Ce face diferit un profesor bun?

Ce face diferit un profesor bun? Habar nu am. Adică, sigur că aș putea înșirui aici o sumedenie de calități necesare unui profesor bun. Dar ele nu ar fi suficiente. E ca la orice rețetă: degeaba urmezi tu toți pașii, niciodată nu îți va ieși prăjitura la fel de bună ca atunci când o face cum numai el știe un Chef adevărat. Așa și cu profesorii: unii copii rezonează cu anumiți profesori pentru că…pentru că rezonează. Ceea ce este și mai simpatic este că se întâmplă de multe ori să întrebi doi copii despre același profesor și să primești două răspunsuri atât de diferite, încât te gândești că nu poate fi vorba de aceeași persoană.

De exemplu, eu am avut în copilărie un antrenor care înainte de a-mi fi antrenor, mi-a fost dascăl. Domnul Săndulache a știut mereu cum să vorbească cu mine, cum să mă motiveze, cum să mă dojenească atunci când am greșit. Nu-mi aduc aminte mai nimic din antrenamentele cu dânsul, dar și astăzi de câte ori îl văd încep să zâmbesc instantaneu și mi se umple tot sufletul de bucurie, fiind în preajma sa.Și știu că dacă am întreba alți foști jucători, unii ar spune aceleași lucruri despre dânsul, iar altii le-ar spune despre un alt antrenor. Nu știu, a reușit dumnealui să se conecteze cu mine într-un fel în care n-a mai reușit nimeni, iar pentru asta îi voi fi veșnic recunoscător.

Mă uitam la Mark zilele trecute și am realizat la un moment dat cât de norocos este. Nu doar că are o învățătoare la școală despre care vorbește cu foarte mult drag (în condițiile în care probabil deja știți „cât de mult” iubește el școala ☺ ) , dar săptămâna trecută când l-am luat de la cursul de engleză pe care-l face la British Council, am remarcat că de ceva vreme, de fiecare dată când iese din clasă, la plecare, o ia în brațe pe profesoara lui. Nu pentru că trebuie, nu pentru că fac asta și alți copii (nu am mai văzut pe nimeni făcând acest lucru), ci pentru că așa simte. Noi suntem o familie în care ne exprimăm destul de liber sentimentele (de toate felurile), iar când simțim nevoia să ne luăm în brațe sau să ne pupăm, o facem. Așa că reacția lui Mark e una cât se poate de firească.

Acum, să nu vă închipuiți că al meu copil e vreun olimpic la engleză ☺. Am mai povestit despre asta, așa cum am mai povestit că în acest prim an la British Council, obiectivul nostru a fost și este ca el să aibă parte de o experiență care să-l facă să aibă drag de limba engleză. Că de vorbit, atunci când va dori sau va simți el că are nevoie, nu am niciun dubiu că o va vorbi. Până atunci, însă, nu vreau să-l streseze vreun pic gândul că TREBUIE să știe engleză, nu știu câte cuvinte, propoziții, cifre etc. Nu, mi-ar plăcea să-l știu mergând cu drag, jucându-se și, iată, îmbrățișând-o pe profesoara lui.

Ce face ea deosebit? Habar nu am. Și chiar dacă aș ști, nu cred că m-ar ajuta prea mult. Pot doar să vă spun că stând să îl aștept pe Mark, văd foarte mulți copii fericiți, alergând, glumind, jucându-se atunci când intră sau ies de la cursuri. Așa că dacă aveți de gând să îl dați pe copilul vostru la engleză, eu vă recomand să luați în calcul și cursurile oferite de British Council. E tare reconfortant să îți vezi copilul ieșind fericit de la clasă. Mi-ar plăcea să văd asta cât mai des, cu cât mai mulți copii.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*