Relația dintre părinți în primul an de viață al copilului

Săptămânile trecute m-am întâlnit cu un proaspăt tătic cu care mă văzusem la un eveniment pe care l-am moderat prin iarnă, înainte să i se nască bebelușul.
– Măi, mersi frumos pentru că ne-ai spus lucrurile acelea atunci! a zis el. Au fost momente în care m-a ajutat tare de tot să-mi aduc aminte vorbele tale.
– Nu ai de ce, mă bucur că te-au ajutat. Să spui și altora mai departe. 🙂

Ceea ce îi povestisem era o idee pe care am preluat-o de la Iulia. Ea, în trainingurile pe care le ține, îi pune pe viitorii tătici să promită că cel puțin un an după nașterea copilului nu divorțează. Ideal ar fi doi. Le spune că o să fie foarte greu și că indiferent cum ar simți să facă, să nu facă. Să reziste un an sau doi și apoi, dacă lucrurile tot nu se ameliorează, să facă ce simt. Dar nu înainte.
Am preluat această idee și povestesc de câte ori am ocazia, adică de câte ori sunt în preajma unor viitori părinți, cât de greu ne-a fost nouă în acel prim an. Mamă, nu m-am certat cu Iulia toți anii dinainte și de după adunați la un loc, cât ne-am certat atunci, în acel an. Nu știu cum i se părea ei, dar eu avem senzația că locuiesc în casă cu un străin, o altă femeie care a venit în locul ei de la maternitate, pe care nu o cunosc și ca urmare, habar nu am cum ar trebui să mă comport. Așa că atunci, pentru că era înainte ca Iulia să fi venit cu ideea promisiunii, am făcut eu un pact cu mine însumi: că trebuie să rezist până pe la 3 ani ai lui Mark. Că atât m-am gândit eu că o să fie foarte greu, nu doar în relația mea cu Iulia, ci în toată viața mea. Din fericire, de la un punct încolo, lucrurile au început să se așeze și, fără să-mi dau seama, viața mea a revenit la normal. Degeaba mă întrebați care a fost acel moment, că habar nu am. 🙂 Știu doar că într-o zi am realizat că totul devenise mai ușor.

Tocmai de aceea le și spun viitorilor părinți doar să aibă în vedere că va fi mai greu decât își pot ei imagina. Dar ce înseamnă acest “greu” nu pot să le spun, pentru că este altfel pentru fiecare, am descoperit asta stând de vorbă cu mulți alți părinți. Ce trebuie ei să-și amintească, atunci când simt că nu mai pot și că sunt copleșiți și că poate nici nu mai vor, este că un om, cineva care a trecut prin asta, le-a spus la un moment dat că așa va fi și că toți trecem printr-o astfel de experiență traumatizantă și că nu e bine să ia decizii majore în acele momente. Oricât de tare și-ar dori acest lucru. Să-și amintească faptul că omul ăla le-a mai zis că acea perioadă va trece, chiar dacă atunci nu li se pare că se poate întâmpla o astfel de minune. Și că trebuie să aibă răbdare, căci, de cele mai multe ori, răbdarea le va fi răsplătită.

Cam asta le spun eu viitorilor părinți, legat de relația dintre ei în primul an de viață al copilului. O spun pentru că și pe mine m-ar fi ajutat enorm să-mi fi spus asta cineva, chiar dacă părea o chestie nerealistă și nu ar fi putut să-mi dea multe detalii concrete. Pănă să devii părinte, te gândești că nu are cum o mogâldeață să-ți dea viața peste cap. Dar, cu mici excepții, fix asta se întâmplă. Te trezești luat pe sus de o tornadă de sentimente și chestii de făcut de care habar nu aveai, iar la asta se adaugă stressul că nu mai înțelegi ce s-a întâmplat cu partenerul tău care pare să fie alt om (nu știu dacă e valabil și în cazul doamnelor, dar nouă, bărbaților, fix așa ni se pare). Și atunci e bine să ai în cap că e o chestie normală. Neașteptată, înfricoșătoare, neplăcută, nedorită, dar normală. Care va trece. Poate nu azi, poate nu mâine, dar va trece cu siguranță. E important să nu uităm asta, mai ales atunci.

 

sursa foto: https://www.telegraph.co.uk/

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*