Jucatul în casă cu copilul în 64 de pași simpli

1. Se anunță copilul că trebuie mers la shopping pentru a-i lua niște haine de iarnă.
2. Se constată, ca de atâtea ori în ultimii ani, că această familie a fost binecuvântată cu un copil căruia nu-i convine nimic.
3. Da’ nimic, băi, frate!
4. Se ajunge la magazin.
5. Partea bună este că se face shoppingul foarte repede.
6. Partea proastă este că nu se achiziționează niciun echipament de iarnă, ci un panou de baschet.
7. De interior.
8. Se cară panoul până la mașină.
9. De către tată.
10. Se cară panoul de la mașină până în apartament.
11. Nu de către mamă sau copil.
12. Se propune ca asamblarea panoului să se facă în familie.
13. Se anunță tatăl că este o idee minunată, astfel că familia îl va privi semi-atentă cum montează el panoul ca un priceput și cap de familie ce este.
14. Se întreabă mama dacă tatăl va primi ceva „special” pentru că face atâtea lucruri grozave pentru familie.
15. Se înștiințează tatăl că va primi o mâncare caldă și oportunitatea specială de a vedea bucuria de pe chipul copilului.
16. Se face o urare în gând. Nu din aceea de Crăciun.
17. Se termină de montat panoul.
18. Se constată că au rămas vreo două șuruburi nefolosite și o tijă, dar nu pare să fie vreo prob…
19. Da, e cam complicat să joci baschet la un panou care nu stă în picioare.
20. Se trece la re-montarea panoului.
21. Și…de data asta se reușește!!
22. Chiar din a 7-a încercare!!
23. De oboseală, tatăl se prăbușește în canap…
24. Se aude întrebarea copilului: Păi, ce faci, nu jucăm??
25. Se roagă mama să se joace ea un pic cu copilul.
26. Se anunță tatăl că mama a plecat deja de vreo 10 minute la o sesiune de coafor.
27. Se întreabă copilul dacă a zis la ce oră se întoarce.
28. Se răspunde că da, dar se întreabă tatăl dacă are vreo importanță.
29. Se trece la joaca cu copilul.
30. Se întreabă copilul dacă știe care sunt regulile de baschet.
31. Se răspunde că da: Eu câștig mereu și restul regulilor nu contează
32. La câtă oboseală are tatăl, se ajunge la concluzia că e cea mai bună regulă.
33. Se întreabă copilul până la cât să fie meciul.
34. Copilul zice că să se joace unul scurt.
35. Până la 100.
36. Se întreabă copilul dacă a luat-o razna.
37. Copilul recunoaște că a exagerat, așa că se joacă doar până la 90.
38. Și…..și….tatăl comite cea mai mare eroare!!!!
39. Câștigă!!!
40. Aspect care nu poate rămâne nepedepsit.
41. Motiv pentru care se mai joacă alte două jocuri, pentru ca Cel Mai Bun Din Familie Care Sigur Nu E Tatăl să câștige.
42. Se constată că ăsta mic nu prea nimerește coșul.
43. În schimb nimerește frecvent tibia, ouăle sau ochii tatălui.
44. Cu mingea, cu mâinile, cu degetele…
45. Ceea ce face jocul foarte distractiv.
46. Nu pentru tată.
47. Gata! S-a termin..
48. A, nu, acum se mai face și un concurs de aruncări.
49. Copilul marchează 1 din 30.
50. Tatăl aruncă cu mâna mai slabă, de pe joc, cu spatele.
51. Și tot marchează două.
52. Cât ghinion să aibă!!???!!!!!
53. Gata, chiar s-a termin…
54. Nu, tatăl, nu vrea și o luptă, tatăl vrea să zacă.
55. Vreo 4 – 5 ani.
56. Tatăl se aruncă în canapea.
57. Într-un gest de tandrețe, copilul se aruncă pe stomacul tatălui.
58. Pe care nu-l nimerește.
59. E ok, cică se poate face pipi și prin buric.
60. Cei doi bărbați ai familiei zac împreună, tolăniți.
61. Copilul îl anunță pe tată că îl iubește foarte tare și că este cel mai bun tată din lume.
62. Tatăl îl anunță pe copil că poa’ să zică ce-o zice, el nu se mai joacă nimic.
63. Copilul îl anunță pe tată că este cel mai rău din lume.
64. Se constată în gând că urmează o iarnă foooooarte lungă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*