O nouă, ultimă zi

E 7 dimineața la București. O nouă zi. Orașul începe ușor, ușor să se trezească. În fiecare casă, oameni cu ochii abia mijiți se pornesc în ritualul cunoscut al unei zile de lucru.
Nici tu nu ești diferit. Poate că ești genul care-și începe ziua uitându-se la desene cu copilul. Poate că îți place să pierzi prea mult timp pe WC, citind știrile sau blogul vreunui tată matinal. Poate că alergi sau faci yoga. Sau poate că dormi prea mult și apoi, când îți sună alarma, o ții într-o panică până când ajungi la birou, ca în fiecare dimineață, cu cel puțin 20 de minute întârziere.
Poate că te regăsești în exemplele de mai sus sau poate că nu. Indiferent, deja te gândești la ce te așteaptă în următoarele ore și știi în mare cum o s-arate ziua ta.

Un singur lucru nu știi: că azi o să mori.

Niciun om sănătos nu știe care va fi ultima lui zi. După, se găsesc mulți care să spună că au fost o grămadă de semne. Dar adevărul este că nu știm niciodată. Uneori, asta mi se pare o binecuvântare. Alteori, nu.

Cum credeți că a arătat dimineața de ieri a celor care au murit la Bruxelles? Eu cred că unii s-au uitat la desene cu copilul, alții și-au pierdut vremea pe WC citind știrile sau mai știu eu ce. Aș paria că unii au apucat să facă o alergare, vesticii ăștia aleargă mult. Niciunul însă nu s-a gândit că peste vreo oră urmează să moară.
Poate că unii s-au certat cu părinții, cu partenerul sau chiar cu copilul pentru…vreo prostie. Orice ar fi fost, trebuie să fi fost o prostie în comparație cu…..nu?

Niște oameni care se așteptau la o altă zi banală din viața lor, au trăit ieri o adevărată tragedie în care ei au fost actorii principali. N-au cerut asta, dar acest lucru nu mai are nicio importanță în ziua de azi.
În ziua de azi până și războiul a devenit o chestie de PR. Nu mai contează cine câștigă, căci, de fapt, toată lumea pierde, contează doar cine obține mai mult “free coverage”. Iar moartea unor civili nevinovați este întotdeauna o știre de prima pagină.
Dar indiferent că acești civili mor în Belgia, în Franța sau Turcia, în Siria sau Irak, tragedia este aceeași. Sigur, nu și pentru presă, dar ăsta e un alt subiect, în care nu vreau să intru. Astăzi pare că armatele își arată mușchii omorând civili. În această epocă modernă, soldații din orice tabără și-au făcut un obicei din a ne transforma o zi obișnuită în Ultima Zi. Fără să ne întrebe și fără să ne dea vreun avertisment.

Revenind la tine și la mine. Suntem în București sau în oricare alt oraș, e 7 și 5 dimineața, știm că ne așteaptă o zi mai bună sau mai proastă și știm aproape sigur că ea nu va fi ultima.

Dar…dacă tot ai citit până aici, fă un exercițiu pentru mine: închipuie-ți că azi ar fi ultima ta zi. Ce ai face diferit față de rutina zilnică? Ce le-ai spune celor dragi? Pe cine ai suna? Cât ai sta la birou în meeting-uri neimportante și cât ai alege să stai cu persoanele importante?
Da, te cred că este un exercițiu tâmpit, genul pe care te pun ăștia să-l faci pe la trainingurile de dezvoltare personală sau mai știu eu ce. Plus că tu probabil că ai intrat pe blogul meu știind că de obicei scriu chestii haioase și voiai și tu să-ți descrețești un pic fruntea înaintea unei zile extrem de stresante la birou unde oamenii ăia chiar au nevoie de tine.
Doar că, vezi tu, un prieten de-al meu are o vorbă foarte deșteaptă: sunt pline cimitirele de oameni de neînlocuit.
Și sunt convins că toți cei are au murit ieri ar fi dat orice…ORICE, să fi știut cu o oră înainte că vor muri. Chiar dacă n-ar fi putut face nimic. Îți dai seama: 60 de minute sau mai mult de șanse de a face lucruri care să conteze cu adevărat. Pentru ei și pentru ceilalți.

Nu, nu va fi ultima zi, sper. Nici pentru tine și nici pentru mine. Dar ar putea fi o nouă ultimă zi. Și azi, și mâine și câte zile om mai avea. Și dacă și tu, și eu, și alții ne-am trăi viața așa, poate că am reuși să-i convingem pe cât mai mulți. Și poate așa, incidente ca cel de ieri ar redeveni nu ceea ce au sunt astăzi, respectiv o regulă, ci ceea ce ar trebui să fie, și anume niște excepții izolate.

Așa că bucură-te că n-o să ți se întâmple nimic grav azi, gândește-te măcar 10 secunde la cei cărora li s-a întâmplat asta ieri, mai gândește-te alte 10 secunde și la ceilalți civili nevinovați care sunt omorâți zilnic prin toată lumea și apoi zâmbește în timp ce-i îmbrățișezi pe cei dragi.
Noi suntem niște norocoși. Știi asta? Nu, serios, știi asta? Uneori cred că nu.

Sursa foto: www.panoramio.com

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*