Categorii de părinți când copilul este bolnav

1. Părintele “Vine sfârșitul lumii!”. Indiferent la a câta răceală sau gripă sau viroză intestinală ar fi copilul, nu te mai poți înțelege cu părintele. Începe să se vaite și să-și facă mustrări de conștiință că acu’ 3 săptămâni nu i-a pus încă un pulover pe el sau l-a lăsat să mănânce nu știu ce, de zici că până aici ne-a fost tuturor sau cel puțin lui/ei. Degeaba încerci să bagi vreun argument rațional, părintele respectiv nu aude și pare convins că viroza aceasta e cea care-i va doborî copilul. Da’ ce spun eu copilul, poate o nație întreagă sau un continent! Când ajunge la doctor îi povestește toată saga familiei de la ultima întrevedere și nu se liniștește (parțial) decât atunci când copilul se însănătoșește. Asta până la următoarea viroză.

2. Părintele „Rambo”. Ăsta a văzut prea multe filme cu Stallone când era mic și i se pare că nimic nu-l poate doborî pe copil. Are febră, spume la gură și nu mai mișcă? E ok, se luptă corpul cu boala.
– Dar hai să mergem la doctor…
– Nu, tu crezi că ăia pe vremuri aveau doctor? Nu moare nimeni, copilul se călește.
– Da, dar suferă.
– O să-i prindă bine! Lumea e făcută și din suferință.
Cel mai probabil se va mobiliza când copilul va deveni aproape catatonic. Până atunci, nu-l scoți din ale lui.

3. Părintele „Nu cred că e bolnav”. Nu știu ce fumează categoria asta de părinți, dar vreau și eu. Ăștia sunt zen până când își dau seama că e cald în casă nu de la centrală, ci de la cât de tare frige copilul. În rest, poa’ să-i curgă mucii, să strănute, să se cace împrăștiat, dacă mănâncă și are chef de joacă…cât de cât, copilul e ok. Și îi vezi pe ăia mici că tremură de frig că i-au îmbrăcat de primăvară când afară sunt – 5 grade:
– Băi, nu ți se pare că asta mică a ta tremură de frig?
– A, nu știu…
– Băi, i se împreunează mucii sub bărbie și pare cam vânătă!
– Hmmmm, ai dreptate. Poate n-a fost o idee bună s-o scot din casă în fustă și bluză.
– Iarna? Pe zăpadă?
– Ha, ce chestie! Da, uite că a nins.
– Auzi, mergi des pe la Amsterdam?
– Nu, da’ apropo de Amsterdam, am făcut aseară niște negrese…

4. Părintele „Știe Tot”. Practic, el/ea are un doctorat în medicină luat de pe internet, căci a studiat sârguincios cel puțin două ore, așa că știe la fel de bine ca un medic trecut prin șase ani de facultate ce trebuie făcut. Îl încurcă un pic faptul că nu poate prescrie el rețeta necesară, dar si-gur are vreun prieten doctor stomatolog pe care-l sună doar ca să-i spună ce are nevoie să-i scrie pe rețetă. Chiar și când ajunge la un doctor (aproape la fel de bun ca el), tot simte nevoia să-i prezinte toată simptomatologia și să-i expună pe larg concluziile sale. E foarte nedumerit când doctorul are o altă părere, lucru care-l convinge că unii pur și simplu și-au greșit vocația.

5. Părintele „Nu mi-a cerut nimeni părerea, dar asta nu mă oprește să mi-o exprim”. Ăștia pot fi întâlniți mai ales prin parcuri, unde acostează alți părinți necunoscuți pe ai căror copii îi aud tușind sau strănutând. Acesta este semnalul lor că e nevoie de niște expertiză. Așa că vin și încep să-ți spună ce trebuie să faci tu, că, na, plm, tu pari acum coborât din copac și cu siguranță nu știi cum să-ți îngrijești copilul. Iar atunci când mai politicos sau mai direct le spui că, mulțumesc, dar nu ai nevoie de vreun sfat, se duc la următorul necunoscut care a făcut imprudența să stabilească un contact vizual cu ei preț de o milisecundă și încep să-i povestească ăluia ce nerecunoscător ești. În categoria asta intră și foarte mulți bunici, și ăștia sunt doctori docenți în medicină, au la practică de n-au ei nevoie de niciun doctor să le spună ce leacuri băbești să aplice copilului bolnav.

6. Părintele „Nazist”. Ăsta nu iese din cuvântul doctorului, nici dacă îl pici cu ceară: a zis că n-are voie 10 zile afară din casă? Perfect, când se fac cele 10 zile la secundă, ieșim afară. A zis doctorul să ia medicamentul la oră fixă? Perfect. Poate să fie oricare, copil sau părinte, pe budă, la ora respectivă se întrerupe efectuarea budei și se dă medicamentul. A zis doctorul…ați prins ideea. Dacă vrei ca toată ura ce poate fi cuprinsă într-o singură privire sau toată pasiv – agresivitatea să se abată asupra ta, dă-ți cu părerea că n-ar fi nicio tragedie dacă nu se respectă totul la literă sau secundă. Șterg ăștia cu tine pe jos din vorbe și priviri de numa’ – numa’.

7. Părintele echilibrat. O specie rară, pe cale de dispariție, poate fi zărit din când în când, dar pare mai degrabă o legendă. A mai văzut copil bolnav, știe ce are de făcut, știe că tre’ să facă ceva și nu să stea degeaba. Nu se panichează, dar nici nu o ia razna în vreun alt sens. Nu-și dă cu părerea, decât dacă cineva i-o cere. Și vorbește doar din experiență proprie, nu afirmă că deține adevărul absolut.

Mai știi și alte categorii? Și,mult mai important: tu ce fel de părinte ești? ☺

Sursa foto: https://nerdist.com/

Follow

Send