Drumul de intoarcere. Sau de poveste.

Nimic nu spune mai tare “Gata cu vacanta, ne intoarcem in Romania!” decat Bulgaria. Sau 512 km de Bulgaria parcursi cu masina. Mai ales daca “distractia” incepe dinainte sa te urci in masina si continua si dupa ce te-ai dat jos din ea, acasa…dar sa nu o iau inaintea evenimentelor.
Totul a-nceput de la viespe. Viespea despre care i-am povestit toata vacanta lui Mark ca nu iti face nimic daca nu o enervezi. Si asa a fost, nu ne-a intepat. Pe mine sau pe Mark. Nu acelasi lucru pot spune despre Iulia. Si asta s-a intamplat chiar inainte sa ne urcam in masina. Adica un semn bun pentru drumul ce urma. Cum era vorba aia: “daca te inteapa o viespe…..te doare de te caci pe tine”…Eu insa, plin de empatie, i-am spus imediat:
– Habar n-am ce sa fac daca vei avea o reactie alergica…asa ca singura ta sansa este sa dai peste vreun doctor….deci, daca vad ca incepi sa te umfli, opresc si te las pe marginea drumului. Nu, nu te impotrivi…noi ne vom descurca.
Noroc(ul ei) ca nu s-a umflat. Asa ca in sfarsit ne-am suit in masina, pregatiti pentru un drum foarte lung. Sa tot fi parcurs vreo 12 km cand ne-am oprit prima oara. Nu, nu fiti rai, nu la pipi…la ulei de masline. Pentru “noi”, mersul in vacanta in Grecia fara sa cumparam ulei de masline este ca si cum i-ai spune unei femei care merge la film la mall ca nu poate sa intre “macar” sa probeze o bluzita. Doar e la mall, nu?
Sunt carcotas, pentru ca-mi place uleiul de masline in salata mama mama! Ce nu-mi place este atunci cand supermarketul se afla pe celalalt sens de mers pe care, atentie!, se afla tot poporul grec plecat in weekend spre litoral. Asa ca “ne oprim 3 minute sa iau niste ulei” se transforma in “n-am unde sa intorc deci mai mergem vreo 5 km, dupa care ne intoarcem 5 km, ne oprim vreo 3, 4 de fapt 17 minute sa luam niste ulei apoi mai mergem inca vreo 4 km ca sa putem intoarce sa plecam spre casa”. Practic dupa ce-am plecat din resort ne-am intors in resort. Cu ulei, e adevarat, pregatiti sa plecam spre casa.
Restul drumului prin Grecia a fost chiar placut. Chiar incepusem sa ma gandesc ca o sa fie un drum plictisitor. Dar mi-a trecut repede. Cred ca in weekend-ul care a trecut a fost Festivalul TIR-urilor in Bulgaria. Altfel nu pot sa-mi explic numarul lor extrem de mare din vama, la iesirea din Grecia.
Le-am si numarat, erau exact…toate. Si toate au ramas in vama in timp ce noi am trecut repede. E, nu chiar toate, fo’ 4 reusisera sa ne-o ia inainte. N-am avut probleme sa le depasim…o data ce am trecut de cei 30km de sate si serpentine pe unde este deviat drumul.
(Chiar e simpatic: intri in Bulgaria, platesti vigneta ca sa poti merge pe drumurile lor nationale si la nici 50m esti deviat pe niste drumuri judetene.)
Am realizat ca am revenit pe un drum civilizat imediat ce au incetat sa se hurducaie canistrele cu ulei de masline. Ulei de masline, ulei de masline? De ce ma obsedeaza asa? Fuck, pentru ca a fost ultima oprire, acum multa vreme. Ceea ce inseamna ca…
– Nu vreau sa te stresez, dar crezi ca poti opri sa fac un pipi? Preferabil la un OMV, acolo stiu sigur ca e curat…
– Sigur, iubire, de ce sa ma stresez? Poate doar pentru ca OMV-ul este, cum altfel, pe celalalt sens de mers si este ultimul din Bulgaria unde benzina este mai ieftina decat in Grecia si deci tot poporul roman si bulgar aflat in vacanta opreste aici si eu tocmai ce m-am chinuit 25 de minute sa depasesc 4 nenorocite de camioane…
