1,334 views

Necrologul familiei netradiționale românești

Ieri, 9 mai, familia românească, alta decât cea constituită prin căsătorie între un bărbat și o femeie, a plecat dintre noi. După multe lupte, lacrimi, urlete, speranțe și nu în ultimul rând dezamăgiri, aceasta a pierdut lupta cu bolile necruțătoare care au măcinat-o timp de mulți, mulți ani: intoleranța, frica, îngustimea minții și răutatea.

Cu adâncă durere anunțăm că, în curând, o dată cu modificarea Constituției, mulți copii și/sau adulți din familii altfel nu se vor mai putea considera ca făcând parte dintr-o familie. Ei sau ele vor face parte din grupuri, adunări, cete, ginte sau orice altă formă de asociere între oameni, dar nu dintr-o familie.

Dea- lungul vieții, familia românească altfel a adus multe bucurii membrilor săi, fiind construită pe câțiva piloni foarte sănătoși, cum ar fi: iubirea, respectul reciproc, dreptul și dorința de a împărți viața cu oricine îmi doresc, nu cu cine îmi spune Statul. N-a avut o viață ușoară dar și-a acceptat-o, deoarece a considerat mereu că lupta pentru familie (oricare și oricum ar fi ea) este o luptă ce trebuie dusă până la capăt.

În urma ei au rămas mulți oameni triști. Mult mai trist este că în urma ei au rămas mult mai mulți oameni fericiți, extaziați la gândul că au reușit să stârpească ceea ce în capul lor este Răul. Ca întotdeauna, Istoria le va dovedi și acestor oameni că nu au fost decât niște muște neînsemnate care nu au făcut decât să întârzie un lucru cât se poate de firesc, și anume dreptul fiecărui om de pe acest Pământ de a-și alege singur calea, iubirile, religia, modul de viață.

În mintea celor care am iubit-o, așa imperfectă cum a fost, ca orice altă familie, ea va rămâne mereu un simbol și o celebrare a diversității care îl caracterizează, de fapt, pe OM. Să fii diferit ar trebui, în anul 2017, să fie un lucru apreciat, nu blamat.

Celor care doresc să îi aducă un ultimul omagiu le oferim un sfat: făceți-o liniștiți în mintea și în sufletul vostru. Nu vă faceți iluzii, suntem puțini cei care o plângem cu adevărat și care îi vom duce dorul. Dar chiar și așa puțini câți ne aflăm, prin noi și cu noi ea va merge mai departe chiar dacă, în curând, într-o altă formă, ușor ilegală.

Să-i fie rușinoasa eliminare din Constituție ușoară!

 

Sursa foto: http://www.broadwayworld.com/

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*