Recomandările săptămânii (1)

Marți, 22 mai:

Anul acesta am sărbătorit ziua lui Mark undeva la munte. Iar dacă nu am fi fost plecați, cel mai probabil am fi sărbătorit-o pe o pajiște în parc, la un picnic și o partidă de joacă cu prietenii lui. Din punctul meu de vedere, unul din lucrurile care lipsește Bucureștiului este o varietate mai mare de locuri de mers cu copiii și de făcut petreceri pentru copii. Nu am fost niciodată fan-ul locurilor de joacă indoor și ținând cont că ziua lui e pe vreme frumoasă și caldă, cu atât mai puțin mi se pare că avem opțiuni reale de a-l sărbători.

Tocmai de aceea m-am bucurat teribil când am aflat că prietenii noștri Cristina și Victor au dechis Flying Fox, un loc la Snagov care arată foarte bine și este foarte potrivit pentru petreceri de copii sau o zi relaxantă de weekend când nu ai chef să pleci de-acasă, dar nici în oraș parcă nu ai sta.
Copiii se pot bucura de piscină, tobogan, terenul de fotbal și – marea atracție – tiroliana! Părinții se pot relaxa într-un loc mare și frumos și la umbră, de unde îi pot veghea pe copii în timp ce își veghează și paharul de vin cu gheață. ☺

Așa că dacă urmează să vă sărbătoriți copilul sau aveți zile de weekend peste vară pentru care nu aveți program (cum ne-am planificat noi o zi prin iunie), eu zic să le dați oamenilor ăstora un semn, fie pe Facebook, fie la telefon 0729/885832, căci locul chiar arată spectaculos. Și dacă vorbiți cu ei, spuneți-le că sunați din partea Celui Mai Bun Tată al lui Mark (sau din partea lui Alexică de la Sculărie, alegeți voi varianta potrivită ☺ ), și veți beneficia și de un discount de 10% la oferta pe care o primiți, având varianta să închiriați doar locația și să veniți voi cu restul, sau vă pot pune ei la dispoziție tot ce aveți nevoie.

Ce am uitat să-i întreb este dacă își pot sărbători ziua acolo și copiii ăștia mai mari, de vreo 40 de ani, născuți în ianuarie. Da’ aflu eu și vă zic și vouă. 🙂

 

 

Miercuri, 23 mai:

Să spun că am un ghimpe împotriva sistemului educațional public din România ar fi un eufemism. Mi se pare că școala din ziua de azi, ancorată mai degrabă în ziua de ieri, îi pregătește pe copii pentru orice altceva înafara provocărilor pe care le vor avea de înfruntat și de trecut în viața reală, care viață reală, atenție!, nici măcar nu știm cum va arăta când vor termina ei școala.
Cred că ceea ce ar trebui să-și propună un profesor este să facă din ora sa, din materia sa, din ceea ce predă o poveste. O poveste cât mai fascinantă și mai plină de neprevăzut și de mistere, o poveste pe care copiii să-și dorească s-o descopere și s-o aprofundeze. Nu mai merg vechile metode, acelea cu “Învață ce-ți spun eu, că așa e bine!”…”Pe bune?? Uite, Google zice că nu e bine!”

Am auzit numai lucruri bune despre Verita International School – Bucharest, Romania. Am și niște prieteni ai căror copii au studiat acolo și le-a plăcut mult. Așa că evenimentul pe care îl organizează sâmbătă mi se pare foarte binevenit, în special pentru profesori, dar și pentru părinții care vor mai mult pentru copiii lor decât le oferă școala în acest moment. Așa că dacă nu plecați din București, vă recomand să mergeți să descoperiți cum se poate transforma procesul de învățare într-o chestie extrem de incitantă. Pentru că de putut, se poate, trebuie doar să și vrem acest lucru.

 

 

 

  Joi, 24 mai:

– Markone, ai primit un joc…
– E cu baschet?
– Nu, e cu magneți.
– A…ok, o să mă joc imediat.

Eram convins că l-am pierdut, zilele acestea dacă ceva nu e legat de baschet și, eventual, de snooker, nu pare să-l intereseze. Așa că l-am lăsat în pace. Și, la un moment dat, în timp ce eu făceam ceva prin casă, l-am văzut că a început să se joace cu el. Și s-a jucat vreo 10 minute neîntrerupte, ceea ce pentru Mark este o mare realizare.
– Uau, ce tare e! Uite, poți construi orice vrei.
– Te ajut și eu?
– Nu, că tu o să strici!
– ??
– Ok, dar doar cu piesele pe care nu le folosesc eu…
Nu cred că va ajunge arhitect sau inginer. Dar artist de abstract ar putea, căci numele celor trei opere de artă, de la stânga la dreapta sunt: Casa ciudată, Râul care seamănă cu un munte și Locomotiva distractivă.
Dacă și ai voștri sunt pasionați de magneți și vreți să le faceți o bucurie de 1 Iunie și, în același timp, să vă câștigați câteva minute libere (dacă sunt ca Mark, la propriu câteva minute ), puteți găsi aici jocurile MagPlayer de la EduClass
Ce mi s-a mai părut mie mișto este că pe lângă magneți, au și tăblițe cu cifrele și cu operațiile artimetice de bază, deci vă puteți juca și le puteți povesti și că 1 + 1 = 2. Sau, mă rog, cât vor ei.

 

 

 

Vineri, 25 mai:

Nu citisem nimic de Ishiguro până la această carte, care începe extrem de lent și se continuă la fel. Eu nu sunt un fan al cărților dominate mai degrabă de descrieri și nu de acțiune, dar omul ăsta știe să povestească. Dovadă că n-o fi luat un Nobel degeaba.
Dar ce mi-a plăcut cel mai mult la Pe când eram orfani este că nu are un happy end, așa cum nu are un final trist. Are un “life end” i-aș spune, adică te lasă cu senzația că ți-a permis să arunci o privire în viața unui om oarecare, cu o viață la fel de spectaculoasă ca oricare dintre noi. Căci eu cred sincer acest lucru: că fiecare avem măcar o poveste care merită povestită și auzită de ceilalți, contează doar când, cum și unde alegem să ne spunem povestea.
Ok, oi avea eu ceva calități, dar nu cred că cea de critic literar se numără printre ele. Așa că o să spun simplu: e o carte care mi-a plăcut și pe care o recomand din inimă. Îmi închipui că o puteți găsi prin toate librăriile, inclusiv aici.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*