încă ar fi ok. Căci știți vorba aia: când 20 de oameni pe zi îți spun că ești muist, găsești ceva să sugi, că n-oi fi tu deștept și ei toți proști. Dar nu e așa, v-am urmărit cu atenție. Voi aveți boală pe oricine altcineva, înafară de voi înșivă. Când voi greșiți, tot voi sunteți cu gura mare, că, na, sunteți oameni, și cu toții mai greșim, nu?
Am studiat cu atenție acest fenomen (căci sunteți un fenomen) și am făcut un compendium al lucrurilor pe care mi le urați sau ale acțiunilor pe care ați vrea să le întreprindeți asupra mea sau a familiei mele. Iată-l:

Nr. 1 Mă invitați să vă sug membrul atârnător. Atât bărbații, cât și doamnele, ceea ce din start naște o întrebare îndreptățită, zic eu: Doamnelor, pe al dumneavoastră sau mă îndrumați dvs către un posesor?
Vi-o spun deschis: Sună tentant, dar nu mă interesează. Nu judec pe nimeni, dar eu nu sunt genul. Asta însă nu mă poate împiedica să vă mulțumesc că v-ați gândit la mine.
Nr 2 Citesc clar pe buzele voastre cum vreți să mă violați. Că din mimica feței voastre, nu poate fi vorba de făcut dragoste. Aici chiar am stat puțin să mă gândesc, că vorba aia, o viață avem. Din nou însă, și cu aceeași considerație că v-ați gândit la mine, voi spune Nu. Da, poate dacă aș putea lua fiecare caz individual, răspunsul ar fi altul. Dar, ca regulă, nu, nu-mi doresc să mă futeți.
Nr 3 Nu vă ajung eu, o vreți și pe mama. Băi, e mama, mă! Voi n-aveți mame?? Pe bune, oricât de bou, prost, molâu sau neatent aș fi, luați-vă, bă, de mine, nu de mama. Care, apropos, e foarte bine, mulțumesc de întrebare.Mama Și pare să cunoască foarte multă lume, la câți dintre voi fac referire la ea. Nu, pe cuvânt, dacă e o problemă așa mare, uitați, m-am răzgândit: stau eu o dată! Numai lăsați-o pe mama în pace.
Nr 4 Doriți a întreprinde diverse acțiuni și asupra morților din familia mea. Aici n-o să comentez decât faptul (din nou, fără a judeca pe nimeni) că nu doar că este o chestie scârboasă, dar sunt convins că e și ilegală. Și din nou, nu e ca și cum sunt vreun ciudat care își conservă morții prin casă, păstrându-i în varianta lor de “pre-decedați”. Toți sunt oale și ulcele, chiar n-aveți ce face cu ei, așa că mai bine îi lăsați în pace.

Nu v-aș fi scris această scrisoare acum, dacă ieri nu m-ar fi luat unu’ dintre voi în vizor cu punctele 2, 3 și 4 pentru că stăteam liniștit (și legal) pe banda mea din mijloc și el n-avea loc să facă dreapta (drumul se lărgea un pic mai încolo). M-am uitat la el realmente nedumerit. Și uite că încă mă gândesc la el după atâta vreme. Și n-am reușit să fac ce fac de obicei, și anume să zâmbesc.
Da, de cele mai multe ori zâmbesc când voi mă luați la penis. Zâmbesc pentru că pur și simplu mă faceți să râd. Dar, să știți, uneori zâmbesc și când în gândul meu vă iau toți decedații în membrul atârnător, imediat după ce am făcut dragoste și cu voi și cu mama voastră de nesimțiți ordinari ce sunteți. Că doar v-am zis de la început: nu sunt Maica Tereza.

Cu prietenie, până la proxima întâlnire,

Bulangiucretinmuistimbecil Alex

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*