Cel mai urât Crăciun

Am ceva amintiri legate de Sărbătoarea Crăciunului. De când eram mic, îmi aduc aminte de nopțile de Crăciun în care o auzeam pe maică-mea cum vine să pună cadourile sub brad. Deja descoperisem că nu există Moș Crăciun, dar cu toate astea, de câte ori auzeam foșnetul pe care-l făceau pungile pe care le lăsa sub bradul aflat lângă patul meu, încercam să rămân cât se poate de nemișcat, pentru a nu mă desconspira. Și apoi, deși muream de nerăbdare, rezistam până dimineața pentru a verifica ce am primit. Niciodată nu am trișat, deși tare mi-am dorit-o. ☺

Dar dintre toate Crăciunurile, cel mai pregnant sentiment mă încearcă când îmi aduc aminte de cel din 1993. Aveam 15 ani, aproape 16, și tocmai fusesem selecționat în echipa națională U16 de baschet a României. Și am plecat în primul cantonament la Târgu Jiu, undeva în jur de 20 decembrie. Problema a fost că acest cantonament s-a terminat pe 29 sau 30 decembrie, ceea ce a însemnat că am petrecut Crăciunul acolo. “Am petrecut” e mult spus, pentru că darul primit de la antrenori a fost, parcă, un singur antrenament în acea zi și niște sarmale la prânz. Ceea ce nu m-a deranjat, căci doar eram acolo ca să ne antrenăm, eram mândri să fim selecționați în echipa națională.
Problema mea a fost că a fost primul (și până acum cred că singurul) Crăciun departe de familie. Cumva, indiferent cum ne fusese anul, indiferent ce supărări aveam unii cu alții, reușeam ca perioada Sărbătorilor s-o transformăm într-una frumoasă. Sau cel puțin așa îmi amintesc eu. Lăsam deoparte tot și ne bucuram de acele zile, ne bucuram unii de alții, ne bucuram de cadouri (valoroase sau nu) și ne bucuram de mese cu familia și cu prietenii. Chiar era o perioadă de Sărbătoare. Iar faptul că în acel an am fost departe de ei a lăsat un gol pe care, iată, îl mai resimt și acum.

Căci deși nu sunt o persoană religioasă, perioada Crăciunului a fost și încă este una specială pentru mine. Mă bucură, mă înseninează, mă face să mă simt din nou copil și să simt că viața e mișto, oricum ar fi ea: uneori cu cadouri mai multe, alteori mai puține, uneori cu mulți prieteni, alteori doar cu familia, dar mereu, MEREU, specială, unică, irepetabilă în restul anului. Crăciunul, perioada de dinainte și cele câteva zile de după sunt zile și nopți pe care și acum, la 40 de ani, le aștept cu nerăbdare.
Și poate ar fi bine să încercăm cu toții să ne gândim în această perioadă care se apropie cu pași repezi, mai degrabă la ceea ce simțim și mai puțin la ceea ce vom cumpăra. Mai mult la oamenii dragi și mai puțin la lucrurile pe care le vrem. Mai mult la timpul pe care l-am putea oferi celor care sunt importanți pentru noi și mai puțin la cadourile pe care le vom face.
Căci, uitați, de exemplu, deși Mamaie nu mai e de 7 ani deja, am frământat de atâtea ori cozonacii împreună, încât această amintire dragă mă va însoți până când nu voi mai fi nici eu.

Și tot despre lucrurile care ar trebui să conteze cu adevărat este și noua campanie Santal îți urează 24 de zile de Crăciun Fericit! , o campanie în care Santal ne invită pe toți în aplicația special creată de ei unde putem scrie diverse idei și sfaturi despre cum ne pregătim noi de Crăciun, idei pe care să le împărtășim cu alții și chiar să câștigăm ceva premii: 100 de calendare Advent, pentru o mai bună planificare a Crăciunului, și 7 premii speciale constând într-un bax de cutii Santal – câte una din fiecare sortiment.

Eu deja am intrat în aplicație și am scris despre unul dintre lucrurile importante pentru mine. Vă invit și pe voi să faceți la fel. Și vă invit ca de acest Crăciun, pe lângă toate cadourile pe care le veți cumpăra, toate sarmalele pe care le veți mânca și sucurile sau băuturile alcoolice pe care le veți bea, să vă luați măcar câteva minute și să vă gândiți la oamenii importanți din viața voastră, oamenii cu care ați petrecut Crăciunuri grozave și cei cu care ați vrea să petreceți un Crăciun. Și apoi să îi sunați. Ar putea fi cel mai frumos cadou pe care acei oameni o să-l primească anul acesta.

Articol scris cu sprijinul Santal, o marcă în care eu și milioane de alți oameni avem încredere.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*