Copilul meu nu este cuminte

Si nici nu-mi doresc sa fie. Nu, nu m-am facut inteles. In general sunt o persoana calma si putine lucruri ma scot cu adevarat din sarite. Dar daca imi spune cineva “ce copil cuminte ai!” simt ca innebunesc. “Nu, nu e cuminte si ma bucur ca nu e asa!” raspund de fiecare data.

De unde aceasta aversiune a mea pentru acest cuvant? Din ceea ce reprezinta el si ce spune despre copilul si parintii respectivi…In primul rand cred ca acest cuvant, “cuminte”, a fost inventat de un parinte exasperat (ca toti parintii) de neastamparul copilului sau….si atunci ce s-a gandit el/ea: “Ma, ia sa inventez eu un cuvant prin care sa imi transform copilul dintr-o fiinta curioasa, jucausa, dornica sa descopere lucruri noi intr-un animal docil. Si, ca in orice antrenament de dresaj, sa incurajez si sa recompensez acest comportament si sa il pedepsesc cand nu face cum vreau EU.
Caci asta e problema mea cu aceasta expresie, “copil cuminte”. Ea vorbeste de fapt despre cat de usor ii este parintelui care nu mai trebuie sa alerge dupa copil, nu mai trebuie sa se chinuie sa inventeze jocuri noi, nu mai trebuie sa stea sa explice celorlalti de ce e bine sa-l lase pe copil sa se catere in copac sau sa tipe cat de tare vrea el etc. Pentru ca, nu?, “am un copil foarte cuminte! Unde-l pui acolo sta!” Pe bune!!!? Asta iti doresti pentru copilul tau?
Pentru ca atunci cand va veni vremea (si crede-ma, va veni, indiferent ce vei face sau nu vei face tu) si un coleg mai mare de la scoala ii va spune ca TREBUIE sa incerce “chestia asta” (drog, alcool, tigara, sex neprotejat) pentru ca e cool, el, ca un copil cuminte ce este, va asculta intocmai. Nu se va razvrati, nu va riposta, nu va spune “NU” (“pentru ca e un cuvant urat”), nu va avea niciun instrument care sa-l ajute sa se protejeze. Saracul de el, va fi fost demult domesticit.

“Fii un copil cuminte si mananca tot din farfurie!”
“Copiii cuminti impart lucrurile cu ceilalti!”
“Ce copil cuminte aveti! Sta la masa nemiscat si ignorat de toata lumea in timp ce dvs va distrati cu prietenii dvs! Minunat!”
Si favorita mea “Doar copiii cuminti primesc cadou de la Mos Craciun!”….

”Zi sa mori tu!!!???” as vrea sa am curajul sa raspund la toate aberatiile de mai sus. “Da’ fii tu un adult cuminte si fa tot ce vreau eu, marioneta ce esti!!! Muahahaha!!”

Nu am citit foarte multe biografii ale unor oameni care au modelat lumea in care traim azi, dar in pe cele pe care le-am citit, nu am retinut ca vreun geniu sa fi fost “un copil cuminte” atunci cand era mic. Ba din contra.

O sa va dau un singur exemplu, un om pe care, desi nu il cunosc, il respect foarte tare. Il cheama Louie Zamperini. Ca si copil, unii ar zice ca a fost “spaima cartierului”, eu as zice ca a avut o copilarie fericita. A facut tot ce-si poate dori un copil: a spart geamuri, a alergat si a dat cu pietre dupa animale, a furat, s-a batut etc. E adevarat, nici nu a schimbat lumea ca adult.
Tot ce a putut face a fost ca, in al doilea razboi mondial, sa supravietuiasca celor 47 (patruzecisisapte) de zile in care a plutit in deriva in Oceanul Pacific si celor 4 ani in care a fost prizonier de razboi la “blanzii” japonezi unde sunt convins ca nu a mancat zilnic mancare, dar cu siguranta a mancat zilnic bataie. Si sa traiasca si in ziua de azi, la 97 de ani!!! Multe lucruri se pot spune despre Louie si “a fost cuminte” sigur NU este printre ele.

Asa ca data viitoare cand va doriti ca si copilul vostru sa fie cuminte, v-as ruga sa va luati 5 secunde, nu mai mult, si sa va ganditi ce e mai bine pentru el. PENTRU EL, NU PENTRU VOI!

Ca orice om, Mark are si el multe defecte. Din fericire, mai ales pentru el, cumintenia si subordonarea nu se afla printre ele. Si asta ma face sa fiu extrem de mandru de el. Si de Iulia. Si de mine.

1 Trackback / Pingback

  1. Scrisoare către Moș Crăciun | Cel Mai Bun Tata

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*