Cum să lenevești o după amiază întreagă, părinte fiind, în 67 de pași simpli

1. Te arunci în canapeaua moale, ca să te uiți la un film.
2. Te faci comod, îți așezi pernele și iei teleco…
3. Unde e telecomanda?
4. Țipi prin casă, întrebând unde e telecomanda.
5. Copilul îți răspunde să nu mai țipi, că e la baie, unde să fie?
6. Întrebi de ce e telecomanda la baie.
7. Mare greșeală.
8. La mijlocul unei povești care durează deja de 4 minute și în care copilul încă nu a ajuns cu telecomanda în baie, ci doar în bucătărie, decizi că nu-ți pasă de ce e telecomanda în baie.
9. Îl rogi să ți-o aducă.
10. Îți răspunde că nu se poate.
11. Îl întrebi de ce.
12. Îți răspunde că acum se concentrează la teme și nu poate fi întrerupt.
13. Îl întrebi dacă a putut fi întrerupt ca să-ți spună o poveste des…
14. Nu, renunță! pentru că se pregătește de o altă poveste în care să-ți explice ceva.
15. Te duci în baie să iei telecomanda.
16. Soția te întreabă dacă nu vrei să arunci gunoiul, dacă tot te-ai ridicat.
17. Îi răspunzi că nu.
18. Îți răspunde că e ok, îl poți arunca oricând vrei tu în următoarea oră.
19. Te reașezi în canapea.
20. Te uiți la Netflix.
21. Netflix nu se uită la tine, că e începutul lunii și ai uitat să pui bani pe card.
22. Te uiți la HBOGo.
23. HBOGo e momentan indisponibil.
24. Te uiți la dracu’ să te ia, nu te mai uiți la nimic!
25. Te hotărăști să stai cu gândurile tale.
26. În gândurile tale își face apariția copilul care te cheamă, că are nevoie de ajutor la teme.
27. Îl rogi s-o cheme pe mă-sa.
28. Mă-sa te anunță că deja exagerezi, după ce că n-ai vrut să scoți gunoiul pe care oricum tu o să-l scoți.
29. Te duci să vezi ce vrea copilul.
30. Te gândești că dacă îl chemai tu pe tac-tu să-l întrebi cum se scrie “ghemotoc”, sigur scriai un caiet întreg de “ghemotoc”.
31. Te reîntorci în canapea, la gândurile tale.
32. Lângă gândurile tale își face apariția și copilul.
33. A terminat temele.
34. Îl întrebi dacă e sigur.
35. Îți spune că da.
36. Cel mai probabil.
37. A, nu, ai dreptate, la mate nu și le-a făcut.
38. Îi dai un mesaj preventiv, că nu vrei să fii deranjat cu nimic legat de mate.
39. Te întreabă dacă nu ești interesat de educația lui.
40. Îi răspunzi că în acest moment, nu, chiar nu ești.
41. Te întreabă dacă ești mândru de tine.
42. Te gândești că dacă îl întrebai tu pe tac-tu așa ceva, scriai un caiet întreg de “Nu o să-l mai întreb niciodată pe tata dacă e mândru de el”. Asta în cel mai bun caz.
43. Rămâi iar singur cu gândurile tale.
44. Nu înțelegi de ce prin gândurile tale auzi voea soției care te întreabă dacă ai luat pâine.
45. Îi răspunzi că nu, nu ai luat pâine.
46. Ea te întreabă de ce.
47. Tu îi răspunzi că din același motiv din care ea nu scoate gunoiul. Că fiecare are câte ceva de făcut în familia asta.
48. Ea îți răspunde că așa este, astfel că atunci când scoți gunoiul, te poți duce și după pâine.
49. Te întrebi în gând dacă n-ar fi mai bine să te duci după pâine și să nu te mai întorci, ca să ai și tu parte de liniște.
50. Tot în gând, auzi vocea soției care îți spune că nu, nu poți și să nu mai visezi la așa ceva.
51. Ca dacă e să plece cineva dintre voi doi într-o vacanță sabatică, nu ești tu acela.
52. Îi spui că mai stai un pic în canapea și te duci să faci tot ce e de făcut.
53. Te întreabă ce înseamnă “un pic”.
54. În momentul ăla realizezi că cel mai bine poți să lenevești cât duci gunoiul și iei pâine.
55. Te întorci acasă cu pâine.
56. Și alte trei plase de cumpărături, datorită unui sms pe care l-ai primit în timp ce erai plecat.
57. Te arunci în canapea.
58. Da, telecomanda era în canapea de data asta.
59. Acum e puțin intrată între coastele trei și patru, pe dreapta.
60. N-a durut prea tare.
61. Sigur nu mai tare decât foarfeca lăsată de copil pe-acolo, care ți-a intrat în palma stângă.
62. Stai singur cu lacrimile tale.
63. Timp de 17 secunde, pentru că apare copilul care și-a terminat temele și are chef de joacă.
64. Așa că s-a terminat și leneveala ta.
65. Te gândești că o să ai timp de leneveală când o să mori.
66. Deși te gândești că poate ar fi bine să nu spui nimănui unde o să fii îngropat.
67. Că poate or să mai vrea ceva și atunci sau doar să stea de vorbă cu cineva.

sursa foto: https://dissolve.com/

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*