Când te duci la școală ca să fii împușcat

– Pa, mami/tati, am plecat spre școală!
– Pa, iubitule, ai grijă să nu fii împușcat!
– Ok…..

Stai, ce!?!?

Când îți pleacă spre școală copilul ar trebui să-i urezi să aibă o zi bună, să fie atent la ore, să se concentreze, să se distreze sau mai știu eu ce. În niciun caz nu ar trebui să te gândești că la școala sa urmează ca în această zi să aibă loc un atac armat. Și cu toate acestea, ieri, într-un liceu din Florida a avut loc al 4-lea!!!!! incident armat din 2018 în școlile din Statele Unite. Și nu orice fel de incident armat, ci unul din primele 10 cele mai sângeroase atacuri armate din SUA din epoca modernă!! conform CNN. Un fost elev al liceului Marjory Stoneman Douglas High School, în vârstă de 19 ani, exmatriculat pe motive disciplinare, s-a reîntors în liceul său și a omorât cel puțin 17!!! persoane, adulți și copii.

Am încercat să-mi imaginez cum ar fi să aud că la școala lui Mark s-a întâmplat așa ceva? Cum ar fi să mă sune cineva și să-mi spună că băiatul meu a fost omorât de un alt coleg care a adus o armă la școală pentru că era supărat, bolnav sau pierduse un pariu? Nu, creierul meu pur și simplu a refuzat să meargă acolo. Nu m-am lăsat nici eu și am insistat. Același rezultat. Sigur, are legătură și cu frica mea și cu speranța (nebazată pe absolut nimic) că așa ceva nu are cum să ni se întâmple nouă. Dar cred că mai are legătură și cu încrederea pe care o investesc în sistemul școlar. Departe de a fi un fan al școlii (probabil că știți deja asta) și departe de a-mi închipui că nu există violență în școli (bullying-ul are acolo, în școli, unul din cele mai fertile terenuri), investesc totuși școala cu ideea unui loc suficient de sigur, un loc unde violența extremă nu poate pătrunde, pentru că:
1. E vorba de copii și copiii devin violenți, nu se nasc așa.
2. Sunt adulți acolo care ar trebui să-i protejeze pe copii.

Gândirea mea ar fi considerată nu doar utopică, dar pur și simplu aberantă în Statele Unite, locul unde pare că oricine poate deține o armă.

Și uite așa ajungem la ceea ce mă doare pe mine: controlul armelor în SUA. Vouă vi se pare că în România există grupuri de interese oculte cu puteri extraordinare? Or fi, dar ele sunt un fel de pistol cu apă de ploaie stătută în comparație cu lobby-ul industriei de armament de peste Ocean. În condițiile în care acesta este al 4-lea!! incident armat de anul acesta!! și în primele 10!! cele mai violente din istoria modernă, controlul armelor este pur și simplu inexistent. Și nu uitați că Președintele Obama a luat-o personal după un astfel de eveniment și a declarat că acest control al armelor a devenit prioritatea sa Nr. 1! Ce s-a întâmplat? Fix pix! Orice om supărat pe colegi, vecini, angajatori sau echipa favorită poate să-și achiziționeze legal și, din ce știu eu, fără vreun control real, o armă cu care să omoare pe oricine îi stă în cale. În orice zi, a oricărei luni a oricărui an. Și ce fac autoritățile? Nimic, o țin langa cu Al Doilea Amendament Al Constituției:

“…the right of the people to keep and bear Arms, shall not be infringed.”

Bine, să nu ne închipuim că politicienii americani sunt foarte diferiți de ai noștri sau de politicieni din oricare alt colț al lumii libere sau nu. Îi doare pe ei la bască de ce zice Constituția, dar îi schimb au niște dureri la buzunare de numa’ – numa’. Și cum aceste dureri pot fi combătute, legal la ei, cu tot felul de sponsorizări venite prin firmele de lobby ale industriei de armament, ia uite-i pe-ai noștri viteji, democrați și republicani deopotrivă, cum zic ei după fiecare incident armat că oamenii sunt de vină, Dumnezeu e de vină, vântul sau ploaia sunt de vină pentru aceste atacuri, dar niciodată faptul că poți achiziționa o armă cam la fel de greu cum îmi este mie să achiziționez apă plată de la supermarket.

Nu, dom’le, că americanul trebuie să se poată proteja pe el însuși, familia și proprietatea sa. Păi, băi pulă, în pizda mă-tii, nu vezi că americanul mai degrabă îi omoară pe alți americani?? Adică eu unul nu știu de vreun astfel de incident în care un american de rând, posesor de armă, să-l fi oprit pe unul care se pregătea să comită vreun masacru. Nu, pe toți nebunii ăștia îi prinde poliția sau se omoară ei după ce comit foarte multe crime. Da, bă, da’ și dacă l-ar ataca vreunul pe John Doe la el în casă, John Doe ar fi pregătit.

Yuval Harari, autorul “Sapiens” și “Homo Deus” spunea la o conferință că el nu consideră că noi, oamenii, avem vreun scop mai mare de noi înșine în acest Univers. Că, de fapt, noi am fi aici ca să contribuim cu ceva.
Băi, când auzi de astfel de evenimente, parcă îți vine să te rogi să nu fim aici ca să contribuim la așa ceva. Și asta nu doar pentru că sunt unii dintre noi, puțini cei drept, care comit astfel de atrocități. Ci pentru că sunt suficient de mulți alții care nu fac nimic să le oprească. Și dacă aici a ajuns specia asta a noastră, atât de evoluată, poate e mai bine să fim doar un accident sau niște șoareci de laborator. Măcar asta ar avea sens, căci pentru mine, ceea ce s-a întâmplat din nou în Florida, mi se pare de neconceput.

Nu știu câtă noimă are tot ce am scris, dar sunt pur și simplu trist și foarte revoltat. Nu-mi închipui cum e să-ți pupi copilul de la revedere într-o zi de școală, pentru ca apoi să mergi la morgă să-l recunoști. Nu înțeleg cum putem fi așa și astăzi chiar nu înțeleg ce-i cu noi pe aici.

Sursa foto: www.cnn.com

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*