Cum să-ți schimbi operatorul de cablu în 110 pași simpli

1. Se ia decizia înlocuirii operatorului de cablu.
2. Actualul operator, cu un nume format din 3 litere și care în continuare va fi denumit, la întâmplare, PUC, preia prea puține evenimente sportive, în mod particular baschet.
3. Plus că e foarte scump.
4. Plus că unul dintre membrii familiei m-am săturat să caut meciuri pe site-uri gen livestreamingpăhoție.com.
5. Odată luată decizia, se pune întrebarea dacă nu ar fi fost totuși o idee mai bună să se bage un băț în cur.
6. După cum se va vedea, până la final nu se va putea spune cu certitudine dacă da sau nu.
7. Se verifică cu operatorul dorit, cu un nume format din 4 litere care, întâmplător, rimează cu Gigi, dacă se poate trage fibră în zonă.
8. Se confirmă că da.
9. Se anunță PUC că se dorește rezilierea contractului, din motivele expuse mai sus.
10. Reprezentantul PUC spune că va trimite și el o ofertă de nerefuzat.
11. Se acceptă acest lucru.
12. În acest timp, se face o simulare a costurilor la Gigi.
13. Se observă că ele ajung pe la 90 de lei.
14. La PUC se plătește momentan 125. Tot lei.
15. Dar….dar, vine oferta de la PUC: tot fără baschet, dar ceva mai ieftină: pe la 120 de lei.
16. Se ia decizia de a merge la Gi…
17. Stai, că sună PUC: Am greșit în mail! De fapt, e și mai scump, nu putem susține acel preț.
18. Say whaaaaaaaaat???!!!???
19. Se anunță PUC că se dorește rezilierea contractului la sfârșitul lunii martie.
20. Se anunță că deși ar fi trebuit anunțat operatorul cu 60 de zile înainte, se face o concesie și se poate anunța doar cu 30 de zile înainte.
21. Se întreabă reprezentatul PUC ce fumează, pentru că se dorește a încerca.
22. Se reamintește reprezentantului PUC că această companie a luat foooooarte mulți bani timp de 10 ani.
23. Și se roagă frumos să se încheie contractul la 31 martie.
24. Se cere timp de analiză.
25. Între timp, se merge la magazinul Gigi din colț. În data de 19 martie.
26. Se semnează contractul.
27. Reprezentanta Gigi, foarte drăguță, anunță că în 2 – maxim 5 zile, se va monta tv-ul, internetul și telefonia.
28. Având în vedere că urmează iarna din martie, se preconizează că nu se va întâmpla asta.
29. Ia ghiciți cine a avut dreptate?
30. Între timp, sună PUC: Gata! Am rezolvat!
31. Se mulțumește frumos pentru înțelegere și pentru că a fost o colaborare atât de frum….
32. A, nu, s-a rezolvat, în sensul că s-a obținut o aprobare specială de la Șeful Universal al Tuturor Operatorilor de Cablu pentru a se oferi un preț de nerefuzat.
33. Baschet avem?
34. Bineînțeles că nu, dar în rest nu costă decât 110 lei.
35. Se imaginează bățul care deja a penetrat ușor fundul.
36. Se pune întrebarea retorică: De ce?
37. Apoi se privește copilul care se plânge că nu îi place școala nici cu Nutella.
38. Se ajunge la concluzia că trebuie pariat totul pe baschet, că altă șansă nu prea avem.
39. Așa că se face o notă mentală pentru a cumpăra niște alifie, preconizându-se, corect de altfel, că nu va fi simplu nici de aici încolo.
40. Revenind, se mulțumește frumos lui PUC, dar se roagă, din nou, să se rezilieze contractul începând cu 31 martie.
41. Se anunță că da, se poate.
42. Tot cu derogare de la Șeful Șefilor Tuturor Șefilor.
43. Începând cu 10 aprilie.
44. Măi, femeie, ce ți-am făcut de te joci așa cu nervii mei?
45. Se anunță, politicos, că nu se va plăti nimic după 31 martie și că dacă PUC vrea să execute silit, să fie sănătos că bani de bună voie cineva nu mai dau.
46. Se întreabă clientul (adică eu, în caz că cineva nu s-a prins) de ce este recalcitrant și nu vrea să ajungă la o despărțire amiabilă.
47. Se răspunde reprezentantei PUC, cu nedisimulată admirație, că nu s-a crezut vreodată să existe altă femeie care să poată dispera un bărbat mai tare decât o face soția sa.
48. Se trimite cererea de reziliere.
49. Se semnează cererea și se trimite.
50. Încă nu se știe ce și cum va mai face PUC de acum încolo.
51. Dar să revenim la Gigi, sau cum să sari din lac cu curu-n băț.
52. După 9 zile se sună la call center Gigi.
53. Se anunță că deși s-a promis că vine cineva între 2 și maxim 5 zile, n-a venit nimeni.
54. A, păi nu merge așa.
55. Ce anume?
56. Păi trebuia să sunați dvs la noi.
57. Păi n-auziți ce mi-a zis colega dvs din magazin?
58. Ba, am auzit, dar ce zice colega e una, ce știm noi că se poate, e alta.
59. Au! zic.
60. Ce-ați pățit?
61. Nimic, a mai intrat bățul umpic.
62. ????
63. Nu vă faceți griji, deci când puteți să veniți?
64. Peste două zile (adică pe 29 martie)
65. Știți, eu pe 31 rămân fără cablu.
66. Așa, și?
67. Au!
68. Sunteți bine?
69. Nu, dar asta nu mai contează. Ok, vă aștept joi.
70. Peste câteva ore, sună Gigi: Gata, putem veni miercuri, pe 28.
71. Să vă dea Dumnezeu sănătate!
72. În ziua cu pricina, sună echipa de teren Gigi că vine spre noi.
73. Știți, am niște treabă, puteți veni puțin mai târziu?
74. Sigur, fără probleme.
75. Gata, boss, ăștia sunt ceea ce trebuie!
76. Vine echipa.
77. Verifică echipamentele din zonă.
78. S-a rezolvat, nu se poate.
79. Trebuie să vină altă echipă să sudeze un post, că noi n-avem ce face.
80. Aaaaaaauuuuu!
81. Sunteți bine, că ne-a spus și colega de la call center că vă plângeți mult.
82. E, lăsați, sunt bine, doar că stau așa, mai drept, ca să nu-l simt atât de adânc.
83. Pe cine?
84. Nu vă bateți capul. Și când vine echipa de sudură?
85. Repede.
86. Ce înseamnă repede??
87. O zi, maxim două.
88. Uffff.
89. Sau săptămâna viitoare cel târziu.
90. Gata, a intrat tot!
91. Dar eu zic că se rezolvă săptămâna asta.
92. Ok.
93. Sau viitoare.
94. Dar sigur se rezolvă?
95. Fără probleme. Cel mai probabil. Nu cred să nu se rezolve.
96. Aha.
97. Plus că nici mie nu-mi convine că nu vă pot monta, că nu-mi fac norma.
98. Și cumva, tot eu ajung să-l ascult pe el cum se plânge.
99. Închid ușa.
100. Mă întorc la copil.
101. Nu. Avem. Gigi????
102. O să avem.
103. Când?
104. Asta nu știu.
105. E un copil bun. Înțelege. După o criză de nervi de 30 de minute.
106. Revenim pe site-ul furămmeciuri.com ca să ne bucurăm de niște baschet.
107. O să fie bine.
108. La un moment dat.
109. Cred.
110. Și nici fundul nu mă mai doare așa de tare.

Sursa foto: http://www.multichannel.com/

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*