Cea mai frumoasă definiție a parentigului

Azi nu aveam chef să scriu nimic, dar “plimbându-mă” pe Facebook, am dat la colega mea de liceu, Simonne, peste acest citat:
Behind every young child who believes in himself is a parent who believed first.” matthewjacobson.com

Eu sunt genul pe care să-l miște citatele motivaționale. Cu excepția celor care mă emoționează foarte tare. Și ăsta, deși îl știam, m-a emoționat. Poate pentru că mi se pare atât de adevărat. Poate pentru că mi-ar plăcea ca Mark să fie un astfel de copil. Sau poate pentru că m-a făcut să mă gândesc la mine, ca și copil. Indiferent care ar fi motivul (probabil că puțin din fiecare), mi-am adus aminte de această poveste, despre care nu știu dacă e adevărată, deși asta e mai puțin important. Știu că am mai spus-o, dar nu mă satur să o reiau, în speranța că o s-o citească cât mai multă lume, căci ea surprinde, din punctul meu de vedere, definiția parentingului, ceea ce ar trebui, în primul rând, să facem ca și părinți:

Doi prieteni pre-adolescenți se jucau, undeva prin America, pe un lac înghețat. La un moment dat, unul dintre ei a căzut în apă. Celălalt a sărit în ajutorul său și ce l-a dus pe el capul să facă a fost să-și scoată pantoful și să spargă gheața din jurul prietenului său pentru a-i oferi suficient spațiu, cât să nu se scufunde. Și a făcut acest lucru până când au venit ajutoarele.
Ajutoarele l-au scos pe copil din apă și apoi au început, uimite, să studieze ceea ce făcuse prietenul său. Căci, la prima vedere, nu părea posibil ca un copil, doar cu pantoful său, să spargă gheața suficient de groasă. Au studiat pantoful, au studiat gheața, l-au rugat pe copil să spargă din nou, ca să vadă dacă lovea sub un anumit unghi șamd. Nimic din toate acestea nu i-a ajutat să găsească o explicație.
Așa că, pânâ la urmă, au apelat la un psiholog. Acesta a venit, a stat de vorbă cu copilul și, la final, le-a dat celorlalți soluția:
– Copilul acesta a putut să spargă gheața doar pentru că nimeni, niciodată nu i-a spus că nu ar putea să facă acest lucru.

De un astfel de parenting au nevoie copiii noștri.Restul sunt detalii care contează mai puțin. Părerea mea.

sursa foto: https://www.axiomimages.com/

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*