1,643 views

Excursia la munte – așteptări vs. realitate

Cum îți închipui că va fi:

Te trezești sâmbătă dimineața cu soarele mângâindu-ți fața. După o iubăreală prin pat și niște desene animate, plecați să luați mâncarea comandată pentru excursie. Apoi vă întâlniți cu prietenii voștri și plecați în coloană spre munte, spre locul în care voi ați mai fost și despre care le-ați povestit că este minunat.
După atâtea zile de caniculă, azi este o zi atât de plăcută de vară, iar vremea la Talea este de-a dreptul fantastică.

Începeți urcușul în chicotit de copii, zumzăit de insecte și foșnet de pădure. Da, sunt câteva zone mai mocirloase, dar ele nu fac decât să vă aducă zâmbetul pe buze când îi vedeți pe copiii voștri cum se bucură când reușesc să sară peste ele, fără să se murdărească.

Ajungeți într-o poieniță, întindeți păturile și liniștea acelui loc vă învăluie din toate părțile. Vai, dar ce gustoasă este mâncarea! Și suficientă pentru toată lumea!

Siesta, acel moment minunat! Copiii se joacă atât de frumos prin apropiere, iar bărbații grupului își țin soțiile, fericite, în brațe. Se spun glume, se râde mult și se fac promisiuni pentru a repeta experiența cât mai curând.

Drumul înapoi spre mașini este plăcut și fără incidente. Se fac multe poze și planuri pentru următoarea escapadă.

Da, va fi o excursie reușită!

 

Cum a fost în realitate:

Te trezești sâmbătă dimineața tot la 6:20, cu talpa copilului tău împungându-ți ficatul înspre splină. Pleci la alergare unde, cum altfel, te ia burta. Bagi mega-gonetă până acasă, unde ajungi în ultimul moment pentru a găsi baia ocupată. Rogi frumos Urli să se iasă din baie. Acolo, te bucuri de momentul tău. Alături de copil care ține morțiș să-ți povestească fix atunci despre nu-știu-ce personaj de desen animat.

Plecați de acasă, culegeți mâncarea comandată și mergi spre punctul de întâlnire cu ceilalți. Moment în care realizezi că punctul de întâlnire a fost stabilit de soție, aceeași persoană care a reușit să se rătăcească pe malul Lacului Heărstrău.

Mă rog, cum, necum, va întâlniți cu toții și plecați spre munte. Până să-ți dai seama, soția și prietena cu care se vede zilnic, au stabilit să meargă în aceeași mașină…să mai vorbească și ele și tu te-ai ales cu prietenul (soțul prietenei), ceea ce te bucură. Ceea ce nu te bucură la fel de tare este prezența în spate a două mori stricate, a.k.a. copilul tău și copilul prietenilor.

Cât de rău poate să fie? te întrebi tu. Rău, având în vedere că pe la Săftica iei serios în considerare posibilitatea de a-i lăsa, pur și simplu, pe marginea drumului. Sigur, cu niște mâncare și apă.

Ajungeni la Breaza și începeți să urcați spre Talea. Te sună soția, îngrijorată că picură și sunt doar 18 grade. O anunți că nu ești rudă cu Romica Jurcă, așa că nu prea poți face nimic. Și, în mintea ta care tot nu se învață minte, îți spui, din nou: Cât de rău poate să fie?

Gata, ați parcat mașinile și ați început urcușul. Șiii….v-ați oprit după primii 10 metri, pentru că cei mici au văzut un gândăcel. Si niște bețe. Și pietre. Da, de data aceasta, îți spui ceva care face sens: Va fi un drum lung. Foarte lung.

Băi, a-nceput să plouă! zice cineva….E, cât de tare credeți c-o să plouă?…Cut: 3 minute mai târziu plouă foarte, foarte tare. Ceea ce înseamnă că e foarte multă mocirlă…E, o să fie bine, îți spui tu…..Ahahahahahahahaahahahahahaahah!!!!

Ok plouă un pic. Ok, și sunt doar 14 grade. Ok, și bate-un vânt….Ceea ce n-ar fi problematic, dacă una dintre noi s-ar fi gândit că mergem la munte și ne-ar fi echipat corespunzător. Sigur, avem la noi o seringă și adrenalină, în caz că facem vreun șoc anafilactic. Și sigur că avem la noi și cremă solară. Și sigur că n-avem la noi nimic gros. Niciuna din cele trei familii. De aceea, unele dintre noi arată ca și cum au fugit de-acasă cu banii de sifon, încotoșmănate numa’-numa’… Noroc că nu ne vede nimeni. Mă rog, le vedem noi…

Gata, mă, am ajuns în poieniță! Încercăm să întindem păturile, dar ne împiedică atât vântul, cât și ploaia care se tot întețește. Deși suntem în mijlocul lui iulie, vremea e de mijloc de noiembrie de Bacovia. Belea!
Unul dintre noi, văzându-i pe copii zgribuliți și pe fete la fel, pleacă să aducă mașina. Are un SUV și zice că se descurcă pe acel drum forestier…Poate rămâi împotmolit! zice una dintre noi, al cărui nume nu va fi pomenit, căci nu sunt genul care arată cu degetul, dar sper că se știe ea și că se simte foarte, foarte prost pentru rostirea acelor cuvinte!!

