E ok să vorbim cu copiii noștri despre moarte?

Ieri am postat pe Facebook un podcast în care Diana Stănculeanu de la Salvați Copiii povestește cum ar trebui să vorbim cu copilul nostru când acesta suferă de o boală incurabilă. Remarcați, vă rog, că spun cum ar trebui și nu dacă ar trebui. Tot ieri, stând de vorbă cu doi prieteni, tați la rândul lor, unul mi-a spus că după ce și-a făcut mult curaj a reușit să asculte podcastul, iar celălalt că pur și simplu a citit doar textul scris de mine și nu a putut merge mai departe. Reacții absolut firești din partea amândurora și, cel mai probabil, foarte comune printre majoritatea părinților.

Revenind acum la întrebarea din titlu, răspunsul meu este un Da! răspicat. Și în cele ce urmează o să încerc să explic, punctual, și de ce gândesc așa:

1. Ca orice alt subiect tabu, cu cât vorbești mai mult despre el, cu atât îl faci mai banal. Mă sperie moartea de nu vă pot spune! Atât moartea mea, cât și a celor dragi mie. Uite, chiar în timp ce scriu, simt cum mi se pune un nod în stomac și mă ia cu transpirații. Emoțiile care însoțesc astfel de discuții sunt atât de puternice, încât cel mai bun lucru este să discutăm despre ele. Nu, asta nu va rezolva problema morții, poate singura problemă umană fără rezolvare. Dar ne va ajuta pe noi să mai eliberăm din anxietate, să ne mai calmăm, poate chiar să gândim un pic mai obiectiv, orice ar însemna asta pentru fiecare dintre noi. Și dacă pentru noi e atât de stresant, cel puțin la fel este și pentru copii. Și nevorbitul despre asta, n-are cum să îi ajute. Este fix la fel ca și cu discuțiile despre sex: doar pentru că unii părinți aleg să nu povestească despre sex în familiile lor, asta nu va însemna în niciun fel că ai lor copii nu vor face sex. Ba, din contră, s-ar putea să facă niște alegeri nu tocmai bune pentru ei, pentru că nu au multe informații, pentru că vor să se răzbune pe părinți etc. Așa și cu moartea: putem noi să nu vorbim despre ea cât om vrea, moartea tot se va întâmpla (și) în jurul copiilor noștri. Nu mai bine povestim despre asta cât niciun pericol iminent nu se abate asupra nimănui apropiat?
Subiectele tabu sunt o mare problemă a societății actuale, în general. Putem să facem ceva în privința asta, vorbind despre ele.

2. Conform specialiștilor, în jurul vârstei de 4 ani înțeleg copiii pentru prima oară permanența morții. Și acest moment este unul din primele mari șocuri ale vieții lor. Am povestit în trecut cum a reacționat Mark când a înțeles că Iulia și cu mine vom muri la un moment dat și el va rămâne fără noi. Doamne, ce greu i-a fost! Dar și înainte, și după acel moment, am continuat să povestim cu el despre moarte, de ce murim și ce credem noi că se întâmplă după. Noi i-am povestit că suntem cu toții energie și că, după moarte, această energie nu se pierde, ci rămâne în acest Univers. Cred că persoanelor religioase sau spirituale le este mult mai ușor în astfel de situații, dacă ele cred cu adevărat că există ceva după și pot să le transmită acest gând copiilor lor. Și acum ne este (și nouă, și lui) greu să vorbim despre subiect. Dar îl mai auzi pe Mark din când în când spunând: Când muriți, o să deveniți energie. Nu știu cât îl ajută, dar faptul că poate s-o spună cu voce tare, poate să întrebe despre asta oricând simte nevoia s-o facă, îl ajută la domolirea emoțiilor.

3. În discuțiile cu Mark, eu îi povestesc un lucru pe care îl cred, și anume că siguranța morții este una din marile binecuvântări ale vieții. Cred că dacă aș ști că sunt aici pentru totdeauna, sau pentru sute sau mii de ani, nu m-aș mai bucura de tot ceea ce mă bucur acum. De el, de Iulia, de prieteni, de scris, de râs șamd. Am spus și mai sus, mi-e o frică de moarte de numa’ numa’. Dar având siguranța că nu am cum s-o evit, s-o păcălesc, cred și sper că mă ajută să evoluez. Așa cum sunt convins că această iminență este unul dintre motoarele principale care au dus la acest progres al Umanității. Timpul limitat ne-a făcut, ca specie, să căutăm încontinuu răspunsuri. Sigur, încă nu am găsit Răspunsul căutat, dar uitați câte alte răspunsuri am găsit între timp.

4. Cred că discutând despre moarte și despre faptul că la un moment dat vom muri cu toții, ne ajută să ne conectăm mai bine unii la alții. În astfel de discuții cu Mark apar mereu declarații de iubire, amintiri frumoase care ne leagă și dorința de a petrece și a face mai multe lucruri împreună. Discuțiile, mie cel puțin, îmi reamintesc despre lucrurile care contează cu adevărat pentru mine și pe care le uit prea des. Și partea bună e că și fac ceva în privința asta.

Da, eu aleg să discut cu Mark despre moarte și despre orice alt subiect tabu. Și încerc să mă folosesc de astfel de momente ca să îi mai spun încă o dată ce înseamnă pentru mine și despre faptul că e important să devină un om independent și sigur pe sine. Că e greu să pierzi pe cineva drag, dar că știind acest lucru ai șansa ca până atunci să faci o grămadă de lucruri mișto cu acea persoană.

Și, deși nu am nicio garanție, îi mai spun că poate să stea liniștit: orice s-ar întâmpla cu mine sau cu maică-sa, vom găsi noi o variantă, de acolo de unde om fi (sau n-om fi) să-l veghem și să-l ajutăm când va avea nevoie. Da, uneori mi se pare ok să-mi mint copilul.

Sursa foto: http://all-free-download.com/

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*