1,034 views

Cele mai grele perioade din viața mea de tată

Viața de părinte e numai lapte și miere! n-a zis niciun părinte vreodată. Și nici nar putea s-o zică, decât dacă vrea să păcălească foarte tare pe cineva sau e în vreo fază de negare.
Viața de părinte e pe cât de mișto, pe atât de grea. Și nu e grea pe ici, pe colo, e grea în cele mai multe dintre zile. Căci dacă totul e ok, copilul e sănătos, se trezește bine dispus, mănâncă ceea ce îi oferi, se uită la desene doar atât cât îi spui tu, iese la joacă și-și găsește imediat niște parteneri, nu se julește,nu se lovește, nu face niciun tantrum, nu se dă cu curu’ de pământ pentru nu știu ce jucărie sau joc, se bagă singur la duș și adoarme repede, tot se vor găsi momente când îți va pune răbdarea la încercare. Iar ăsta e un mod foarte frumos de a spune că vor fi multe momente peste zi când îți va veni să-ți iei tălpășita la spinare.
Sigur, momentele frumoase sunt, nu știu dacă mai multe, dar cu siguranță mai intense și ne umplu sufletul astfel încât să putem rezista în rest. Dar e greu să spui că nu e greu.

Nu știu cum e la alți părinți, dar, ca în orice altă activitate, eu m-am obșinuit cu greul cotidian și am învățat să mi-l manageriez astfel încât să fie mai ușor. Cu toate acestea, au fost câteva perioade care mi-au rămas adânc întipărite în memorie și, după cum veți vedea, în diferite părți ale corpului. Nu cred că le voi uita vreodată și sper ca și peste ani, tot ele să rămână cele mai grele perioade, să nu mai vină și altele asemenea:

1. Perioada când a-nceput să meargă, dar n-a mai vrut să meargă. Ieșeam din casă, fiecare dintre noi pe picioarele sale, făceam câțiva pași (la propriu) și-l vedeam cum își ridică brațele înspre mine să-l iau în brațe. Iar Mark n-a fost niciodată vreun silfid. Încercam să-i explic că nu mai pot, că îmi rupe spatele, că una, că alta. Nimic! Și, într-un final, luam copchilul în brațe și mergeam cu el așa, până unde trebuia să ajungem. Nu știu exact cât a durat acea perioadă, dar mie mi s-a părut (din nou, la propriu) că nu se va termina niciodată. Aveam coșmaruri cu mine cărând în brațe un copil de 16 ani, cocoșat și rugându-l, plângând, să meagă și singur, el refuzând acest lucru. Greu, foarte greu.
2. Prima lună din viața lui. Am mai spus-o și o voi tot repeta: îmi aduc aminte foarte puține lucruri din acea perioadă și pentru acest lucru îi sunt extrem de recunoscător creierului meu. Țin minte, ca prin ceață, că mă simțeam obosit, neputincios, nepriceput, nervos, prea puțin stăpân pe situație, ușor indignat pe mine însumi că m-am băgat în chestia asta și tot așa. Și, deși atunci nu credeam acest lucru, iată că am supraviețuit. Așa cum se spune că ești șofer după ce conduci vreo 100,000 de km, cred că așa poți să spui despre tine că ești părinte după cel puțin o lună de viață a copilului, căci în acea lună ți se vor întâmpla mult mai multe lucruri decât ești tu (sau oricine altcineva) pregătit să ți se întâmple.
3. Perioada când a început să meargă. Da, a fost mai nasol după ce a-nceput să meargă și n-a mai vrut, dar și această perioadă a foat grea de tot. Am stat atât de mult aplecat, ghidându-i primii pași încât cred că dacă s-ar fi făcut un casting pentru Cocoșatul de la Notre Dame, luam rolul fără să zic nimic, doar prezentându-mă în poziția ce-mi era atât de naturală în acele săptămâni. Și, ca majoritatea copiilor, nici Mark n-a mai vrut în cărucior o dată ce a descoperit mersul. Da, perioada asta și cea imediat următoare m-au dovedit. Sunt tare mândru de mine că încă arăt relativ normal. Nu credeam atunci că am cum să scap fără niște leziuni fizice permanente.
4. Perioada actuală cu toate Nu-urile aferente. Nu știu cum o fi mai încolo, dar acum, la cei 6 ani ai săi, pare că singurul lucru pe care și-l propune, zi de zi de zi, este să ne scoată din minți pe maică-sa și pe mine. Ceea ce mi se pare mai îngrijorător este că se comportă ca un pre-adolescent, ceea ce mă face să mă întreb că dacă acum arată așa, cum va arată pre și adolescența de-adevăratelea? Totul este un oftat prelung, o supărare, mereu ne reproșează că nu-l lăsăm să facă ce vrea, că îi impunem prea multe restricții, că el nu are niciun cuvânt de spus. Etc. Etc. Etc Etc. Fiind în mijlocul perioadei nu știu nici când, nici cum se va termina ea. Și, mai ales, ce va urma. Dar în aceste zile, e foarte complicat să-ți repete cineva mereu că nu faci bine deloc ceea ce faci.
Da, știu că e foarte stresat că începe școala. Și, da, pot înțelege că are tot felul de salturi de creștere la nivel cerebral. Dar câte o pauză, din când în când, tare binevenită ar fi. Doar că, momentan, nu e. ☺

Da, aceste patru perioade mi s-au părut complicate tare până acum. E mult, e puțin? Dacă mă întrebați pe mine, aș spune că e suficient. ☺ Dar, cum ziceam, tre să ne regrupăm, Iulia și cu mine, căci numai mâine nu-i poimâine și ne trezim curând că ne bat la ușă hormonii adolescenței. Și atuni să te ții spectacol! Orice ar însemna asta!!

Sursa foto: https://newsroom.unsw.edu.au/

2 Comments on Cele mai grele perioade din viața mea de tată

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*


viewporntube indobokep classicrentcar borneowebhosting informasiku classicborneorentcar bokep indonesia