Întotdeauna familia ar trebui să fie pe primul loc

În această dimineață, pregătindu-mă să scriu un articol pe blog despre altceva, am dat peste acest segment din The Tonight Show with Jimmy Fallon. Am mai spus-o, ca unul care l-a iubit și încă îl mai iubește pe Jay Leno, cred că Jimmy Fallon este pur și simplu grozav și a transformat The Tonight Show cu adevărat într-un spectacol extrem de amuzant și de actual.
Dar nu despre Jimmy vreau să povestesc acum, ci despre (încă) Vicepreședintele Joe Biden. Ca orice alt Vicepreședinte American, rolul său principal este să stea în umbra Președintelui, fiind în orice moment pregătit, dacă Doamne ferește apare situația, să preia frâiele. Dar, de regulă, rolul de Vicepreședinte este mai degrabă unul decorativ.
Joe Biden era văzut de mulți ca cel mai bun succesor al lui Obama, doar că anul trecut, prin august parcă, unul din băieții săi a murit și el a ales să nu se implice în campania primară de alegere a candidatului democrat.

Urmăriți acest material, are doar 3 minute și ceva:

Ok, deci Joe Biden povestește cum până să împlinească 30 de ani și-a pierdut soția și fiica într-un accident rutier! Și acest lucru, în loc să-l facă să se refugieze în muncă pentru a uita de durere, l-a făcut să conștientizeze cât de importantă este familia pentru orice om. Astfel că, acum, ca Vicepreședinte, a trimis un memo intern către staff-ul său rugându-i..rugându-i să nu le treacă prin cap să rateze vreun eveniment important din familie din cauza muncii. Și, să ne înțelegem, omul nu e Vicepreședinte la vreun lanț de shaormerii, da? E Vicepreședintele Americii, acolo întotdeauna există cel puțin 7 urgențe concomitent!

Dar nici măcar asta nu mi se pare cea mai frumoasă chestie, ci ceea ce spune în timpul discuției: că el face parte din generația care spunea că petrece timp de “calitate” cu copiii, că nu contează cantitatea. Și tot el spune că asta e o mare tâmpenie! Că lucrurile importante pe care un copil le spune de-a lungul vieții sale nu se întâmplă atunci când îți planifici tu, ci în cele mai neașteptate momente. Și că un copil va reține o idee importantă pe care vrea să ți-o spună maxim 12 – 14 ore, apoi ea va dispărea pentru totdeauna. De aceea e important să fim lângă ei cât de mult putem, cât de des putem.

“Timpul de calitate” petrecut cu copilul este sigur o inveție a vreunui părinte care prefera să facă alte lucruri, în aceeași măsură în care se simțea vinovat că nu petrece destul timp în familie. Și atunci a inventat prostia asta.
Să nu mă înțelegeți greșit: cred că e foarte important ca timpul petrecut în familie să fie unul de calitate, prin asta eu înțelegând un timp în care ești acolo și cu trupul, dar și cu mintea, un timp în care alegi să faci de-adevăratelea chestii cu familia ta, să afli lucruri, să te distrezi, să rezolvi probleme sau temele mult prea multe de la școală.

Doar că timpul de calitate nu poate fi un substitut pentru restul timpului în care nu ești acolo:
– Mda, n-am fost la ultimul lui meci de fotbal/la ultimul ei spectacol de balet, dar acum două săptămâni ce ne-am mai distrat!
Nimeni nu spune să stai tot timpul cu copiii. Sau poate sunt unii care o spun, dar eu nu sunt de acord. Ceea ce spun eu este să încerci, nu, să te străduiești să stai cât mai mult cu familia. Sigur că vor fi și momente în care acest lucru nu îți va ieși. Șigur că vor și momente importante pe care le vei pierde. Dar atâta timp cât ele nu devin regula, eu zic că suntem ok.

Și adevărul este că noi, părinții, știm. Știm și simțim atunci când ne fofilăm. Chiar dacă reușim să-i păcălim pe alții, să fim extrem de convingători în explicațiile noastre, pe noi înșine nu ne putem păcăli. Putem alege să ignorăm acel sentiment de rahat pe care îl simțim când știm că n-am fost “acolo” nu pentru că n-am putut, ci pentru că n-am vrut. Dar asta nu înseamnă că nu știm.

Întrebarea este doar cât de des alegem să facem chestia asta? Căci de făcut, o facem cu toții. Nu știu dacă e ok, dar e ceea ce se întâmplă. Problema apare când transfomăm niște excepții în regulă. Pentru că e mai simplu, pentru că e mai puțin stresant, pentru că ni se pare că merităm și noi o pauză.

Așa este, merităm! Mai țineți însă minte, când eram la școală, cum ziceam uneori că merităm și noi o pauză mai lungă între ore și până să ne dăm seama, trecea toată ziua? Așa se întâmplă și cu ei, cu copiii noștri: dacă alegem să stăm prea mult în pauze, până să ne dăm seama, devin adulți. Și nu știu mulți părinți care să regrete că nu mai pot merge la școală, să mai facă vreo oră de geografie sau de mate. Dr știu o droaie care și-ar dori să aibă niște copii, copii din nou. Ca să petreacă mai mult timp cu ei.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*