Lecția de patriotism primită de la copiii noștri

Anul trecut m-am uitat cu Mark la meciurile naționalei de baschet a României ce a evoluat la un Campionat European după 30 de ani. Pentru cei care nu prea se pricep la baschet, echipa națională este chiar un pic mai slabă decât cea de fotbal, în caz că acest lucru este posibil. ☺ Ok, asta a fost o ironie gratuită, dar mi-a venit natural și vă rog să o rețineți, pentru că are legătură cu subiectul poveștii.
Deci, am început să ne uităm la meciuri și destul de repede am fost fascinat de intensitatea cu care trăia băiatul meu meciurile, cât de tare se bucura de vreo reușită sau cât îl întrista o ratare. Da, au fost două săptămâni intense, la finalul cărora naționala României nu obținut nici măcar o victorie. Dar asta nu l-a împiedicat pe Mark să fie încântat de jocul echipei noastre, de reușite și să spună că nu e nicio problemă, data viitoare vom reuși mai mult.

Ascultându-l, am realizat cât de diferit privim lucrurile, atunci când suntem copii sau adulți. Adulți fiind, avem obiceiul să luăm în râs multe lucruri care țin de conștiința națională. Suntem mândri destul de rar și ironici sau gata să căutăm nod în papură foarte des. Nu mai suntem patrioți sau dacă suntem, suntem din aceia răi, nu dintre cei care se bucură doar pentru simplul fapt că sunt români. Acesta mi se pare că rămâne (nu de ieri, de azi) mai degrabă apanajul copiilor, al tinerilor. Ei nu sunt încă încărcați cu tot felul de idei preconcepute, de păreri, de convingeri greșite, de etichetări, și atunci reușesc să se bucure doar pentru simplul fapt că pot asista la un meci al țării lor, indiferent de sport. Iar când acel meci se termină și cu o victorie, bucuria este una pe care adulții nu o mai pot înțelege.
Da, îmi aduc aminte cum am trăit meciurile naționalei de fotbal de la începutul anilor ’90. Cu bucurie dusă până la paroxism și cu o durere în cazul înfrângerilor pe care o mai resimt și astăzi, atunci când îmi aduc aminte de ea. Iar azi… azi, când mă uit la vreun meci, sunt genul “comentator șef”, sunt precum unul dintre cei doi moși din Muppets care doar comentează, fără să facă vreodată ceva constructiv. Și am remarcat că majoritatea adulților sunt ca mine.

Dar nu copiii. Copiii se comportă ca niște suporteri adevărați. Ei rămân lângă echipă (sau lângă țară) și la bine, și la rău, pentru că pur și simplu nu-și închipuie că ar putea face altfel: Ok, sunt român? Perfect, deci voi ține cu România, iar de va fi să câștige, va fi grozav, iar de va fi să piardă, ei bine, atunci va câștiga data viitoare.

Avem multe de învățat, cred eu, din acest patriotism pur al copiilor. Un patriotism plin doar de lucruri bune, fără ură sau invidie sau ironie în el. Un sentiment puternic românesc, pe care noi, adulții, l-am pierdut undeva pe drum. E nevoie de o astfel de fibră morală, e nevoie să ne uităm mai mult la copii și să învățăm de la ei.

Cum am putea face asta? Prin foarte multe feluri, dar hai să vă spun unul la îndemână: consumând mai degrabă branduri românești. Mândrindu-ne cu ele și povestind despre ele. Văzusem de ceva vreme la televizor, campania celor cu Laptele SIM. Și până să-mi propună să vă povestesc despre ei, remarcasem sloganul lor: #PuternicRomânesc și îmi plăcuse că se folosiseră de copii pentru a prezenta această idee.

Între timp am aflat (că nu știam, spre rușinea mea) că sunt cel mai mare procesator de lapte cu capital românesc. Și că sunt pe piață încă din 1994, iar la fabrica lor de la Ortișoara procesează anual peste 50 de milioane de litri de lapte! Uau!

Așa că l-am încercat. Pentru mine și pentru copilul meu, laptele se împarte în două categorii: ăla care e bun și ăla care nu e bun. Atât de simplu. Așa că într-una din diminețile trecute, i-am pus lui Mark cerealele într-un bol cu lapte SIM. N-a zis nimic, așa că l-am întrebat:
– Cum a fost laptele?
– Bun.

Așa mi s-a părut și mie. Bun, la fel ca sloganul lor, un slogan de care ar trebui să ne reamintim mai des, căci așa cum produsele SIM au o veche tradiție puternic românească, așa și noi ar trebui să ne găsim mai des motive să fim mândri că suntem români. Că avem destule motive, doar că refuzăm să le vedem sau pe multe le luăm în glumă, că e mai simplu așa.

Iar dacă nu știm cum să facem, trebuie doar să ne uităm la copiii noștri și la felul în care se bucură ei și apreciază faptul că sunt români. N-om fi noi perfecți, dar motive de mândrie putem găsi oricând. Trebuie doar să alegem să le vedem. Și să le promovăm.

Articol scris cu sprijinul lactatelor SIM, o gamă în care eu am încredere. Mulțumesc celor care sprijină produsele care sprijină celmaibuntata.ro

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*