Gelozia tatălui pe copilul său sau cum e când nu mai ești Soarele

A fost odată ca niciodată un băiat pe nume Alex. De care s-a îndrăgostit o fată frumoasă pe nume Iulia. Și Alex ăsta, ce-o fi făcut el, ce n-o fi făcut, cert e că pentru Iulia el era Totul. Soarele. Universul. Măi, nici nu apuca Alex să spună că și-ar dori ceva că Iulia se dădea peste cap și dorința lui Alex era împlinită. Raiul, Alex considera că îl apucase pe Dumnezeu de picior și trăia Raiul pe pământ.

Apoi Iulia și Alex au avut un copil și s-a dus pulii de suflet toată atenția pe care o primise Alex până atunci. Sfârșit.

Măi, nu știu cum o fi pentru alți bărbați, dar pentru mine a fost tare greu când am conștientizat, destul de repede, că acea chestie mică (sigur, extrem de adorabilă) m-a înlocuit în topul preferințelor femeii pe care o iubeam. Păi, stai, băi, nene, că eu nu mă voiam să mă bag în așa ceva! Adică, sigur, voiam un copil pe care să-l iubim și de care să avem grijă și să îl creștem cum vom ști noi mai bine, dar nu mi-a trecut prin cap că asta va însemna că eu nu voi mai fi Miezul familiei.
Adică eu eram acolo sus, pe un piedestal și deodată, pac, nu mai eram pe piedestal. Și mie nu mi-a zis nimeni c-o să fie așa. Că eu nu voiam asta!

Da, măi, noi, tații, suntem niște copii mai mari. Din multe toate punctele de vedere. Și, ca orice copil, suntem mai mult sau mai puțin răzgâiați. Și ce copil e ok când realizează că nu mai e el Șeful la toate și că a apărut alt copil care a preluat acest rol? Vă spun eu: nici.măcar.unul.

Ne e foarte greu când ne lovește chestia asta. Căci la un moment dat ne lovește. Că suntem obișnuiți cu copii care mai vin pe la noi prin vizită și care le fac pe iubitele noastre să își piardă mințile și să ne ignore o perioadă. Dar știm sigur că acei copii pleacă la un moment dat și redevenim Unici. E, problema cu copilul care e al nostru e că nu mai pleacă. Niciodată, de fapt. Și că iubitele noastre, mamele lor, ne înlocuiesc în capul și în inima lor cu cei mici. Sigur, ele spun că nu e așa și că nu ne înlocuiesc ci, de fapt, le mai crește o inimă bla bla bla. Dar om fi noi copii, dar idioți nu suntem: NE ÎNLOCUIESC, fraților! și nu putem face absolut nimic!

Așa că, da, în concluzie pot spune acest lucru: Bună, eu sunt Alex și am avut și am multe momente când sunt gelos pe copilul meu. Nu sunt mândru de asta, înțeleg la nivel rațional că n-ar trebui să simt asta, doar că o simt. Și cel mai cumplit e că știu că această înlocuire e permanentâ. Singurul pansament care mă mai alină e că, având băiat, știu că la un moment dat, poate, va simți și el ce simt eu cum. Căci oricât îl va iubi o fată, niciodată nu va mai fi pe piedestalul pe care l-a pus maică-sa. Piedestal de pe care m-a dat jos pe mine, să nu uităm acest lucru.

Și, da, uneori pot fi și meschin și mic. Așa devii când ești retrogradat de la Soare la simplu muritor.

sursa foto: https://theawesomedaily.com/

4 Comments

    • Crezi tu? eu cred că majoritatea celor de sex masculin, fie ei băieți sau bărbați, au simțit asta la un moment dat.

Leave a Reply to Alex Cancel reply

Your email address will not be published.


*