Despre închiderea școlilor

Nu pot să nu mă amuz: indiferent ce s-ar întâmpla în România, INDIFERENT, întotdeauna vor exista două tabere care fie vor susține, fie vor înjura acțiunea respectivă. Putem să câștigăm într-o zi toți la loto, să fim declarați națiunea cu cel mai ridicat nivel de trai sau poporul cel mai fericit, negreșit se vor găsi niște nemulțumiți care vor comenta ei că era mai bine altfel/înainte/cu ceilalți.
Aceasta este situația și în cazul deciziei închiderii școlilor. Bine, nemulțumirile apăruseră deja când se anunțaseră doar două zile de prelungire a vacanței, îmi pot închipui ce articole vor apărea azi în spațiul public, când în București s-a anunțat că școlile se vor relua abia pe 16 ianuarie.

Câțiva oameni pe care îi citesc cu plăcere (și pe care voi continua să-i citesc cu plăcere, chiar dacă pe acest subiect avem opinii diferite) au început de ieri să comenteze că noi, generația care am crescut cu „cheia de gât” am fost obligați să mergem la școală în condiții mult mai vitrege, că nu nu ne-am plâns pentru că oricum nu aveam cui și că uite ce bine am ajuns. Iar concluzia era că pe copiii de azi îi cocoloșim mult prea mult și de aceea vor ieși o generație de „nereușiți” (cuvânt ales de mine).

Bun, din start vă spun că eu salut decizia Doamnei Primar General (și cred că se pot spune multe despre mine, dar faptul că dânsa îmi este măcar simpatică nu poate fi pus pe tapet ☺ ) de a închide școlile. Din mai multe motive:

1. A făcut ceea ce ne plângem cu toții că nu face Statul Român: a încercat să prevină o situație cu potențiale costuri sociale foarte mari. Sigur că majoritatea copiilor n-ar fi pățit nimic mergând la școală pe acest ger. Dar încercați să vă puneți în cizmele acelor părinți ai căror copii se vor fi îmbolnăvit. Cu ei gripați și cu sistemul imunitar la pământ, ar fi trebuit să meargă în spitalele românești pline de bacterii și fungi. Și cine știe, poate unul, numai unul dintre acești copii ar fi murit. Acum vi se pare o decizie mai înțeleaptă?
2. „Noi n-am fost atât de cocoloșiți și uite ce bine am ajuns”. Cu tot respectul și considerația pentru cei care spun chestia asta, noi nu prea ma ajuns bine deloc. Adică, uitați-vă în jur, vi se pare că acum e bine în România? Sigur, anumite cazuri particulare or fi ajuns foarte bine, motivate de toate condițiile vitrege în care au fost obligate să crească. Dar noi ăștia de suntem adulți acum, luați ca un tot, nu mi se pare ă am făcut prea multe lucruri (bune) pentru țara asta. Nu vi se pare? Și nu o avea legătură și cu felul în care am fost crescuți, cu lucrurile care ni se impuneau și în care nu aveam niciun cuvânt de spus? Cu timpurile în care eram lăsați de capul nostru, ca să ne călim?
3. Până să ajungă la școală, copiii își pot lua o mare parte din educație de acasă. Și aici mă refer la orice altceva, dar nu la teme. Aceste zile libere nu sunt altceva decât o șansă pentru noi, părinții, să petrecem mai mult timp cu ei, să ieșim cât vrem noi la zăpadă și să îi „furăm” din fața televizorului sau a laptopului. N-am văzut până acum copil (și am văzut mulți) care să prefere vreun device în fața unei partide de joacă cu părintele. Nici unul. Iar joaca în zăpadă, la minus oricâte grade, poate fi foarte, foarte mișto, chiar și pentru noi, adulții.

Cred că dacă e să fim foarte cinstiți cu noi înșine, problema noastră, a părinților, cea mai mare, este că ni se pare că îi mai avem pe copii pe cap încă o săptămână. Că după două săptămâni de vacanță tare ne-ar fi plăcut să se ducă și ei la școală sau la grădiniță și să ne lase și pe noi în pace să mai respirăm un pic.
Doar că…cine ar vrea să recunoască asta, doar pentru a fi judecat de ceilalți ca un „părinte rău”? Mai bine dăm vina pe sistem, e mai simplu.
Eu să știți că recunosc: oricât mă bucur pentru Mark că mai are o săptămână de vacanță, mai ales când îmi aduc aminte ce bucurie trăiam și eu când auzeam că se închide școala chiar doar și pentru o zi, abia aștept să înceapă grădi și să nu mai stea pe capul meu toată ziua. Să mai aibă și alți parteneri de joacă, să mai aibă și altcineva grijă de el și să nu mai trebuiasă să fac tot felul de jonglerii cu bunici, bone sau vecini pentru a avea un pic de timp și pentru mine.
Veți spune voi că sunt un părinte rău pentru că spun asta cu voce tare? (n-o să ziceți niciunul că sunt părinte rău pentru că o gândesc, că și voi faceți la fel). N-am nicio problemă, o să supraviețuiesc foarte, foarte bine. 🙂

Copiii merită încă o săptămână de vacanță, meritată sau nu. Și așa îi înnebunim cu școala asta.

Cât despre glumițele de pe Facebook cu faptul că vor ajunge niște analfabeți pentru că au mai stat încă o săptămână departe de școală (unele dintre glumițe chiar foarte simpatice), nu-mi închipui că vreun om normal la cap le-a luat în serios. Nu?

Sursa foto: http://mclear.co.uk/

2 Comments

  1. Mai este un avantaj, chiar si pentru cei care nu au copii (daca e sa fim cinstiti): aglomeratia de masini care alearga sa duca copiii la/de la scoala, gradinita, after-school, optionale, etc in conditiile in care pana si duminica circulatia era infernala… Si doar ningea putin… Ma ingrozesc gandindu-ma cum ar fi ca un parinte sa faca flic-flacul zilnic in conditiile meteo anuntate…

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*