Discuția

– Cât mai am?
– Patru luni…
– …………
– …………
– Și varianta optimistă?
– Asta E varianta optimistă!
– …………….
– ……………
– Și mie care mi-era frică să nu-mi dați vreo veste proastă!

 

– Trebuie să-i spui!
– Nu știu cum….sau ce….
– Asta pot să înțeleg. Dar de spus, trebuie să-i spui.
– Offffff!
– Vrei să-i spunem împreună?
– Nici nu știi cât aș vrea să-ți spun DA!

 

– Tati, mergem în parc, la joacă?
– Da! Vine și mami?
– Nu, mă gândeam să ieșim noi, ca băieții.
– Ok, dar îmi iei popcorn când ajungem!
– Sigur, iubitule, așa facem.

 

– Auzi, vreau să-ți povestesc ceva…
– Și eu vreau să-ți povestesc ceva. Azi la grădiniță i-am tras un pumn lui Tudi. Dar și el îmi dăduse un șut exact aici, care m-a durut tare.
– Ok, dar acum vreau eu să-ți povestesc ceva…
– …………
– M-am îmbolnăvit gra….destul de grav….
– Păi, să-i spui lui mami să-ți dea niște Nurofen.
– Nu trece ce-am eu cu Nurofen, iubitule…
– Trebuie să iei antibiotic!?!?!
– Ha! Nici măcar cu antibiotic nu trece. Sunt foarte bolnav….
– Păi, și atunci, cum te faci bine?
– Nu mă mai fac bine…din păcate…

 

– Ce boală ai?
– …..mai știi când mă uitam cu mami la filmul ăla și când ai venit și tu, m-ai întrebat de ce e băiețelul ăla chel?
– Mmmm…ăla care avea cancer?
– Da, ăla. Asta am și eu.
– Și o să chelești și tu?
– Nu, pentru că la mine nu mai are sens să urmez tratamentul.

 

– Și dacă n-o să te mai faci bine, ce-o să te faci?
– O să…mor.
– Când?
– Curând.
– Adică mâine?
– Adică peste câteva luni.
– În….10 zile?
– Nu, cred că în vreo 100 – 150 de zile.
– Oooooo, asta e foarte mult!
– Ai dreptate, iubitule, e foarte mult.

 

– Ți-e frică?
– Hm, nu chiar. Dar sunt trist când mă gândesc că n-o să te mai văd pe tine și pe mami.
– Da, știu…Și eu am fost trist când n-am mai găsit melcul ăla de-l lăsasem pe frunza din fața casei.

 

– Și o să ne mai putem juca?
– Nu, iubitule…că eu n-o să mai fiu aici.
– Dar unde o să fii?
– Hm, nu știu. Poate o să fiu aici, dar n-o să mai mă poți vedea.
– O să-i vezi pe Buni și pe Tataie?
– Să-mi petrec eternitatea cu tatăl lu’ maică-ta? Sper, totuși, că nu.
– Ok, dar dacă o vezi pe Buni îi spui că nu mă ma scobesc în nas?
– Sigur, dragoste!

 

– Tati?
– Da.
– O să-ți fie dor de mine?
– Ohoho, nici nu pot să-ți spun cât de tare!
– Bine, atunci o să-ți povestesc în fiecare zi ce-am mai făcut.
– O să vii la mormântul meu?
– Nu! Nu mi-ai zis tu că la mormânt nu mai rămâne, de fapt, nimic din noi?
– Ba da, așa ți-am zis.
– O să-ți povestesc în locul în care o să te pot găsi mereu.
– Unde, iubitule?
– În capul meu!
– Ți-am spus azi că ești cel mai deștept băiat din lume pe care l-am văzut eu, vreodată?
– Și cel mai frumos?
– Și cel mai frumos! De departe!
– Tati?
– Da.
– Îmi tragi niște șuturi la poartă?
– Normal, hai!

3 Comments

  1. Ba e reală, dar nu le are ca personaje pe Alex și Marc.

    Cred că avem nevoie câteodată și de astfel de povești.
    Realitatea e crudă și avem nevoie să ne reamintim asta ca să nu ne ia complet prin surprindere.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*