Mersul la shopping cu toată familia în 59 de pași simpli

1. Se parchează mașina la mall.
2. Se anunță familia că tatăl își dorește, pentru început, să savureze o cafea în liniște.
3. Se constată cu surprindere că nimeni nu protestează.
4. Se savurează cafeau
5. Se aude copilul cum îl întreabă pe tată dacă i-a plă
6. Cerându-se scuze, se întreabă copilul care parte a expresiei “în liniște” nu a înțeles-o.
7. Se sav
8. Se aude cum mama îl întreab
9. Cerându-se din nou scuze, se întreabă și mama care parte a expresiei anterioare nu a înțeles-o.
10. Se ignoră mormălaia mamei prin care se propune tatălui să se ia cafeaua și să se introducă, în liniște, în partea dorsală.
11. De data asta chiar se savurează cafeaua în liniște. Pentru 48 de secunde.
12. Cu lacrimi în ochi se constată, totuși, că și acesta e un record.
13. Se propune elaborarea unui plan pentru sesiunea de cumpărături.
14. Pentru a da un exemplu corect, tatăl anunță că el are nevoie de o pereche de pantaloni.
15. Se aude cum copilul anunță că și el are nevoie de o pereche de săbii ninja.
16. Se informează copilul că în această zi se cumpără doar lucruri esențiale, fără de care nu s-ar putea ieși pe stradă. Cum ar fi niște pantaloni.
17. Se informează tatăl că el, copilul, poate ieși liniștit pe stradă fără pantaloni atâta timp cât are săbiile ninja.
18. Se…renunță c-un oftat prelung și se întreabă mama ce are și ea nevoie.
19. Privind retrospectiv, tatăl ajunge la concluzia că, la acel moment, pur și simplu i-a luat Dumnezeu mințile.
20. Mama anunță că are nevoie de niște panataloni și o bluză.
21. Tatăl propune să se porneasc
22. Și niște lenjerie intimă și maxim două body-uri, c-a venit iarna.
23. ………………………………………………………………………………..(Tatăl face o pauză pentru a vedea dacă mai urmează ceva.)
24. Fericit că nu, se ridică ca să purcea
25. Și o cremă și niște mănuși și cuțite de bucăt
26. Se propune mamei să-și bage mințile în cap.
27. Se propune, din nou, tatălui să-și bage cafeaua, în liniște, în partea dorsală. Picătură cu picătură.
28. Se propune ca prima oprire să fie la pantalonii tatălui, pentru că nu va dura mai mult de 5 minute.
29. Tatăl este de acord, mama comentează, dar este de acord, copilul a ajuns deja la magazinul cu săbii ninja.
30. Se întreabă copilul de ce nu se poate achiziționa o singură sabie ninja.
31. Se răspunde tatălui că nu se înțelege întrebarea, având în vedere că în desenul animat, ninja au câte două săbii.
32. Se…renunță cu un oftat prelung.
33. Se cumpără săbiile.
34. Se verifică săbiile.
35. Da, săbiile sunt bune. Pot confirma tibia și spatele tatălui.
36. Ușor încovoiat și șchiopătând, tatăl întreabă mama dacă se poate merge la pantalo
37. Se observă că mama nu mai e prin preajmă.
38. Se constată că mama a trimis un sms, anunțând că a intrat într-un magazin unde erau reduceri de 70%!!!!
39. Se trimite un sms mamei cu multe smiley face-uri, anunțându-se că și tatăl a văzut promoția aceea de la sex shop-ul de la subsol.
40. Se primește un sms de la mamă care anunță că atâta timp cât la sex shop n-au pijamale groase și papuci îmblăniți, pur și simplu n-o interesează.
41. Se întreabă mama cât mai durează la ea, pentru că tatăl vrea să-și cumpere pantalonii.
42. Se răspunde că mai durează și că poate să se meargă liniștit la pantaloni, imediat după ce se cumpără 3 bluze pentru copil.
43. Se intră cu copilul la bluze.
44. Se întreabă copilul dacă vrea să-și aleagă el bluzele.
45. Copilul răspunde că da și, după 10 minute, anunță că este gata.
46. Se constată că cel mic și-a ales un costum de ninja, o geacă și 4 perechi de ciorapi. Tot cu ninja, bineînțeles.
47. În mod democratic, se aruncă toate căcaturile de haine cu ninja și se cumpără primele trei bluze întâlnite în cale.
48. La casă, vânzătoarea informează tatăl că a ales bluze pentru copii adolescenți și copilul pare ceva mai mic. Mult mai mic.
49. Se informează vânzătoarea că tatăl este cu nervii la pământ și că oricum copilul va crește la un moment dat.
50. Se iese din magazin, se sună mama și se întreabă dacă a terminat shopping-ul.
51. Se răspunde tatălui că nici măcar nu s-a început și că în ritmul acesta ea, mama, nu poate trăi.
52. Se anunță mama că tatăl și copilul au terminat cu shopping-ul.
53. Se întreabă tatăl dacă s-au cumpărat niște pantaloni drăguți.
54. Se răspunde că nu, dar nici nu  mai contează, niște pantaloni rupți în fund sunt de preferat continuării acestui calvar.
55. Se constată că mama stă să plângă.
56. Se recunoaște că s-a exagerat și că nu a vrut să se spună asta.
57. Se observă că de fapt mama era tristă pentru că reducerile de 70% nu erau chiar la toate produsele.
58. Se pleacă din mall. Fără pantaloni. Fără mamă. Și fără card.
59. Se constată cu maximă tristețe că sezonul Sărbătorilor cumpărăturilor de Crăciun abia a-nceput.

Sursa foto: EveryChina.com

2 Comments

  1. Se uita toata intersectia la masina mea. Rad ca un nebun, la stopul din victoriei. Parca ma vad duminica in MAll. Zi merci ca nu au difuzat astia filmul cu Zoro ca acum aveai si un cal.

    • Nu m-am gândit la asta, dar ai mare dreptate! Bine, s-a uitat la Țestoasele Ninja, deci sper să nu vrea vreo d-aia din Galapagos :)))

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*