– …
Ea nu zice nimic. Nu pentru nu ca m-ar intelege ci pentru ca, de fapt, raspunsul meu a fost “Ihi”. Si un scrasnit din dinti.
Dupa o oprire scurta daca ne raportam la o viata de om, ne-am intors pe drumul nostru. Nu inainte ca eu sa fiu nevoit sa intorc peste 2 benzi. Adica sa comit o ilegalitate. Nu sariti sa trageti o concluzie. “Hotul neprins e-un negustor cinstit pana cand nu mai e.”
Sau pana cand te prinde radarul. Ocazie cu care am aflat ca la astia chiar se aplica legea. Partea buna pentru mine a fost ca am putut sa aleg. Fie sa mi se aplice legea rutiera bulgareasca, fie sa aplic eu vechea lege din fizica a lui Ohm: “esti Ohm cu mine, sunt Ohm cu tine”. Facand liceul la “real” si fiind ecologist prin nastere, am ales sa renunt la hartogaraie si sa platesc pe loc amenda, nesolicitand in schimb nicio chitanta, bazandu-ma pe promisiunea lor ca indata ce isi termina tura se duc la banca sa depuna banii. Ei n-au specificat in ce cont, eu n-am intrat in detalii. Mai ales ca au fost amabili pana la final si mi-au spus ca peste 50km mai e un radar. Cred ca inca mai rad povestind prietenilor cum prostu’ din Romania chiar i-a crezut si a mers restul de 150km sub limita legala de 90km/h.
Stiti cat de anosta e Bulgaria? Nu prea aveti cum, la viteza mare nimeni nu remarca asta. La 90km/h insa, am avut timp suficient sa nu vedem nimic. Absolut nimic. Noroc ca intr-un final am ajuns la Ruse.
Si cand in sfarsit am simtit mirosul de mici de peste Dunare, mi-am adus aminte ca trebuie sa traversam un pod ca sa ajungem la Romanica. Noi si toata lumea.
Eram practic acasa. Cat putea sa dureze coada asta? Ia sa facem un calcul: taxa de pod e 2 euro, nimeni inafara de mine nu mai avea monezi de euro deci astepta la rest asa ca..una peste alta…foarte mult. Pe bune, dupa vreo 10 minute mi-am facut un calcul simplu si am vrut sa ies din masina, sa ma duc la vames sa ii zic ca e ziua mea si vreau sa fac cinste cu trecerea la toate masinile din fata. Bani poate mai am norocul sa fac, dar neuroni nu-mi mai da nimeni.
Ah, Romania! Nu stiam de cine mi-a fost mai dor: de carute sau de cainii tomberonezi? Pana la iesirea din Giurgiu apucasem insa sa ma satur de amandoi. Dar mi-era foarte dor de prieteni si vroiam sa le povestesc ca ne-am intors si cate si mai cate am patit.
Dar am avut o epifanie. E secret, dar eu stiu de fapt cine stabileste granitele in ziua de azi. Vreti sa va spun? Companiile de telefonie mobila. Pentru ca, asa cum mi-a zis MTel BG, pana pe la Calugareni am tot fost in Bulgaria. Cu o asemenea veste, cui i-a mai ars sa sune pe cineva?
Si iata-ne si acasa. Gata, nu mai am nicio surpriza. Casa am gasit-o exact asa cum am lasat-o. Asta e vestea buna. Vestea proasta e ca si frigiderul l-am gasit asa cum l-am lasat: gol.
Noroc ca avem un Mega Image la noi in casa, asa ca ne-a fost usor sa facem rost de ceva de mancat.

Dar chiar mi se pare ca am fost nedrept cu drumul asta. Pentru ca, de fapt, el chiar are un final de poveste. Sau de povestit.
Toate cele de mai sus palesc cand, stand la masa toti 3, fericiti ca am ajuns cu bine acasa, ne-am intrebat minunea ce i-a placut cel mai mult in aceasta vacanta pe care ne-am straduit sa i-o facem de neuitat. Iar el s-a gandit, i-am vazut ochii stralucind de bucurie cand si-a adus aminte si apoi ne-a declarat triumfator:

“Aspersoarele.”

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*