Ne apucăm să mânc…Heeyy, unde sunt șnițelele?…Cum adică le-ați mâncat???…Nu, nu vreau niște ardei gras, voiam șnițel!…Nu, nu vreau nici apă, nu vezi că mă plouă de 20 de minute?!?!!….Nu, piersica nu e la fel de bună ca un șnițel!

Gata, mă, a apărut prietenul cu SUV-ul!…Aha, deci chiar te-ai împotmolit…Hai, mă, că suntem 4 bărbați și trei femei, o urnim noi, din loc….În cel mai rău caz, îi punem și pe ăștia mici să împingă, că și-așa se plâng cam mult că le e frig….Hop și-așa că nu se mișcă niciun centimetru hardughia asta…Deci, avem o mașină împotmolită in the middle of fucking nowhere….unde plouă, e frig și bate vântul…Deci, cum zicea vorba veche din popor: making of good, fucking of mother…

Două fete pleacă spre sat să caute un tractor…La plecare, ne îmbrățișează un pic prea strâns și au lacrimi în ochi…Dar nu cred că e de rău asta…Cred că noi, bărbații, inspirăm încredere copiilor, căci au început toți să plângă și să ne întrebe dacă urmează să murim…

Gata, mă, au apărut niște săteni cu coasele. Ăăă, sper să fie săteni. Hai, tragem cu toții și…tot nimic. Ne zice unul că îl aduce pe Dan Stalin cu calul său…Dan Stalin? Oare Hitler a fugit în Argentina și Stalin la Talea?….Vine Dan Stalin…Vine și calul…se pun pe tras…mașina nu se mișcă…pleacă Dan Stalin….pleacă și calul…pleacă și sătenii, care ne urează, cu jumătate de gură, succes…nu par foarte încrezători că vom scăpa…

În timpul ăsta, fetele ajung în sat și anunță niște săteni că am plecat cu mașina care s-a împotmolit….Sătenii, empatici, râd în hohote și îi anunță și pe vecinii de peste gard de bucureștenii care s-au împotmolit cu mașina…da, am adus circul la Talea…

Noi, cei împotmoliți, suntem anunțați că urmează să vină un tractor…e bine, pentru că nu doar copiii au lacrimi în ochi…sigur, nu știu sigur dacă sunt de la frică sau de la cele 9 grade cu vânt și ploaie care ne biciuie picioarele și brațele goale și ude…

Gata, mă, a venit tractorul!…Uraaaaaa, am ieșit!…Mă rog, nu cred că mașina mai poate fi folosită, dar, na, a fost o experiență…plecăm la vale, cu copiii în brațe…e ok, ne hurducăim, dar îi ținem în brațe, ei sunt în siguranță…noi, not so much…se lasă cu vreo două cucuie și câteva urlete de domnișoară…nu cred că eu am țipat, dar ce mai contează?…

Asfalt! O, Doamne, asfalt!!…Tati, ai fost mereu sigur că vom scăpa, nu?Da, iubitul meu, nu mi-a fost frică…și uite așa, doamnelor și domnilor, se minte copilul…

Da, a fost o aventură de neuitat! Dragii mei Iulia și Mark, D. și C. și C. și C. și O. și P. și B., de la căldura și siguranța unei cafenele vă spun cu toată inima că mă bucur că ne-a ieșit așa. Acum pare c-a fost mișto! Hai să nu mai facem așa ceva niciodată!

P.S. Dacă voi ceilalți ajungeți vreodată în zona Talea, pe vreme frumoasă, urcați cu mașina până unde se termină asfaltul și apoi luați-o pe jos. Chiar este o zonă superbă!

6 Comments on Excursia la munte – așteptări vs. realitate

  1. Superb. Si eu visez varianta 1. Slavă Domnului nu ne-a iesit niciodată varianta 2, dar nici departe nu am fost.

    • Ăă, sper că superbă ți s-a părut relatarea, nu ceea ce ni s-a întâmplat. 😃😃😃😃😃😃

  2. Am ras cu hohote,desi sunt la birou si ma aude patronul.Esti incredibil de talentat si ai un umor extraordinar!Felicitari!

  3. Am ras cu lacrimi. Mulțumesc. Așa se întâmpla și în cazul nostru, de am ajuns sa caram jumătate de casă pentru o excursie de 1 zi, numai sa nu ne mai prindă nepregătiți.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*