3,873 views

Misterul mesajului de pe zid

De vreo doi ani văd acest mesaj atunci când alerg, adică aproape zilnic, pe zidul podului de cale ferată din Herăstrău. Și deși a trecut atâta vreme de atunci, de fiecare dată mă încearcă un sentiment de neliniște, iar inima începe parcă să pompeze mai rapid, speriată. În același timp în care mă încearcă și un sentiment de surescitare, de nerăbdare. Îmi spun în sinea mea, timid e adevărat, N-are cum să mi se întâmple mie una ca asta! . Pentru ca imediat, cu un alt gen de timiditate să mă întreb Oare ar putea să mi se întâmple mie una ca asta?
Văd mesajul acela și de fiecare dată strâng un pic prea tare din fundu-mi încă ferm, deși oarecum păros. Dar, dacă sunt cinstit cu mine însumi, nu am cum să nu remarc și senzația de căldură plăcută ce-mi împânzește cea mai importantă parte a corpului, în timp ce prin celălalt organ important, și anume creierul, îmi trec tot felul de gânduri fanteziste.
Pe scurt: mesajul a devenit o tortură permanentă. Dar ce spun eu tortură…un supliciu, nu neapărat din cauza (sau, poate, datorită?) posibilității transformării în realitate a acestei amenințări, ci a misterului care îl înconjoară…Cine mi-a lăsat acel mesaj acolo de atâta vreme? Cine se joacă cu mintea mea, amenințându-mă că ar vrea să se joace cu corpul meu?

Bineînțeles, ca orice om normal la cap și cu frică de nevastă, pe ea am pus-o în capul listei suspecților. Mi-am și închipuit-o într-o noapte vandalizând cu graffiti spațiul public. Și dacă n-aș fi convins că este o mamă 100% responsabilă care nu și-ar lăsa niciodată copilul singur în casă, aș bănui-o că diminețile se ascunde printre copacii și tufișurile parcului, urmărindu-mă prin găurile mici ale unei cagule negre sau, după caz, asortată cu restul hainelor. Dar pentru că știu că nu face asta și că nici nu-i place să alerge, a trebuit să trag concluzia logică cum că, în caz că ea l-a scris, mesajul este unul criptat: prinsul se referă la cu totul altceva. Ceea ce n-ar fi atâta de grav, doar că asta ar însemna că și acel te fut este unul metaforic. Ceea ce nu are cum să fie un lucru bun pentru mine, oricum aș da-o. Și uite cum trăiesc eu de doi ani zilnic într-un stres continuu.
Mai ales că de ceva vreme am remarcat că atunci când mă întorc de la alergare, mă întreabă așa, ușor dezinteresat:
– Și, cum a fost azi?
Ce-aș putea să-i răspund?
Iubito, n-o să-ți vină să crezi ce mi s-a întâmplat…îmi vedeam liniștit de alergarea mea când am auzit în spatele meu niște pași care se apropiau și o răsuflare rapidă, ba chiar excitată. Simțind pericolul, am accelerat cât am putut de tare, pe cuvânt, dar până să-mi dau seama ce se întâmplă, am fost ajuns din urmă de o tânără bunăciune, scuze doamnă, care m-a legat de un copac, m-a detextilat și s-a deservit cu și de mine. Îți vine să crezi?

Mda, nici măcar eu nu m-aș crede, iar eu aș fi trăit asta. Ceea ce-mi adâncește și mai tare misterul. Ce mă fac dacă pățesc una ca asta, că, na, s-au mai auzit astfel de cazuri. A fost cel din…sau ăla din….ok, n-a fost niciun caz în lume, vreodată. Asta nu înseamnă că n-ar putea să nu mi se întâmple tocmai mie. Și ce mă fac atunci? Îl raportez ca un viol?
-Domnule polițist, e clar c-a fost cu premeditare!
– Deci, domnule Zamfir, spuneți că în timp ce alergați, o femeie cu forme voluptoase și cu cel puțin 25 de kilograme mai slabă ca dumneavoastră v-a ajuns din urmă și apoi, împotriva voinței, v-a târât până la primul copac, v-a legat strâns, v-a dezbrăcat, s-a dezbrăcat și a profitat de dumneavoastră?
– Da!
– Ați țipat?
– Mi-a fost rușine!
– Ați rugat-o să se oprească?
– Nu, că voiam să scap o dată de tensiunea asta. De doi ani mă amenință!
– Am înțeles. Și zieți că nu v-a plăcut?
– Vă rog să nu-mi puneți cuvinte în gură!

Nu, nu, oricât sună de ciudat, sper să nu fie o femeie. Și atunci, înseamnă că un bărbat poftește la mine. Ceea ce nu e neapărat un lucru imposibil că, na, fără să par lipsit de modestie, nu sunt chiar de lepădat. Doar că, deși în general sunt un tip deschis la noi experiențe, asta nu intră pe niciun bucket list: în 40 de ani am avut vreme să mă conving că sunt cât de hetero poate să fie un bărbat căruia îi place întotdeauna chestia aia care începe cu P și e urmată de patru litere, nu doar de trei.
Deci, vă dați seama cât de mult îmi antrenez eu fesierii la fiecare alergare? Cum se apropie din sens opus un domn alergând și eventual zâmbindu-mi politicos pentru a-mi ura un Bună dimineața, cum încep să fac precum câinele lui Pavlov, doar că în loc să salivez, eu mă crispez și strâng bucile de nu mai intră și nu mai iese nici vidul de-acolo. Iar dacă îl aud pe vreunul în spate că încearcă să mă ajungă/ să mă depășească, bag cea mai mare viteză de nici eu nu înțeleg de uunde am atâtea resurse. Vorba aia: dacă tot e s-o pățesc, măcar să fiu împăcat cu mine c-am dat tot ce-am putut și aia e, așa mi-a fost menit.

Deci, oricum o dau, nu e bine. Oricine mi-a scris chestia asta, și-a propus să se joace rău de tot cu mintea mea. Dovadă că uite, e sâmbătă seara și asta e ceea ce-mi stă mie pe creier acum.
Sigur, unii dintre voi ați putea să spuneți că mesajul acela nu are nicio legătură cu mine. Că nu-mi este adresat și că pot sta liniștit. Că e doar o glumă de copii și că nimeni nu este în pericol.
Și poate ați fi atât de naivi încât sâ considerați că aveți și dreptate. Ei bine, n-aveți, să știți! Iar eu așa nu mai pot! De aceea, vreau să fac un anunț public pentru cel sau cea care mă poftește la mine cu se joacă cu nervii mei: eu mâine dimineață voi fi la pod pe la 6:35. Și apoi, a doua oară pe la 7:05. Și tot așa în fiecare zi. Și hai s-o rezolvăm o dată și să ne vedem amândoi de viață, că eu așa nu mai pot!

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*