Cel Mai Bun Tată

La Gala Itsy Bitsy de anul acesta, când a urcat pe scenă pentru a-și ridica premiul de Liderul Anului în Acțiuni Caritabile, Vlad Voiculescu a pomenit în speechul său următoarea poveste (încerc să reproduc cât mai exact):

Vreau să vă povestesc despre niște eroi de-ai mei: Marinuș Gălbenuș si tatăl său, Mirel. Acum câțiva ani, când Marinuș a fost diagnosticat cu cancer, mama a luat-o pe sora lui Marinuș și și-a părăsit familia. Eu l-am cunoscut pe Mirel în timp ce Marinuș era internat în spital iar tatăl său dormea pe o bancă în fața spitalului pentru că nu avea unde altundeva să se ducă. Și datorită lui s-a născut ideea lui MagicHome.
La un moment dat, doctorii din România i-au spus părintelui că nu mai au ce să facă și singura șansă este să găsească într-o altă țară un tratament experimental. Împreună am reușit să-i găsim un loc lui Marinuș la clinica AKH din Viena. A început acolo tratamentul până de Crăciun când a intrat în comă și doctorii i-au spus tatălui într-o seară că ar trebui să îl decupleze de la aparate. Tatăl i-a rugat pe doctori să mai aștepte până dimineața și toată noaptea și-a ținut copilul în brațe.
Marinuș s-a trezit de dimineață și a ieșit de mână cu tatăl său și pe picioarele sale din salon, iar când l-au văzut asistentele au început să plângă. Acum, Marinuș este mai bine.

Asta se întâmpla pe 30 ianuarie. O poveste cu happy end. Până aseară, când Marinuș a murit. Nu i-am cunoscut nici pe el, nici pe tatăl lui, decât din povestea lui Vlad, dar în această dimineață nu sunt om.

Nu sunt om pentru că încerc să înțeleg ceva de neînțeles. Nu înțeleg cum e viața asta. Adică, de fapt, înțeleg că e doar o simplă loterie și că ăștia care încă suntem pe aici trebuie să ne bucurăm de azi, de ceea ce avem și atât.
Nu înțeleg cum să nu conteze toate eforturile acestui tată. Căci dacă ar exista un titlu de Cel Mai Bun Tată, el ar trebui să meargă, fără concurs, către Mirel, tatăl lui Marinuș. Să faci tot ce este omenește posibil și mult mai mult, să înfrunți moartea și s-o învingi atunci când specialliștii îți spun că s-a terminat, toate astea pentru ca în final să ajungi tot acolo, mi se pare prea mult de dus pentru oricine.

Nu cred în Dumnezeu, cu atât mai puțin azi, dar dacă El există are un fel foarte nedrept de a se manifesta și de a-și arăt iubirea față de cei mai buni dintre noi. Dar dacă există, sper că are un loc special acolo pentru Marinuș și un loc deasupra tuturor pentru Mirel, când se va duce și el dintre noi.

Soarele iese dintre nori și eu mă simt mai trist decât m-am simțit toată iarna. Și eu i-am cunoscut pe oamenii ăștia doar din povești, deci nu știu ce-o fi în sufletul celor care au luptat pentru Marinuș.

Sunt din ce în ce mai puțini Oameni printre noi. Și prea puțini părinți extraordinari pentru copiii acestei lumi. Mirel este un astfel de Tată. Și sper…habar n-am ce sper, poate doar să nu înnebunească.

Drum bun, copil minunat! Atâta cât ai fost pe-aici, ai avut norocul să întâlnești cel puțin un Om cum nu sunt mulți pe lumea asta: pe tatăl tău. Și sunt convins că ați avut și multe momente minunate, momente care vor rămâne cu voi pentru totdeauna.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*