Prima zi acasa

Stiti expresia aceea “marti, 3 ceasuri rele”, nu? Daca ar exista o expresie “joi, 18 ceasuri de groaza” cu siguranta ar trebui sa primesc drepturi de autor pentru ea.
5 mai 2011 a fost o zi de joi. 5 mai 2011 a fost prima zi in care l-am adus pe Mark acasa. 5 mai 2011 a fost o zi care a inceput cu ploaie, a continuat cu multa panica si era sa se termine cu o capitulare in fata fortei de nestavilit a Naturii, reprezentata in acel caz de plansul necontenit al unui copil de 3 zile. Dar sa nu o iau inaintea povestii…

In acea dimineata m-am trezit cautand febril raspunsul la o dilema existentiala: “Cum sa-i conving pe oamenii astia sa ne mai tina in spital vreo 3 – 4 ani?” M-am convins repede ca oamenii sunt niste profesionisti si ca n-am nicio sansa sa ii inving la acest joc: pana macar sa apuc sa deschid gura, au venit sa ne spuna ca putem pleca acasa doctorul ginecolog, neonatoloaga, asistenta sefa, asistenta de etaj, infirmiera, vanzatoarea de la buticul din incinta si bodyguard-ul spitalului.

Drumul spre casa a fost un calvar. Stiti ce greu este sa conduci o masina cand corpul tau tensionat la maxim tremura din toti rarunchii? Noroc cu prietenul meu Stefan pe care il rugasem sa vina sa ma ajute…Ma rog, eu il rugasem sa-mi fie ante-mergator, el de fapt a fost pe post de GPS…pai la puls de 200, cu apele curgand pe mine desi afara nu erau mai mult de 12 grade, cu toata lumea din trafic care avea ceva cu mine (in capul meu) si cu o viteza medie de 5km/h (la 10km/h mi se parea ca devin imprudent) nici nu mai stiam cum ma cheama, daramite unde locuiesc.

Si am ajuns acasa. Din pacate lucrurile au luat-o inspre mai rau de aici incolo. Din fericire, nu imi mai aduc aminte decat putine lucruri, si acelea vagi:

Sunt convins ca atunci doamnele de la Helpnet m-au botezat Fat-Frumos. Nu pentru ca as fi fost vreo aratare (ba, de fapt mint, sunt convins ca eram o aratare demna de mila) ci pentru ca am mers intr-o zi la farmacie cat altii intr-un an.

La un moment dat am primit un sms de la prietena noastra Anca, zicandu-ne ca nu a vrut sa ne deranjeze si ne-a lasat la usa o lampa de veghe pentru copii. Si Iulia si eu am inteles intr-o secunda ce sansa pierdusem si am inceput sa ne lamentam prin casa: “Ce necaz pe capul nostru!!! Sa avem noi la usa noastra o mama de 2 copii si sa o lasam sa ne scape printre degete!! Pai nu mai bine o invitam inauntru ca niste romani ospitalieri si apoi, pana sa isi dea seama, ne fofilam amandoi din casa si ne mai intorceam..Dumnezeu cu mila!!???”

Pe seara, sa tot fi fost 7, 8, 9, 10 sau 11…ne-am asezat sa luam cina…nu o sa uit niciodata acest tablou: salamul care nu avea niciun gust, neputinta noastra de a scoate vreun cuvant, haosul din jurul nostru, haosul din mintea noastra si undeva, ca o muzica un zgomot sinistru de fond, continuu si imperturbabil, un plans de copil.

Sarim peste cateva ore pana in jur de ora 1. (fun fact: stiati ca un copil de 3 zile poate urla non-stop?). Acela a fost momentul in care am zis, fie ce-o fi, o ramane copilul sau nu cu traume, dar trebuie sa fac acest lucru..si am inceput sa cant…”Un elefant se legana”…Nu va exagerez, am cantat fara oprire 1 ora..martor imi este ceasul de la dispozitivul UPC…cantam si il leganam pe Mark…intr-un final, nu stiu exact cand, am adormit cu el pe burta…au fost cele mai dulci 7 minute de somn si liniste din viata mea…

Dimineata de 6 mai a fost una superba…soarele stralucea, pasarile ciripeau, Iulia, Mark si cu mine traiam…am pus mana pe telefon si l-am sunat pe Dio, nasul si prietenul meu cel mai bun…si tot ce am putut sa spun a fost “NU MI-AI SPUS CUM O SA FIE!!!!!!!

In momentul in care amandoi am izbucnit in hohote, el de ras, eu de plans, am stiut. Am stiu ca voi supravietui. Ce n-am stiut e ca ziua precedenta nu fusese decat un sneak preview…dar asta e o alta poveste.

1 Comment

  1. M-a luat cu frisoane cand am citit!
    La noi a fost cam la fel!
    Doar cateva exceptii: Sotul nu a putut sa conduca! a facut-o prietenul lui!
    Care a venit cu sotia ( mama a 2 tazmanieni) , plina de idei salvatoare!
    Prima idee: a indesat suzeta in gura copilului care urla , chiar la iesirea din rezerva de spital! Spre disperarea doctoritzei neonatolog , martora la incident! care a tzatzait din botic de indignare! dar nimeni nu a sesizat!
    Cand am ajuns acasa….. a fost iures!!!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*