Copiii din ziua de azi

– Te iubesc, mami!
– Și eu te iubesc, minunea mea!
– Te iubesc, tati!
– Amândoi te iubim, iubitule!
………
– Nici nu pot să vă spun în cuvinte cât de mult vă iubesc!

Asta ne-au auzit urechile aseară în mașină. Și în timp ce încercam să-mi mai simt picioarele de emoție, fiind la volan, am început să mă gândesc la cât de diferiți sunt copiii din ziua de azi. Căci eu la 6 ani nu m-aș fi gândit niciodată să vorbesc așa ceva cu ai mei.

Cred că, din acest punct de vedere, felul în care eu am fost crescut este destul de reprezentativ pentru generația mea. La noi în familie nu ne-am spus unii altora că ne iubim pentru că ai mei au considerat acest lucru ca fiind implicit: Suntem o familie, deci bineînțeles că ne iubim unii pe alții. Și, cred că am mai spus asta, acum vreo doi ani când taică-miu a reușit să-mi articuleze prin telefon un Te iubesc a fost pe cât de ciudat, pe atât de minunat pentru mine.

Și nu vreau ca acest post să fie despre diferențele semnificative dintre generații și nici despre iubire. Ci chiar vreau să mă țin de titlu și să vorbesc de copiii din ziua de azi care mi se par atât de diferiți față de noi. Cred că fiecare generație de adulți spune că cei care sunt copii azi sunt mai deștepți ca ei și probabil că așa este, pe o scară a evoluției umane. Dar mie mi se pare că Mark și ceilalți copii de azi sunt foarte, foarte diferiți de noi.

Hai să vă mai dau un exemplu: îmi povestea ieri o prietenă că băiețelul ei de 4 ani tocmai a început să meargă la grădiniță și că îi este destul de greu, mai ales la momentul despărțirii. Drept urmare, i-a spus maică-sii:
– Mami, îmi este mult mai ușor să mă ducă bunica la grădiniță, pentru că de ea mă pot despărți mai ușor. De tine mi-e foarte greu să mă despart, așa că te rog să nu mă duci tu.
Băi, nu știu voi, dar eu la 4 ani cred că nu legam 2 fraze întregi, dar să îi dau cuiva o astfel de explicație!! Mi s-a părut de-a dreptul grozav că acest copil nu doar că înțelege ceea ce simte, dar poate să și articuleze acest lucru.

Și văd multe astfel de exemple în jurul meu: la copilul meu, la copiii altor prieteni, la necunoscuți sau în diferite postări de pe Facebook. Copiii de azi știu clar ce simt sau ce vor, știu cum să-și exprime bucuria sau nemulțumirea sau frustrarea sau o grămadă de alte sentimente. Și mai văd că, dincolo de nervii pe care îi simțim cu toții, de multe ori, în acele momente, văd și simt mândria părinților.
Și mi se pare absolut firească această mândrie, căci dacă sunt așa cum sunt, și pare că sunt bine, este în primul rând datorită nouă. Mi se pare că tot mai mulți adulți înțeleg că, sigur, părinții noști ne-au crescut cât au putut de bine, cu cunoștințele (puține) și exemplele (nu cele mai bune) pe care le-au avut la dispoziție. Dar că, uitându-ne la noi, la ce am ajuns, la cum ne comportăm și la ce ne spunem și cum ne spunem, am ajuns la concluzia că vrem altceva pentru copiii noștri. Vrem să-i împuternicim mai mult. Vrem ca ei să fie mai resilienți. Vrem să fie mai asertivi. Vrem să poată să-și spună punctul de vedere și să nu fie de acord cu ceilalți. Vrem să știe cum să gestioneze un conflict, fără să se lase călcați în picioare sau să-i calce ei pe alții în picioare.

Mie mi se pare că școala și societatea în general au rolul de a ne “îmblânzi” pe toți. De a ne uniformiza, pentru că o armată ascultătoare este mult mai ușor de condus decât o ceată de oameni care se revoltă mereu și care pun la îndoială totul. Și mai cred că, în cazul nostru, familia a mers mână în mână cu școala și cu societatea. Și asta nu a fost prea bine.
De aceea mi se pare grozav pentru copiii de azi când familiile încearcă să le mențină vie flacăra asta a eului diferit, a nesupunerii și a punerii la îndoială a autorității. Așa cum nu ne naștem lideri, ci devenim, așa nici nu ne naștem supuși, ba din contră, și eventual devenim asta.

Și știu că s-ar putea ca unii să-mi spuneți că ceea ce văd eu nu este reprezentativ pentru generația copiilor de azi. Că eu trăiesc într-o bulă  și că în rest nu e așa. Și poate aveți dreptate, nu am argumente obiective să vă combat. Dar pot să vă spun sigur că bula mea devine din ce în ce mai mare. Și asta mi se pare minunat. Pentru mine, dar mai ales pentru ei, adulții de mâine.

Sursa foto: www.vix.com

Follow

Send