Discursul unui tată

Puteți vedea aici discursul unui tată foarte trist. Întâmplător, el este momentan și Președintele Americii.
Dar în timpul acestui discurs, este evident cum pe la secunda 55 el iese din rolul său de Președinte și devine un tată extrem de îngrijorat: pentru familia sa, care ar putea fi următoarea victimă și pentru toate celelalte familii care au trecut prin așa ceva sau, din păcate, vor trece, din nou din păcate, în curând. Screen Shot 2015-10-02 at 14.10.58

But, as I’ve said just a few months ago…..our thoughts and prayers are not enough. It’s not enough!……………Somehow this has become routine: the reporting is routine, my response, here, at this podium ends up being routine….We’ve become numb to this!

Tot discursul este al unui tată exasperat. Cel mai puternic tată din lume, un tată care va rămâne în istorie. Doar că în acele momente el se simte complet neputincios. Prin fiecare cuvânt, gest, schimbare de poziție, îl vezi cum și-ar dori să meargă la cei care încurajează deținerea armelor și să îi strângă de gât, așa cum făceam când eram mici și nu mai aveam niciun argument. Frustrarea îi iese prin fiecare por: el, cel mai puternic om de pe Pământ nu găsește nicio soluție de a-i convinge pe ceilalți că e greșit. Iar această disperare se naște din faptul că știe că, deși mai are doar vreo 15 luni de mandat, probabil că va mai trebui să țină un astfel de discurs de vreo 3-4 ori. Iar chestia asta îl înnebunește.

La fel de înnebunit este și tatăl uneia dintre victimele rănite. Pe măsură ce vorbește, îl vezi cum i se ridică pulsul:

He shot the professor point blank…..and then, this man had enough time to ask people…..and and…how much time do you need?….how did he have so much time at a facility?…I don’t understand that

Și cum ai putea să înțelegi? Într-o dimineață îți pupi copilul și îi urezi să aibă o zi cât mai bună la școală, abia așteptând să vă revedeți seara acasă pentru a vă povesti întâmplările zilei, doar ca să afli peste câteva ore că a fost împușcată de un om care a avut suficient timp să-i întrebe pe fiecare ce religie sunt și, mai mult, să-și schimbe câteva încărcătoare, fără ca cineva să îl oprească.

Deși nu sunt vreun specialist, mi se pare că cei doi tați sunt extrem de dezamăgiți de ei înșiși. Unul, evident, că nu a fost în stare să-și apere fetița atunci când aceasta avea mai mare nevoie de el. Iar celălalt pentru că, poate, va trebui să dea ochii cu cele 2 fete ale sale care, chiar dacă nu vor rosti în cuvinte întrebarea asta, i-o vor pune oricum: Cum poți, tati, să lași să se întâmple așa ceva? Nu ne zici tu mereu c-ai putea să ne aduci și luna de pe cer dacă ți-am cere-o?

Cu toții trebuie să luăm decizii grele în munca noastră. Fie că suntem șefi de companii sau de guverne, manageri sau simpli executanți, toți trebuie să luăm uneori decizii cu mintea, nu cu sufletul. Și atâta timp cât nu suntem implicați emoțional, de multe ori reușim să facem acest lucru. Nu suntem mândri de noi, dar ne spunem că era o decizie pe care trebuia să o luăm.
Dar poate, cine știe, lumea asta ar fi un loc puțin mai bun dacă toți am lua deciziile din postura de părinte sau de copil al cuiva.
Știu, veți spune, că degeaba o face Obama dacă n-o fac și Putin sau al-Assad, asta ca să dau doar un exemplu. E un punct de vedere.

Dar vă reamintesc că în urmă cu ceva ani, în America, oamenii de culoare erau obligați să călătorească doar în spatele autobuzului și să le ofere chiar și locurile lor albilor, atunci când ale acestora erau pline. Asta până când o doamnă, Rosa Parks, a refuzat să facă acest lucru.

Astăzi, după doar 60 de ani, primul președinte de culoare al Americii știe că indiferent ce și cum, el va fi întotdeauna, dar întotdeauna, în primul rând tatăl Maliei și a lui Sasha. Și, ca oricare alt părinte, nu cred că trece vreo zi în care să nu se întrebe dacă prin ceea ce face, le lasă fetelor lui o lume mai bună și mai frumoasă.

Dacă l-ar intreba cineva acum chestia asta, ar răspunde că Nu. Și asta doare al dracu’ de rău.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*