Copii

Copiii sunt totul. Sunt totul pentru părinții lor, pentru familii, dar sunt totul și pentru societate. Dacă nu ar fi copiii, dacă nu ne-am ghida viața și principiile știind că trebuie să lăsăm ceva în urma noastră, pentru generațiile viitoare, probabil că viața pe acest Pământ ar arăta cu totul altfel. Și, probabil, nu neapărat mai bine.

Copiii înțeleg mult mai multe decât ne-am dori noi, adulții. Înțeleg când suntem supărați, când ne certăm, când nu avem chef. Și înțeleg când le ascundem ceva. Ascundem multe lucruri de copii, dar mai ales, de multe ori, le ascundem adevărul despre boală. Și despre moarte. Nu le spunem când cineva apropiat este grav bolnav, când mai are puțin de trăit. Facem asta încercând să-i protejăm.

Dar cel mai greu este când trebuie să le ascundem adevărul despre boala lor. Căci deși n-ar trebui să se întâmple asta, copiii se și îmbolnăvesc. Unii grav de tot, unii chiar murind. Da, copiii mor. Nu e drept, nu e normal, dar este o realitate.

Și, din păcate, în România, mor prea mulți copii bolnavi de cancer. Prea mulți. Suntem pe ultimul loc în Uniunea Europeană atât la mortalitare la naștere cât și la mortalitate infantilă din cauza cancerului.
De ce? Dacă așteptăm răspunsul la această întrebare sau, și mai rău, dacă așteptăm să ne dea cineva răspunsul la această întrebare, ne mai mor mulți alți copii.

Așa că Asociația 1 Leu a demarat un proiect ambițios: să strângem, cu ajutorul vostru, al tuturor, 80 de milioane de lei pentru construcția primului centru medical independent de oncologie și hematologie pediatrică din România. Un loc unde să tratăm și să vindecăm cancerul la copii. Un loc pe care să-l ridicăm noi, oamenii, prin puterea noastră, pentru copiii noștri.

Și putem face acest spital, dacă fiecare ar dona puțin. Foarte puțin. Cât de puțin? Oricât. De exemplu, în această perioadă ne-am propus să strângem 1,000,000 de monede din toată țara. Un milion!

Pare mult, dar noi suntem și mai mulți! Și nu suntem singuri, asta e cel mai frumos.

Copiii se implică în ajutorarea altor copii.13007088_878300295611721_4727705344431492570_n În Săptămâna Altfel, 2 școli din Bistrița au organizat o alergare pentru spitalul copiilor și au donat peste 2,000 de lei , bani strânși din organizarea activităților „MiniMasterChef” și „Mâini dibace”. Copiii din Bistrița au alergat și au donat, explicându-li-se că fac asta pentru alți copii, de vârsta lor, care sunt bolnăviori. Și care au mare, mare, mare nevoie de ajutor.

Copiii de la diferite grădinițe, din București și de prin țară, strâng monede pentru acest spital. Își sparg pușculițele și vin cu banii agonisiți să îi doneze pentru alții care au nevoie mai mare de ei.
Nu știu dacă voi vă mai amintiți cum era când eram copii, dar puține lucruri erau mai sfinte ca pușculița. Nu umblam la 13051575_1078106318915886_4839524045547741360_nea decât în situații de extremă urgență.
Cu toate acestea, unii copii de azi au ales să-și ia banii din pușculiță și să îi dea pentru alți copii, în loc să-i dea pentru o carte, o jucărie sau un desen animat.

Așa că astăzi sau mâine, când vei ieși cu al tău în parc, la o plimbare sau la un film, ia-ți un moment și bucură-te că ai un copil sănătos. Apoi ia monedele primite rest de la vreo înghețată sau jucărie pentru el și pornește-ți propriul borcan sau propria pușculiță. Ai timp până pe 21 mai să strângi cât mai multe monede.
Avem timp până pe 21 mai să le demonstrăm copiilor bolnavi de cancer că nu sunt singuri. Că în jurul lor și pentru ei, oamenii construiesc o clădire care va ține cancerul afară și îi va vindeca.
Avem timp, dar trebuie să facem ceva acum!

Copiii sunt totul. Sănătoși sau bolnavi, sunt totul. Așa că, ce zici, ne dai un pumn de monede sau câțiva lei ca să le construim un spital unde să se facă bine?

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*