Discriminări. (de) Gen.

Ca orice bucureștean care se respectă, ieri, după 3 zile în afara orașului, m-am prezentat regulamentar la mall. Stând la coadă la un magazin oarecare, să-i spunem H&M, ca să-i cumpăr niște lucruri lui Mark, am fost martorul unei scene foarte simpatice și des întâlnită: o familie cu un băiețel de vreo 3 ani și ei la coadă. Tatăl îl ținea în brațe pe băiat care, cine ar fi crezut, nu avea astâmpăr. S-ar fi jucat non-stop și cu orice. La un moment dat, ia de pe un raft o bentiță de prințesă și și-o pune în cap. Extrem de mulțumit de realizarea sa, îi atrage atenția lui taică-su pentru a se lăuda. Domnul, când îl vede, are următoarea reacție:
– Măi, pune asta imediat la loc, nu vezi că e de fetițe, vrei să râdă lumea de noi?
Nici n-a mai așteptat să vadă ce zice copilul. I-a luat-o și a pus-o el singur la loc, apoi s-a dat câțiva pași mai încolo ca pentru a se asigura că acest incident nu se va mai repeta. În apărarea lui, trebuie să spun că el nu a folosit și faimoasa replică E rușine să faci asta! Cel puțin nu de data asta. unghii colorate

Acum câțiva ani, la cursul de părinți* pe care l-am făcut, am descoperit că unul dintre cele mai vătămătoare etichete pe care o putem pune copiilor noștri este “Ești băiețel/fetiță, deci nu e ok să….” Și aici puteți completa voi cu câte situații vreți:
Ești fetiță, deci ce cauți tu să joci fotbal?

Vaaaaai, băiețeii nu se joacă cu păpușile!

Păi tu ești băiat și îți vopsești unghiile?

Dacă îi spui unui copil că nu poate face ceva, își va interioriza acel mecanism și chiar va ajunge să creadă că el/ea nu poate ajunge să facă anumite lucruri doar pentru că este băiat/fată.
Dar nu despre asta vreau să povestesc, mai ales că n-am nicio calificare s-o fac. Vreau să încerc să ghicesc de ce au acest comportament unii părinți.
Sigur, primul răspuns pe care ei l-ar da ar fi că nu vor să aibă un băiat efeminat sau o fată prea băiețoasă. Sau și “mai rău”:
– Doamne ferește, știi tu…
– Ce să știu?
– Poate din cauza asta ajunge (aici nu continuă, ci doar dă din cap)
– Ajunge ce?
– …Homo (spus șoptit, ca și cum dacă spui cuvântul cu voce tare, poți declanșa procesul).

Pe bune, eu nu pot să cred că vreun om normal la cap mai crede asta. Sigur, mulți pot să o zică, dar vreau să cred că nu o mai crede aproape nimeni. Eu sunt din categoria celor care cred că ne naștem hetero, gay sau bi. Nu există (încă) suficiente dovezi care să susțină acest lucru 100%. Dar e 100% sigur că niciun copil n-a ajuns gay pentru că părinții l-au lăsat să se joace jocuri specifice celuilalt sex. Nu există vreun om care să zică: Măi, eu sunt gay. Dar e vina lu’ tata. M-a lăsat o dată să ies pe stradă în rochiță și aia a fost. Sau M-am hotărât să devin lesbiană după ce am pus mâna pe mistrie și cancioc. Ăla a fost momentul decisiv.

Copiii nu gândesc așa. Copiii experimentează. Mark s-a jucat cu păpuși pentru că a avut. Nu l-au încântat foarte tare. În rochie nu a vrut până acum să se îmbrace, dar n-aș avea nicio problemă dacă și-ar dori asta. Și așa cum poate unii au văzut pe Facebook, nu o dată mi-am vopsit și eu unghiile alături de el. (fețele celor care m-au văzut cu unghiile ca în poză și nu mă cunoșteau au fost priceless, vă jur).
Niciuna din aceste acțiuni nu-l fac, din punctul meu de vedere, mai hetero sau mai gay. Nu există așa ceva. El este ceea ce este, indiferent cu ce alege să se joace la un moment dat, să se îmbrace sau să facă.

Așa că ajungem la adevăratul motiv pentru care părinții nu îi lasă pe copii să facă anumite chestii : rușinea. Gura lumii. Pentru unii părinți e mult mai important ca să proiecteze o imagine de copil bine crescut (chiar, oare ce înseamnă asta!!??), o imagine de familie cu valori adevărate decât să-și lase copiii să se bucure de ceva “nepotrivit”.
Da, știu. Dacă băiatul vostru va ieși cu niște adidași roz (pentru că ăștia i-au plăcut) mama, vecina de deasupra și străinii din parc vor comenta și vor spune despre voi că sunteți niște părinți oribili. La fel și dacă fetița voastră va începe să bată cuie cu ciocanul în fața casei.
Dar vă garantez un lucru: că oamenii aceia vor spune despre voi că sunteți niște părinți nasoi, indiferent ce ați face. Indiferent. E mult mai simplu să respingi orice lucru pe care nu îl înțelegi și să-l etichetezi ca fiind greșit. E exact ca în bancul cu lupul și iepurașul: dacă ai bască, de ce ai bască? Dacă n-ai bască, de ce n-ai bască?

Și atunci, dacă lumea tot va vorbi, nu mai bine îi lăsați pe copii să se distreze? Să descopere. Să încerce ce li se potrivește și ce nu. Pentru că, din nou, putem umple pagini întregi cu bărbați care excelează în domenii ca baletul, bucătărie, hair fashion și mai știu eu ce. Sau fete care sunt fotbaliste de renume mondial, pompieri sau polițiști.

În teorie, toți spunem că ne dorim pentru copiii noștri orice îi face fericiți pe ei. Practica, însă, ne demonstrează că nu e chiar așa. Sigur, să facă ce vor ei…atâta timp cât nu ne fac de râs. Sau altfel spus: să fie ei fericiți, atâta timp cât suntem noi fericiți. Iar asta nu e ok.

 

* Disclosure: cursul se numește Trainigul Părinților Eficace. Full disclosure: Iulia este partener la Parentime, compania care organizează acest curs.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*