Scrisoare către un tată de pe una dintre exoplanetele Trappist-1

Dragă coleg de galaxie,

Mă bucur că în sfârșit ne-am descoperit. Sigur, de fapt, noi abia v-am descoperit. Și, sigur, habar n-avem încă dacă există viață pe acele planete, ceea ce înseamnă că habar n-am dacă tu exiști cu adevărat. Dar, în caz că, totuși, această scrisoare a mea te găsește în mașină, în drum spre grădiniță, ascultând pentru a o mia trei sutea patruzeci și șasea oară aceeași melodie, înseamnă că avem mai multe în comun decât ne-am dori, așa că m-am gândit să-ți împărtășesc câteva gânduri de-ale mele.
În primul rând, plec de la premisa că și la voi, acolo, tot femeile dau naștere copiilor, cum se întâmplă la noi. Și mai plec de la premisa că Doamna Mamă de-acolo va citi și ea această scrisoare…e mai sigur pentru toată lumea să presupun asta. Da, la noi miracolul nașterii este rezervat mamelor, iar ele se bucură cu adevărat de acest miracol în cele 9 luni cât stă copilul la ele în burtă. Cu excepția momentelor când plâng, ceea ce nu se întâmplă foarte des, adică dacă ești norocos uneori trec și 80, poate 90 de minute între două reprize de plâns. Și a momentelor când se panichează și apoi plâng. Și a momentelor în care îți reproșează ceva, pentru a sfârși plângând. Și a momentelor când se plâng din cauza greutății dobândite. Da, la noi plânsul unei femei poate surveni din orice motiv. În.te.me.iat. (nu știu dacă Doamna ta citește asta, dar a mea sigur o va face).

Dacă supraviețuiești celor 9 luni (nu, ai citit bine, la tine mă refer, nu la copil) urmează primul an din viața copilului tău, care la noi poartă denumirea de „scapă cine poate”. Adică nimeni nu-ți garantează că vreunul dintre voi trei va scăpa întreg la corp. Că la minte n-ai cum să mai fii întreg după 365 de zile în care urlatul nepământean pe care îl auzi în casă aproape zilnic este întrerupt uneori doar de urlatul copilului.

Partea mai nasoală e că n-o mai vezi decât la televizor sau în poze. Nu, pe soție o vezi în fiecare zi, mă refer la…habar n-am cum îi ziceți voi, dar este acea parte a femeii care ține sclav un bărbat. Nu, poate că voi sunteți mai dezvoltați, dar eu nu vorbeam de creier.
Apropo, tu ești mulțumit de cât sex faci? Adică înțeleg că ar trebui să mă preocupe lucruri mai importante, gen cum e viața pe-acolo și dacă ați descoperit călătoria în spațiu, dar îți spun sincer, în numele tuturor bărbaților de pe Pământ: suntem foarte, foarte nemulțumiți! Băi, nene, e o muncă asiduă pentru 4 minute de plăcere, hai 7 dacă punem milogeala de dinainte și țigara de după.

Auzi, și copiii voștri turuie ca niște casete audio stricate? Măi, ăștia ai noștri zici că au gura pe baterii, când se pornesc să vorbească nu-i mai oprești nici dacă îi rogi frumos. Și nici gesturile evidente de lipsă de interes, gen adormit sau rugat frumos să tacă din gură că nu mai poți nu pare să-i deranjeze. Nu, zici că au fost presetați cu un număr infinit de cuvinte pe zi, așa că încearcă mereu să le termine, dar niciodată nu reușesc. Bine, ai noștri zici că sunt pe baterii cu totul: de când se trezesc și până se culcă mult, mult prea târziu (nici nu sunt fraieri ca găinile, să-i poți păcăli) fac ceva: vorbesc, aleargă, strică, sparg, țipă, se luptă, plâng etc. Și la voi tot așa de mișto e?

Una peste alta, e mișto să fii părinte aici pe Pământ. Și nici nu durează mult chestia asta, doar toată viața. Dar devine mai ușor: copilul intră în adolescență și pur și simplu ajunge să te urască, tu îmbătrânești și pur și simplu ajunge să se lase pielea pe tine, iar soția nu pleacă cu prietenele ei ca să te lase și pe tine în pace, ci pur și simplu ajunge să te frece zilnic la cap, întrebându-te ce-o mai face copilul și de ce nu sună. Poate pentru că nu vrea să te audă?? ar zice un alt bărbat. Nu eu, unul curajos.

Acestea fiind spuse, sper ca scrisoarea mea, atunci când va ajunge la tine, cel mai devreme în 40,000 de ani, să te găsească sănătos. Sunt convins că vei înțelege tot ce ți-am scris, nu-mi închipui vreun motiv pentru care voi, de-acolo, n-ați cunoaște limba română.

Da, mă simt grozav că am purtat acest dialog cu tine. Nu te obosi să-mi răspunzi, o să fiu oale și ulcele de prea multă vreme.

Mă bucur că nu suntem singuri în Univers,

Un tată de pe Pământ

P.S. Așa, de curiozitate, tu cât de des faci sex?

 

sursa foto: http://www.jpl.nasa.gov/spaceimages/details.php?id=PIA21422

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*