Chestii din copilarie pe care le fac rar sau deloc, din pacate, ca adult

Sa ma joc de dragul jocului. Astazi, fie ca joc un sport sau pe calculator, totul are o miza. Chiar si dimineata cand alerg imi impun niste limite de timp. Iar jocul de dragul jocului, fara reguli, scor, timp etc e o chestie atat de misto.

Sa pun multe intrebari cu “De ce?”. Pun una, doua intrebari si apoi, chiar daca nu am inteles, ma opresc. Sa nu zica interlocutorul meu ca sunt prost.

Sa citesc o carte care mi-a placut de mai multe ori. Tin minte cartile cartonate ale lui Jules Verne care erau rupte toate de cat le citisem. Si tin minte ca de multe ori, descopeream lucruri noi la o noua citire. Azi, oricate carti as citi, mi se pare ca nu e destul.

Sa plang cand sunt foarte nervos sau trist. Am fost crescut si eu in cultura lui “e rusine sa plangi ca baiat/barbat” si “plansul e un semn de slabiciune”. Stiu cand am plans ultima oara ca adult, si asta nu e un lucru bun. Si mai tin minte cat de bine ma simteam dupa o repriza zdravana de plans. Nu rezolvam nimic, dar mi-era mult mai bine.

Sa-mi imbratisez si sa-mi pup parintii. Nu am fost niciodata o familie foarte “afectuoasa”, dar imi era bine cand ma luau in brate, ma simteam in siguranta acolo. Si acum, cand simt cat de bine imi e cand ma imbratiseaza Mark, sunt convins ca si lor le era foarte bine. Si ar trebui sa fac asta mult mai des.

Sa vorbesc despre fricile mele. Din cauza aceleiasi “educatii” incerc, inconstient, sa par neinfricat. Desi am o multime de frici. De la serpi, la mersul pe motocicleta, la moarte, ca sa numesc doar cele care imi vin in cap instant. Si de fiecare data cand vorbesc cu cineva despre o frica, ma simt mult mai bine dupa aceea.

Sa sar in balti. Mi se pare atat de fascinat si de misto cand ii vad pe copii facand asta si cu toate astea nu-mi fac curaj sa sar si eu. Oare care a fost momentul in care a-nceput sa-mi fie sila sa ma ud sau sa ma murdaresc?

Sa mananc corcoduse direct din copac. Le-am vazut zilele trecute pe cateva fete facand chestia asta si prima senzatie, nefiltrata, a fost “Uita-le si pe astea!”. Si apoi, cand am realizat, mi-a fost o rusine de mine….. Era una din bucuriile mele si ale prietenilor mei: corcodusele si apa de la canal. Nimeni nu avea timp sa intre in casa sa se spele sau sa le spele.

Sa fac pariuri prostesti. “Pe cat facem pariu ca sar peste bordura aia?” “Ce-mi dai daca dau un cos de la jumate?” “Fac pariu ca n-ai curaj sa te bagi in seama cu fata aia?”. Nu conta daca castigai sau pierdeai, conta ca te distrai. Sau mai stitit jocul ala: “primele 5 masini care trec sunt ale mele!!!” ☺

Sa merg intr-o tabara/cantonament. Cu trezit de dimineata, mancat la cantina, facut activitati/antrenamente, dormit de dupa amiaza, sarit seara pe geam etc. Nu neaparat de lucrurile mici mi-e dor, cat mai ales de atmosfera si spiritul care se nasteau acolo.

Sa ma uit la un film cu Bruce Lee. “Fist of Fury”, “Intrarea Dragonului”, ceva cu Roma in care era si Chuck Norris….nu-l pierdeam pe niciunul pe video. Si mai mult, dupa, ieseam si incercam sa ne batem ca aia. Eu eram mai degraba responsabil cu incasarea, dar asta e mai putin important ☺. Acum, cand prind cate un film de-asta pe ProCinema sau pe alt program, raman ca hipnotizat la televizor, indiferent de ora, indiferent de ce faceam.

2 Comments

  1. Si ar mai fi plimbarile cu bicicletele pana tarziu in noapte, ciorditul de fructe de prin gradinile vecinilor, haladuitul prin cinematografe o zi intreaga (in vacante), facut plaja pe casa (fara creme, sticle de ape plata, ipod in urechi si alte alea) si inca multe, multe altele 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*