Promisiunea unui copil

Cât de importantă este promisiunea copilului pentru voi? De ce?

Mă uit de câteva zile uimit, la locul de joacă, la o mamă și fiul ei de 3, maxim 4 ani. În fiecare după amiază, interacțiunea dintre ei se desfășoară după același șablon:
1. El începe să se joace și face ceva ce mamei nu-i convine (nimic ieșit din comun).
2. Mama îl pune să promită că nu mai face, că altfel pleacă acasă (uneori, asta se întâmplă în primele 5 minute după ce ajung la joacă).
3. Copilul, bineînțeles, dornic de joacă, promite orice. Și, normal, nu se ține de promisiune.
4. Iadul se dezlănțuie, cu amenințări fizice, smucituri și necontenite Ai promis! De ce promiți dacă nu te ții de promisiune? Cuvântul tău n-are valoare!! etc

Pentru mine, cuvântul dat contează. Când discutăm despre adulți.
Când vine vorba de copii, lucrurile se schimbă dramatic. Un copil surescitat că a ajuns la joacă ar face orice ca să se poată juca în voie. La fel un copil care nu vrea ca joaca să se termine. Sau unul care știe c-a făcut o tâmpenie și vrea să scape cât mai ieftin.
În momentele noastre de cumpănă, am face totul ca să ieșim cât mai bine, adulți sau copii. Iar pentru copii, când vine vorba de joacă…asta e cea mai importantă chestie. Deci mi se pare foarte normal ca ei să-și dea cuvântul în stânga și-n dreapta, de sute de ori, și să nu și-l țină tot de atâtea ori.

Un copil mic care își încalcă promisiunea va fi un adult care, poate, își va încălca promisiunile. Sau nu. Nu cred să existe vreo relație de directă proporționalitate între cele două, atâta timp cât n-o facem noi, părinții, să fie.
Copiii vor promite câte în lună și-n stele: că vor mânca tot, că nu se vor mai uita la desene o săptămână dacă îi mai lăsăm acum 5 minute, că mai stau “doar” 7 minute al joacă samd. Ăsta este felul lor de a ne spune cât de mult își doresc (sau nu-și doresc) un anumit lucru. Iar noi ar trebui să putem înțelege asta, fie că suntem de acord sau nu. Și să nu le reproșăm de fiecare dată că nu și-au ținut cuvântul.

Nu cred că avem cum să modelăm promisiunea prin pedepse. Eu nu știu pe nimeni care să spună: Bă, când eram mic, promiteam în stânga și-n dreapta și nu mă țineam de ele, așa că ai mei m-au bătut/pedepsit și uite că acum, adult fiind, nu e chestie mai importantă pentru mine decât cuvântul dat.
În schimb am auzit mulți oameni spunând Bă, taică-meu/maică-mea când promitea ceva, era lege. Se ținea de chestia aia, orice s-ar fi întâmplat. Uite că așa sunt și eu.

Putem modela importanța unei promisiuni prin acțiunile și faptele noastre, nu prin vorbele, urletele, amenințările și De ce promiți dacă nu te ții de cuvânt?-urile noastre.

Ei, copiii, pentru că ne aud pe noi cât preț punem pe acest cuvânt, își imaginează că dându-l în fața noastră, ne vor convinge să-i lăsăm să facă ce își doresc. Pentru că noi ar trebui să fim cei raționali în această relație, nu ar fi mai bine ca în loc să ajungem să-i scoatem ochii pentru ceea ce a făcut, să- ispunem de la început: Uite, știu cât de tare îți dorești nu-știu-ce și mai știu că, probabil nu îți vei ține cuvântul, chestie care pe mine mă deranjează foarte tare. Așa că eu cred că ar fi mai bine să nu îmi mai promiți ceva de care știi că s-ar putea să nu te ții. ?

Sigur, revenind la doamna cu pricina, nu mi-e foarte clar unde ar putea băga ea această frază. Înainte de stai să vezi tu ce-ți fac acasă, când ajungem, că iar m-ai făcut de râs în parc? Sau după?

Cuvântul de onoare al unui om spune multe despre el. Dacă sunteți părinți, v-aș propune să faceți niște lucruri care să vă ajute copilul să și-l țină atunci când va conta cu adevărat.

Sursa foto: www.jolitakelias.com

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*