Cel mai puternic susținător al copilului meu

Săptămâna trecută mergeam cu Mark pe stradă și la un moment începe să facă el un clasament al celor mai importante persoane din viața lui. Și îl aud că zice:
– Tu și cu mami sunteți pe locul doi, pe locul trei este…
Dar n-am auzit cine e pe primul loc? îi zic, așteptând să-mi dea un răspuns numai bun de pus pe Facebook, ceva gen vreun câine sau un coleg de la școală.
– Eu! răspunde el, natural. Viața mea e cea mai importantă pentru mine, apoi veniți voi….
M-a surprins foarte tare răspunsul lui, pentru că mi s-a părut a fi unul foarte matur. Primul impuls pe care l-am avut a fost să încep să-i explic cum e foarte frumos că noi suntem pe locul doi, dar la un moment dat va întâlni pe cineva, poate va face copii bla bla bla și clasamentul lui se va schimba. Dar m-a dus suficient de mult capul cât să tac din gură și, prin asta, să fiu de acord cu ceea ce-mi spusese.

Căci într-adevăr, sunt în totalitate de acord cu el. Cred că fiecare dintre noi ar trebui să se iubească întâi pe sine și abia apoi pe alții. Așa cum zic foarte mulți oameni mai deștepți, nici nu prea ai cum să iubești cu adevărat pe cineva până nu ajungi să te placi pe tine, să faci pace cu tine, să nu mai fi atât de aspru cu tine.

De câte ori mă uit la vreo decernare de premii și văd cum câștigătorii urcă pe scenă și le mulțumesc multor altor persoane importante din viața lor, mă întreb de ce nu încep prin a-și mulțumim lor înșiși. Eu așa aș face, nu pentru că nu aș avea cui altcuiva să mulțumesc, dar dacă e să fiu complet sincer cu mine, nimeni nu are încredere în mine, așa cum am eu. Și mie mi se pare firesc să fie așa: oricât de mult ne-ar iubi altcineva, oricâtă încredere am transmite, nimeni nu se poate pune în mintea noastră, nimeni nu ne poate vedea drumul, nebunesc de multe ori, așa cum ni-l vedem noi. Bineînțeles că și eu așa avea a mulțumi câtorva persoane pentru că sunt ceea ce sunt, pentru că mă suportă, pentru că mă încurajează, pentru că fără ei poate nu m-aș strădui la fel de mult. Dar orice listă de mulțumiri ar începe cu mine, căci eu trebuie să trăiesc cu mine în fiecare moment, eu trebuie să iau cele mai importante decizii pentru mine și eu trebuie, în primul rând, să mă accept așa cum sunt, cu bune și cu rele.

Așa că, da, oricât i-ar fi plăcut egoului meu să fie pe primul loc în mintea copilului meu, la această vârstă a lui, mi-a plăcut și m-a emoționat enorm răspunsul lui. Și o să-l încurajez în continuare să se pună mereu pe primul loc. Nu într-un mod narcisist, sper, ci în sensul de a putea să fie în primul sincer cu sine. Cred că e ok ca din când în când să-i mințim pe ceilalți (și dacă nu ar fi ok, oricum o facem cu toții) atâta timp cât reușim să nu ne mințim pe noi înșine. Să facem alegeri conștiente, chiar dacă nu sunt cele mai bune. Să ne asumăm acele alegeri și mai ales să ne asumăm cine suntem, care sunt lucrurile în care credem, de ce credem în ele. Să știm că nu deținem adevărul absolut și să vrem să aflăm și părerea altora, chiar dacă este contrară cu a noastră.

Să-l fac pe copilul meu să se placă foarte tare pe el însuși. Iată un proiect de parenting la care mă bag, căci nu văd decât rezultate bune pentru toată lumea. Acum și pe viitor.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*