Despre eutanasiere și educație (sexuală)

Update: Alături de EuroNews, The Independent, DailyMail, DailyBeast, Yahoo (de unde am preluat eu sursa) și eu am comis o eroare: Noa nu a fost eutanasiată. A făcut o cerere în acest sens, dar nu i-a fost acceptată. După multe și îndelungi tratamente psihiatrice care nu i-au adus nicio alinare, Noa a decis să nu mai bea și să nu mai mănânce nimic. Familia și medicii care o îngrijeau au hotărât să-i respecte decizia și i-au oferit îngrijire paliativă. Noa a murit weekendul trecut, la ea acasă. Deznodământul mi se pare la fel de trist, de aceea tot ce am scris mai jos rămâne, din punctul meu de vedere, valabil.

Noa Pothoven, o adolescentă de 17 ani din Olanda, a fost abuzată sexual la 11 ani. La 14 ani a fost violată de doi bărbați. La 17 ani a decis să fie eutanasiată, acest lucru fiind legal și posibil în Olanda. Fata a declarat următoarele: “S-a terminat. Nu am mai fost vie de atât de mult timp, am supraviețuit, nici măcar asta..” Sora ei a confirmat duminică faptul că Noa a murit. Puteți găsi în acest link toate detaliile.

Am citit știrea în această dimineață și am intrat într-o stare de amorțeală. Căci oricât aș încerca, nu-mi pot imagina decât cumva teoretic cât de traumatizant trebuie să fie anumite exepriențe astfel încât să decizi că e mai bine Nimic. Adică Moartea. Că de cât să simți durerea aceea, mai bine nu mai simți nimic, niciodată.
Și sigur că am putea dezbate până mâine dacă e ok sau nu să poti alege eutanasierea. Și, mai mult, dacă e ok sau nu să poată să facă asta un copil, cineva care nu a împlinit 18 ani. Dar ceea ce rămâne incontestabil este următorul fapt: o fetiță a fost abuzată sexual, apoi violată, iar aceste traume nu doar că i-au marcat viața, ci au făcut-o să aleagă moartea. Și vorbim despre Olanda, una dintre țările cele mai dezvoltate si progresiste (dacă nu chiar cea mai) când vine vorba de educație sexuală în rândul copiilor și a tinerilor. Chiar și într-o astfel de țară unde copiii au acces la informație, unde pot discuta deschis despre subiect, uite că se întâmplă astfel de atrocități.

Și așa ajungem la partea a doua a titlului acestui articol și la o durere mare și veche de-a mea. Vă dați seama câte astfel de traume se întâmplă într-o țară în care nimeni nu vorbește despre educație sexuală sau sex? Unde 2 din 3 copii sunt bătuți acasă. Unde educația în general, nu doar cea sexuală, este la pământ. Da, de România vorbesc. Oare ne putem imagina câte fetițe și câți băieței sunt abuzați sau chiar violați și nu povestesc nimănui, poate niciodată, pentru că nimeni nu-i ascultă? Pentru că e rușine să vorbești despre acest subiect. Pentru că poate e și vina lor, căci aud asta atât de des: că e vina lor când li se întâmplă ceva rău. Și, da, în România nu e legală eutanasierea. Dar te poți sinucide. Sau poți sfârși trăind o viață grea și plină de frici și de neîncredere, uneori nici măcar neînțelegănd de ce.

Educația este singura soluție pentru a ajunge să trăim într-o lume mai bună, mai civilizată. Nu, educația nu va rezolva toate problemele sau traumele de care ne lovim de-a lungul vieții, dar îi va ajuta pe mult mai mulți dintre cei care trăiesc o traumă, oricare ar fi, să poată trece peste, să poată face pace cu ei înșiși, să poată avea o viață normală.

Rest in peace, Noa! I’m deeply sorry that you had to be one of those to discover that not all humans deseerve to be called that.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*