Copiii, fel de fel

Orice părinte crede despre copilul său că este special. Deosebit. Și așa și este. (Bine, nu e așa, dar cine sunt eu să vă ucid visele într-o sâmbătă seară?). Dar dacă am reuși să privim un pic mai atent (și un pic mai mult obiectiv) am recunoaște că al nostru copil, pe cât de minunat e, pe atât de bine se încadrează în vreo categorie de copii. La fel ca orice alt om.
Eu am reușit să identific câteva categorii de copii pe care m-am gândit să le împart cu voi. Sigur, nu pentru copiii voștri, nu. Pentru toți ceilalți. Deci, avem așa:

Copiii „Duracell”
Cunoscuți popular ca și copiii „dinamită”, ăștia au lipsit la școală sau la grădiniță la lecția de stat. De cum se trezesc și până se culcă (și mulți dintre ei și în somn) copiii ăștia trebuie să facă ceva. Și prin asta nu înțeleg să stea la un pian și să învețe Rahmaninov. Nu, ei se ocupă mai degrabă cu alergatul, aruncatul, demolatul și ne-statul. Până și la masă îi vezi că stau doar cu o bucă pe scaun, pregățiți s-o ia la fugă imediat după ultima îmbucătură.

Copiii NU!
– Vreți să vă poves
– NU!
– Dar e mișto, sunt chiar sim
– NU!
– Pe bune, dacă m-ați asculta un
– NU!
– E spre binele vostr
– NU!
Exact așa sunt și ei.

Copiii mult mai deștepți ca tine
Ăștia scot tot ce-i mai rău din tine, pentru că sunt atât de deștepți la 3 sau 4 sau 5 ani și știu atât de multe lucruri, încât te fac pe tine să te simți iarăși ca un copil de-antâia scos la tablă de învățătoare, cu lecția neînvățată.
– Auzi?
– M?
– Tu știai că obiectele strălucitoare, neobișnuite numite quasari, sunt cele mai distante obiecte din Univers?
– M?
– Și că studiile spațiului distant indică existența a peste 100 de bilioane de galaxii?
– Gata! De mâine nu mai mergi la grădiniță și stai cât vrei tu la desene!
Pe bune, doar n-o să lăsăm niște ciutani să facă mișto de noi!

Copiii De ce?
– Da’ de ce aduci vorba de ei?
– Pentru că sunt foare mulți.
– Da’ de ce sunt foarte mulți?
– Probabil pentru că, în general, copiii sunt curioși.
– Da’ de ce sunt copiii curioși?
– ……………………………………
– …………………………….
– Da’ de ce nu mai răspunzi?
– Că nu mai știu ce să răspund.
– Da’ de ce nu mai știi?
– O, Doamne, o luăm de la capăt?

Copiii sifonari
Ăștia s-ar putea să fie rezultatul vreunui experiment de pe vremuri al Securității, căci dau totul din casă, fără să-i întrebi tu nimic. Trebuie doar să-i asculți:
– Știi că noi și noi avem un câine…
– Ce frumos!
– …ni l-a luat tati când a plecat de-acasă.
– …d-da?
– Da, tatăl meu e un curvar notoriu. Așa îi zice mama. Și cred că face mulți bani cu meseria asta, pentru că îmi cumpără multe haine și..
– Eu cred că ar trebui să plec…
– …și mami are un aparat de plastic ca o banană pe care-l ține ascuns…
– O-chei, chiar am fugit acum.

Copiii pârâcioși
Înrudiți cu „sifonarii” și, foarte posibil, apăruți în urma aceluiași experiment, au o nevoie conpulsivă de a spune unui adult tot ce văd și li se pare lor suspect sau în neregulă.
– Fiți atenți ce chestie tare vă învăț eu: cum să vă băgați degetul în gură și să scoateți un sunet de pârț! Nu e distractiv?
– Doamna educatoare, nenea tata lu’ X se pârțăie de față cu noi!
– Nu, stai, nu…
– Și a zis că ne bagă degetu’ în gură..
– N-am zis asta!
– …și că asta o să fie distractiv!
– …#$@!!??

Copiii sconcși
Da, știi că e al tău. Și știi că pute. Dar mai știi că nu vrea să se spele nici cu Poliția. L-ai rugat frumos, l-ai amenințat, i-ai spus că nu-l mai primesc la școală sau la grădiniță, l-ai rugat să se miroasă singur și nu i-a plăcut. Cu toate acestea, el și dușul se întâlnesc mai rar decât te întâlnești tu cu fosta ta învățătoare, care o fi și murit între timp, săraca. Partea nasoală e că-ți amintești că și tu erai la fel și te ia o rușineeeee.Partea bună e că știi că o să-i treacă. Până la urmă.

Copiii „eu știu cum e bine”
Cu ei te prinzi repede care-i treaba și ai două opțiuni: ori ești prietenul lor cel mai bun, dacă faci tot, dar tot cum vor ei. Ori nu.
– Deci, germanii au câștigat al doilea război mondial și..
– Nu..nu cred că a fost chiar așa..
– Ba da, am auzit eu la televizor.
– Cred că ai auzit greșit.
– Ba nu!
– Ba da, sunt sigur că nu e așa cum zici tu.
– Doamna educatoare, nenea tata lu’ X a zis că-mi bagă degetul în gură!

Copiii ofticoși
Pentru ei fiecare joc este o finală de Campionat Mondial. Pe care, dacă o pierd, se comportă ca atare: își smulg hainele și părul de pe ei, te lovesc, urlă de nervi și spun că nu e corect și să mai jucați.
– Până când?
– Până când zic eu!
– Putem să jucăm până mâine, că tot eu sunt mai bun!
Mare greșeală! Să nu ziceți asta niciodată!

Copiii unicorn
Ai auzit despre ei: sunt liniștiți, fac tot ce li se spune, când li se spune. Dorm după amiază și mănâncă ce li se pune în farfurie, fără să comenteze. Se spală singuri, inclusiv pe dinți și se culcă, tot singuri, nu mai târziu de 8 și jumătate. Dimineața, dacă se trezesc mai devreme, umblă încet prin casă, ca să nu-și trezească părinții. Da, ai auzit despre ei. Dar nu ai văzut niciunul, niciodată. Dar doar pentru că nu i-ai văzut tu sau nimeni altcineva pe care tu-l cunoști, nu înseamnă că nu există, nu?

 

Astea sunt doar câteva categorii, sunt convins că sunt mult mai multe, așa că orice ajutor este apreciat. Dar, mai important, tu ce fel de copil ai? ☺

Sursa foto: www.craftaholicsanonymous.net

3 Comments

  1. Nepoata-mea e un unicorn duracell. E unicorn cand ii cu bunica, dar si pe bunica o mai scoate din minti :)) Dar inca nu a ajuns la stadiul “de ce” si “nu” ca are doar 3 ani.

  2. A mea(adulta acum ) a fost combinatia perfecta Duracell-NU, si ne-a scos peri albi(la propriu) Da’ a fost sanatoasa si ne-a luminat viata Acum e cam la fel, rebela si nonconformista, numai cand doarme nu vorbeste!

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*