Cum am trăit eu nașterea copilului meu – de Cezar Ionașcu

În primul rând a fost cu multe reproșuri și o doză mare de rigiditate din partea mea. Sunt un bărbat normal. Pentru mintea mea de atunci, ca și pentru mintea tuturor bărbaților dimprejurul meu, nașterea înseamnă NEAPăRAT secția de neo-natologie a unui spital, asistată și completată, dacă este nevoie, de secția de obstretică-ginecologie. Plus imaginea femeii în celebrul suport pentru nașteri, în poziție eventrată – de parcă acel copil ar trebui să înfrunte și gravitația, în afară de traumele firești ale nașterii. Și urlet, și gemete, și țipete, și asistente, și doctori, și metalicul sunet al instrumentarului medical, și forfota, și starea de așteptare grea ,și sânge și …..nașterea. Țipătul eliberator al pruncului. Și apoi și mai și: smulge-l din brațele mamei (asta dacă îl primește și dacă doctorul îi dă voie), smulge-i placenta femeii sau ce a mai rămas, taie violent cordonul ombilical, du-l repede pe nou-născut la ultraviolete, spală-l, deparazitează-l , înfașă-l strâns și du-l între alți 10 copii, care urlă cu toții. Aici, la noi acasă, la nașterea lui Vladimir, nu a fost așa. Deloc.

La noi a fost liniște. Foarte liniște. Înainte de liniștea asta, din momentul nașterii, am fost singurul care a făcut scandal. Repet, sunt un bărbat normal și am filmele despre naștere = cele de adineauri – pe care fiecare bărbat le are. Nu, nu am avut eu inițiativa nașterii acasă a copilului, femeia vine cu asta la purtător. Și mi-a explicat calm vreme de luni bune că ea este hotărâtă să nască acasă și că eu pot ajuta. Și eu, în tot răstimpul asta, am negat și am făcut urât. M-am uitat după plan de nașteri la clinici mari, am fost să rezerv o clinică întreagă la Ploiești pentru ea…În zadar – se uita în ochii mei din ce in ce mai injectați de neînțeles și-mi tot repeta că o să nască acasă.

Dincolo de faza cu așezatul femeii pe spate în momentul nasterii – care mi se pare total nefiresc și împotriva legilor fizice, nu înțeleg aspectul separării copilului de mamă la momentul nașterii. Nu înțeleg nici “spălarea” lui – că doar nu iese murdar – copilul este acoperit la momentul nașterii de cea mai protectivă cremă naturală din lume. Am văzut asta cu ochii mei. Revenind la separarea copilului de mamă, CUM E POSBIL AȘA CEVA???!! Nouă luni acesta a stat în lichidul amniotic, într-un confort total și a auzit un singur sunet constant – bătăile inimii mamei sale. Cum să îl desparți de mamă, când gestul natural este ca imediat după naștere, cu tot cu cordonul ombilical și cu placenta încă neieșită, să-l pui la pieptul mamei ca să audă în continuare bătăile inimii. Doar așa începutul de viață este unul natural, confortabil. Altfel, ca la noi toți, viața începe cu traumă: zgomote străine, țipete, mirosuri necunoscute. Toate date din prima secundă. De ce?

Subiectul zilei de astăzi este și concluzia acestui text: rigiditatea și neacceptul de către bărbat al nașterii acasă pe fondul amintirilor traumatizante despre subiectul naștere – asocierea cu sângele, durerea, țipetele și oareșce scârbă sau amețeli în fața fenomenului. Trecțnd prin asta, pot spune acum că orice bărbat are acest soft instalat – acela al puterii de asistare a femeii la momentul nașterii. Odată pus în fața faptului împlinit și, foarte important, alături de femeia care contează cu adevărat – acest soft are declanșare automată. La momentul anunțului “au început contracțiile”, nimic nu ți se mai clintește pe față, toate sinapsele converg către acțiune și securitizare perimetrală. Nici nu știai că ai acest soft instalat, nu-i așa? Și iată cum o bucată mincinoasă din ce înseamna știința medicală, în memoria noastră colectivă, a pierit pentru mine la momentul nașterii lui Vladimir.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*