Cum să achiziționați cel mai frumos brad de Crăciun în 49 de pași simpli

O, brad frumos, ce faci furori,
Iar te-am cărat singur pe scări!

Iată c-a venit și acel moment al anului: Aproape Crăciunul! „Aproape Crăciunul” nu este același lucru cu Crăciunul. Nu, este perioada în care toți oamenii o iau razna: cozile din trafic încep de la scara blocului și se termină 2 seri mai târziu, brazii cei mai buni sunt luați de cei mai puternici și mai tupeiști dintre noi, oameni care nu se tem să înjure și să lovească alți oameni în public, totul în numele unei Sărbători a bucuriei și prieteniei între semeni.
Azi dimineață am cumpărat și eu bradul. Acum e acasă, așteptând să fie molestat împodobit. Mulți dintre voi ați putea crede că cel mai important moment al Crăciunului este reprezentat de cadouri. Nimic mai fals. Achiziționarea bradului este cel mai important moment. Căci dacă o belești acolo, o belești după aceea toată vacanța, pardon my French.Noroc cu mine și cu cei 49 de pași simpli ai mei. Citiți, învățați și mulțumiți-mi mai târziu:

1. Se întreabă ceilalți membrii ai familiei dacă mai dorește cineva să-l ajute pe tată la cumpăratul bradului.
2. Se ia în considerare că pentru prima dată în an copilul spune că abia așteaptă să meargă la grădiniță.
3. Se observă cum mama, panicată, își sună o prietenă întrebând-o ce chestie importantă aveau ele de făcut și pe care ea a uitat-o.
4. Se întreabă mama dacă achiziționarea bradului de către tată va avea a urmare o „seară fierbinte”.
5. Se privește consternat cum mama se duce și dă termostatul pe 28 de grade și-l întreabă pe tată dacă asta i se pare suficient de fierbinte.
6. Se pleacă în căutarea bradului.
7. Se ajunge la locul de vânzare al brazilor.
8. Se pleacă de la locul de vânzare al brazilor, ținând cont de faptul că oamenii aceia au fost foarte clari că ei nu dau pe datorie iar portofelul tatălui este gol, pentru că cineva a uitat să-i spună că i-a luat banii aseară, la Mega.
9. Se reîntoarce la locul de vânzare al brazilor.
10. Se ochește un brad fru
11. Se atrage atenția unui domn că tatăl a pus primul mâna pe respectivul brad.
12. Se constată că mâna domnului respectiv este de două ori cât mâna tatălui și se ajunge la concluzia că brazi mai sunt, dar tatăl e doar unul.
13. Se alege un alt brad.
14. Se întreabă cât costă.
15. Se țin ochii cu palmele pentru a nu țâșni din cap când se aude prețul.
16. Se întreabă dacă vine și cu o Crăciuniță de 18 ani în prețul ăsta.
17. Se constată că, având în vedere că șeful vânzătorilor este o femeie, glumele proaste măresc prețul bradului cu 10%.
18. Se plătește bradul. Și, separat, împachetatul. Și, separat, căratul până la mașină. Și, separat, urcatul în maș
19. Nu, se constată că nu mai e nimeni care să-l ajute pe tată să urce bradul în mașină.
20. Se reușește introducerea bradului la fix în mașină. Asta dacă nu socotești vârful rupt și neînchiderea portbagajului.
21. Se verifică eventualele pagube produse mașinii.
22. După constatarea primelor 4 zgârieturi ale tapițeriei, se renunță la această verificare.
23. Se ajunge cu bradul acasă.
24. Se salută vecinul și i se pune întrebarea dacă ar putea ajuta la urcarea bradu
25. Se răspunde că sigur, se țin minte toate afecțiunile vecinului care l-au împiedicat încă de anul trecut să ajute la căratul bradului pe scări.
26. Se scoate bradul din mașină.
27. Se pornește cu el pe scări.
28. Se ajunge la primul et
29. Se răspunde vecinei că sigur, imediat ce tatăl va scăpa de nenorocitul de brad, va coborî și cu banii de gaze.
30. Se pleacă mai dep
31. Se răspunde că sigur, acele de brad căzute vor fi măturate.
32. Se pleac
33. Se întreabă vecina dacă pur și simplu i s-a urât cu viața.
34. Se ajunge la ușa apartamentului.
35. Se constată că și mama, și copilul o freacă se prefac ocupați prin casă.
36. Se poziționează bradul în locul obișnuit.
37. Se întreabă familia ce părere are.
38. Se răspunde copilului că nu, bradul nu poate fi schimbat.
39. Se răspunde mamei că nu, tatăl nu s-a zgârcit la bani.
40. Se urlă că tatăl va ieși 5 minute din casă și că, la întoarcere, se așteaptă ca toată lumea, TOATĂ LUMEA, să-l felicite pentru alegerea celui mai frumos brad.
41. Se coboară spre curte.
42. La etajul unu se țipă la vecina ieșită în ușă să nu îndrăznească să întrebe despre banii de gaze.
43. Se privește dezarmat sms-ul primit de la un prieten „Chiar ai cumpărat cel mai urât pom de Crăciun?
44. După calmare, se urcă înapoi în casă.
45. Se constată cu suspiciune că toată lumea pare fericită.
46. Se întreabă dacă s-au convins că bradul este într-adevăr frumos.
47. Se clipește des când mama răspunde că nu, dar că nu trebuie să-și facă probleme pentru că a vorbit ea cu tati al ei și o să rezolve el.
48. Resemnat, se coboară cu banii de gaze.
49. Și cu măturica, normal.

 

Sursa foto: http://www.dailymail.co.uk/

1 Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*